Prin complicitati si tradari am ajuns sa dam judete intregi urmasilor grofilor

http://www.cotidianul.ro/prin-complicitati-si-tradari-am-ajuns-sa-dam-judete-intregi-urmasilor-grofilor-187543/

Alt articol exceptional despre dezastrul cauzat de clasa politica din Romania.


Prof. univ. dr. Ioan Sabău-Pop:
Prin complicităţi şi trădări, am ajuns să dăm judeţe întregi urmaşilor grofilor!
Acasă » Interviu


Sursa foto: http://www.zi-de-zi.ro/ Cristina Gânj


Spuneaţi că la această oră noi suntem în situaţia în care din teritoriul României se revendică de către urmaşii grofilor 230.000 de hectare din judeţele Mureş şi Harghita?

După datele pe care le am de la prefecturi, sunt în jur de 200.000-230.000 ha de pădure care se revendică din judeţele Mureş şi Harghita. Asta fără să cuprindem Haţegul, Sălajul, Munţii Apuseni, Bihorul, unde sunt revendicate de asemenea zeci de mii de hectare.

Cât valorează toată această poveste?

Dacă luăm în calcul şi restituirile averilor bisericeşti, în jur de 60 de miliarde de euro… După anul 1990, în materia proprietăţii, s-au dat o serie de legi referitoare la restituire, la refacerea proprietăţilor de dinainte de 1990, în baza unor măsuri abuzive ale diferitelor entităţi ale statului român de atunci. În principiu, măsura trebuia să fie luată, dar ea trebuia corelată cu realitatea, trebuia să aibă la bază nişte documentări, nişte fundamente ale unor cercetări privind proprietăţile, pentru că noi riscăm să ne întoarcem la anul 1700 cu proprietăţile din Transilvania.

Practic, epoca feudală din Transilvania revine acum pur şi simplu în anul 2012, prin lipsa de reacţie a statului român…

Prin legislaţia statului român, prin reacţiile de autoritate ale prefecturilor, ale consiliilor judetene… Spre exemplu, am fost recent la Sf. Gheorghe şi am aflat că s-au dat circa 20.000 de hectare de păduri fie de către Prefectură, fie de către instanţele de judecată, prin inconştienţa unor judecători, a unor oameni cu drept de decizie în această ţară.

Ce s-ar putea face în acest sens, pentru că situaţia este deosebit de gravă aşa cum o prezentaţi dumneavoastră?

Problema este cu adevărat foarte gravă şi ceea ce s-ar putea întreprinde ar fi o măsură legislativă care să împiedice producerea acestor fapte, a acestui fenomen, a procedurilor de revendicare şi de refacere a fostelor proprietăţi istorice, proceduri cărora statul român nu le poate face faţă.

Mai exact… ?

Mai exact, autorităţile statului român fie nu realizează, fie sunt inconştiente, fie sunt parte la aceste complicităţi, fie miza o constituie sume foarte mari de bani. Prefectul judeţului Mureş a fost căutat să fie mituit. Conducători din ocoalele silvice, inclusiv de la noi, au trecut de partea cealaltă, cu documente cu tot, unele falsificate, beneficiind de tot felul de avantaje, iar statul român nu are nicio reacţie. De exemplu, există o societate de avocatură din Cluj angajată de Regia Naţională a Pădurilor ca să o apere, iar această societate a trecut de partea cealaltă, pentru procente din suprafaţa pădurilor care se retrocedează. Sunt retrocedări la comandă, se retrocedează parcele întregi…

Din câte cunosc, după Marea Unire, grofii din Transilvania au primit despăgubiri pentru teritoriile încorporate României…

Am în faţă documente, cum este şi acest Tablou al Moşiilor din 1934, care sunt documente foarte clare, sunt listele trecute şi sumele imense primite…

Adică le-am dat o dată banii şi le mai returnăm şi proprietăţile?

Noi le-am dat banii! Sunt cercetători care afirmă că România a dat în jur de 100 tone de aur despăgubiri pentru asta. Sunt două lucruri de precizat. Că România a vrut să tranşeze această problemă datorită entuziasmului general creat, că a devenit o ţară atât de mare şi că România, în acea perioadă, era foarte bogată, avea rezerve extraordinare. Esenţial este acordul de la Paris din 28 aprilie 1930, care creează Fondul Agrar, România dând acolo banii pentru despăgubiri. România, în acel moment, nu mai era datoare, era dator acel fond agrar care era considerat fond de garanţie, atât pentru noi, în calitate de stat care am preluat aceste proprietăţi, cât şi pentru ei, creditorii acestei sume, în calitate de persoane care au fost expropriate.

Dumneavoastră sunteţi avocat din partea cui?

Am apărat de exemplu prefectura judeţului Mureş, am apărat comisii locale, comunale şi persoane care au avut asemenea proprietăţi, bineînţeles mai mici, cei care au fost beneficiarii unui hectar sau două de pădure ca urmare a reformei agrare. Din punctul de vedere al evidenţelor, cartea funciară este un document foarte important, riguros şi serios, dar ea a dispărut, şi atunci inginerii şi topografii fie au refuzat să lucreze cu statul român - vorbim de anii ’20 -, fie au plecat şi ei cu grofii, ducându-se unde erau plătiţi. S-a lăsat problema aceasta în aer…

În 1940, când a fost ocupată Transilvania, a venit Horthy cu două ordonanţe guvernamentale care au anulat reforma agrară şi a reînscris proprietăţile pe numele foştilor proprietari. Această reînscriere se descoperă abia acum, şi statul român nu are reacţie nici în 1944, în octombrie, când se eliberează teritoriul Transilvaniei, nu are reacţie nici Regele atunci când ia măsuri de redresare a problemelor din Transilvania, nu are nici guvernul muncitoresc al lui Dej, nici al lui Ceauşescu, aşa cum nu au nici cei de astazi. Noi, astăzi, suntem în faţa efectelor ordonanţelor guvernului horthyst, care era de orientare fascistă, şi îl avea de exemplu pe Banffy ministru. Banffy de la Sălaj, cel care a venit în septembrie 1940 cu armata ungară şi care a omorât la Trăsnea 263 de pesoane, revendică proprietăţile respective prin urmaşii lui.

Eu am adus documentelele. Guvernul României trebuie să meargă la Paris să recupereze acele 163 de volume de documente care păstrează toate arbitrajele pe care le-a avut România şi sumele pe care le-a plătit, apoi de la Fondul Agrar, să recupereze toate documentele care există…

Cineva trebuie să plătească pentru trădare şi complicitate…

Toate guvernele din România au trădat şi au furat. Ar trebui să mai facă ceva şi pentru ţara asta, pentru ce a mai rămas din ea, pentru că trebuie să vă precizez căteva lucruri: în lipsa cărţilor funciare, ei vin, aduc cărţi funciare de la Viena, din Ungaria, în limba germană, maghiară, le duc la tribunal - de exemplu, e un proces acum, în 9 iulie, la Brăila, la care merg pentru 29.000 ha, unde documentele din dosar sunt cărţi funciare în limba maghiară -, iar eu trebuie să contradovedesc. În arhivele statului român, ale fondului Ministerului Finanţelor, la fondul Cluj, se găsesc foarte multe documente, inclusiv procese-verbale, liste, adrese, care sunt ignorate de autorităţile române. Există dirijări din exterior, complicităţi mari, trădări…

Nu ne vindem ţara, o dăm gratis…!

Eu îmi asum cele spuse… Este esenţial că în 1921 s-a făcut reforma agrară, este esenţial că marile proprietăţi au fost preluate de statul român ca urmare a optanţilor unguri şi a reformei agrare, că noi nu am evidenţiat în forme scriptice, în cărţi funciare evidenţele. Eu vin şi mă apăr cu ce este scris în cartea funciară, unde amărâţii nu şi-au înscris proprietăţile. S-au bucurat atunci, le-au exploatat câţiva ani, până în 1947, când au venit Amenajamentele Silvice, care au descurajat acest lucru, deoarece pădurea a fost luată de stat. Statul român trebuie să dea legi care să îndrepte aceste lucruri, eu am doar nişte idei, eu nu fac parte din nicio structură de autoritate, eu sunt doar avocat şi cercetător, şi rămân uluit că noi trebuie să mai căutăm încă o dată un Horea care să se răzvrătească împotriva a ceea ce face statul român. Acest lucru este foarte grav!
Accesări:
Marcel Bărbătei
Publicat Luni, 02 iulie 2012

A pierde Basarabia inseamna sa asistam la propriul nostru dezastru

http://www.cotidianul.ro/a-pierde-basarabia-inseamna-sa-asistam-la-propriul-nostru-dezastru-187194/

O viziune lucida despre gravele erori ale clasei politice din Romania. Nu o numesc clasa politica romaneasca, pentru ca pe mine ca roman nu ma reprezinta.


Traian Pleşca - diplomat român de rang înalt la Bonn în perioada reunificării Germaniei:
A pierde Basarabia înseamnă să asistăm la propriul nostru dezastru!
Acasă » Interviu »




Avem din belşug la tv arestări spectaculoase, scandaluri între palate, cine merge sau nu merge la Bruxelles, divorţuri pe bandă rulantă, dar uităm de lucruri esenţiale. Presa rusă ne avertizează că se pune la cale federalizarea Republicii Moldova, acţiune sprijinită de celebrul cuplu Rusia-Germania...

Fostul prim-ministru moldovean Mircea Druc a spus, cu ceva timp în urmă, la Fundaţia Titulescu, la Bucureşti, că, pe când deţinea această funcţie, i-ar fi zis tranşant domnului Iliescu: “Da, domnule, hai să ne unim, numai că trebuie să-mi spuneţi dacă vreţi sau nu vreţi?”, iar răspunsul nu a fost edificator din partea României. Complicităţile au dus până la urmă la ceea ce am putea numi un dezastru naţional, căci a pierde Basarabia/R. Moldova nu poate fi numit altfel, dacă mai ţinem seama şi de faptul că astfel se şubrezeşte şi poziţia noastră în faţa atacurilor iredentiste privind Transilvania.

Apropo, că tot suntem aproape de 30 iunie, de ce nu dă guvernul o dispoziţie, mă rog, în înţelegere cu BOR, ca toate clopotele bisericilor româneşti să fie trase pentru a comemora odiosul dictat de la Viena?


Imediat după ce s-a declarat independenţa Moldovei, eram la minister, mă ocupam de Germania, şi un diplomat german mi-a spus: “Sunteţi nebuni? Cum puteţi recunoaşte independenţa R. Moldova? Moldova e a voastră, nu trebuie să o recunoaşteţi ca alt stat! Păi cum am făcut noi cu RDG-ul? Am recunoscut vreodată RDG-ul ca stat străin? Niciodată!”. Pentru cei care nu ştiu, precizez că la Berlin, capitala RDG, Germania de Vest avea o Reprezentanţă permanentă, şi nu o ambasadă, cum e regula între state străine. Niciodată graniţa intergermană n-a fost acceptată ca graniţă între două state străine. Dacă am fi ţinut seama de lecţia germană, astăzi eram, probabil, într-o cu totul altă situaţie.

Dar slăbiciunile noastre, ale conducătorilor de după ’90 se răzbună şi s-ar putea să ajungem în situaţia în care nu mai putem salva nimic.Vreau să subliniez, de fapt să avertizez, că simpla şi ipotetica aderare a R. Moldova la UE nu poate aduce cu adevărat o soluţie conformă cu destinul nostru naţional. Unu, pentru că UE, în forma şi filozofia ei actuală erodează consecvent statul naţional, este insensibilă la valorile naţionale, şi doi, UE promovează turbocapitalismul globalist - duşmanul feroce al ideii de naţional/naţiune, pe care o percepe ca un obstacol în calea maximizării profitului. Este iluzorie şi extrem de păguboasă aşteptarea că UE şi NATO ne-ar putea fi de folos cu ceva în ce priveşte eventuala revenire a R. Moldova la patria mamă. Dacă nouă, la nivelurile oficiale, ne este teamă să articulăm clar dorinţa de reîntregire cu R. Moldova, cum să nu fie perceput acest lucru ca o slăbiciune şi cum să nu fie exploatată aceasta de cei interesaţi?

Or, tocmai în urma inabilităţilor noastre diplomatice, s-a creat, practic, un curent de respingere a ideii de reîntregire, alimentat acum -ceea ce este stupefiant - de ambele părţi…

Nu numai inabilităţi, domnule, astea sunt complicităţi şi trădări! Nu sunt întâmplătoare…De ce? Noi n-am avut nicio revoluţie, schimbarea din ’89 a fost făcută, în principal, de americani şi de ruşi, asta-i clar! “Agenturili”, cum zicea Nicolae. A fost o contrarevoluţie de fapt… Un eveniment în urma căruia România a trăit ameninţarea cu dezmembrarea şi, iată, după 20 de ani arată ca după un război, nu poate fi numit revoluţie! Am tăria să spun - şi pot aduce argumente în acest sens – că, până şi sub regimul comunist, naţiunea română era mai bine prezervată şi apărată decât acum, în zodia unui capitalism sălbatic. Şi toate firele duc sus la Oculta Mondială, la “Triunghiul Bermudelor” (Trilaterala, Council on Foreign Affairs, Clubul Bilderberg) care execută ordinele unor Rockfeller, Rothschild, Sachs, Morgen şi alţii - vezi Guvernarea din umbră.

Dacă noi suntem prinşi în acest joc murdar, care ar fi calea de ieşire?

Avem nevoie de patrioţi, de lideri adevăraţi! Când eşti un om în fruntea statului, în fruntea unei naţiuni, să simţi ca şi cum ai îmbrăcat cămaşa morţii! Aşa i-am spus domnului Iliescu odată, nimeni nu va fi judecat în istorie după ce a scris despre el o presă eventual favorabilă, ci după ce a făcut concret pentru naţiunea sa! Un om de stat trebuie să fie precum Brătianu la negocierile de pace de după Primul Război Mondial! I-am spus şi-acuma că Francois Hollande încearcă să relanseze ideea socialistă şi l-am rugat să facem şi noi ceva, să generăm un mare proiect privind o nouă cale de dezvoltare. Mi-a zis că “las’ că istoria va decanta ea, cumva, căile respective”. Da, domnule, dar cu ce suferinţe şi sacrificii, cu ce pierderi pentru naţiunea română? Dânsul a avut totuşi nişte merite, că puteam după ’90 să dispărem, să fim dezmembraţi, dar nu este suficient şi, din păcate, nici dânsul nu a fost eroul aşteptat al cauzei naţionale. Or, ceea ce a contat şi contează în primul rând în lume este naţiunea ca matrix humanitas, tiparul în care Dumnezeu/Sfânta Natură toarnă continuu umanitatea. Naţiunea este un concept sacru, toate celelalte sunt subsecvente. Naţiunea este un dat în codul genetic al omului. Şi revin la nemţi; ei n-au vrut să intre în Uniunea Europeană cu două state. Au zis “Nu!”, s-au unificat, apoi au extins Uniunea şi o controlează practic, poziţie pe care nu ar fi avut-o fără reunificare, fără acest “risorgimento” naţional!

Or, la noi, unii glosează halucinanat pe tema revenirii R. Moldova la patria mamă: “Ce ne mai trebuie nouă şi moldovenii ăştia?”. Recunoaşterea R. Moldova a complicat rău lucrurile, căci acum ar trebui să-i întrebăm şi pe moldovenii de dincolo de Prut dacă vor şi ei unirea. Or, în cazul Germaniei, oamenii politici federali au avut înţelepciunea să înscrie în Constituţia lor din 1949 un articol separat prin care reunificarea - formidabilă premoniţie - urma să se facă simplu, prin revenirea landurilor estice la trupul patriei. Astfel încât RDG-iştii nici nu au trebuit să mai fie întrebaţi. S-a acţionat în numele întregii naţiuni germane. Nu a fost o chestiune de referendum, mai ales când şi germanii din est doreau cu ardoare reunificarea.

Presupunând că de mâine avem un lider competent şi punem la punct un aparat diplomatic eficient, mai avem posibilităţi de acţiune?

Deja lucrurile au ajuns mult prea departe în defavoarea noastră. Sigur, nu putem spune că această cauză este definitiv pierdută, numai că noi de la Podul de Flori n-am trecut la acţiuni mai intense ca parte dintr-o strategie coerentă. La nemţi, înainte de căderea Zidului Berlinului au fost ieşiri masive în stradă scandându-se “unitate , noi suntem poporul, un singur popor!”. Noi n-am avut nici măcar înţelepciunea să nu-i stârnim pe ruşi sau pe rusofoni. Pentru că lecţia germană, în sensul bun al cuvântului, ne venea ca o mănuşă, fiind încă activ în serviciul diplomatic, am tradus memoriile cancelarului Kohl - “Am vrut unitatea Germaniei” -, tocmai pentru ca cei care s-au întâmplat prin funcţii importante în stat să înveţe câte ceva.

Să citească naibii, să vadă cum s-a făcut unificarea Germaniei! Fostul cancelar federal Helmut Kohl a fost genial, a avut fler istoric, o folosit agil fereastra de oportunitate de atunci, ba, mai mult, a lărgit-o abil în favoarea naţiunii sale. De asta e mare! Dar noi n-am tras nici o învăţătură, n-am vrut? Am pierdut Moldova printr-un rapt politico-militar, însă s-a întâmplat după Marea Unire, adică după ce în dreptul internaţional a fost consacrat definitiv dreptul popoarelor la autodeterminare.

Din punct de vedere juridic aveam o poziţie - şi o avem - foarte puternică, pe care din păcate n-o exploatăm. Orice rapt teritorial săvârşit împotriva unei naţiuni prin încălcare acestui drept devine de la sine caduc şi oricum nu poate fi acceptat ca o starte definitivă. Desigur, există constrângeri politice externe şi nu poţi face ce vrei când vrei, dar trebuie să ai şi înţelepciunea şi curajul şi iscusinţa de a redobândi pentru naţiunea ta ceea ce i-a aparţinut în virtutea dreptului. Revin cu asta la dreptul naţiunilor la autodeterminare, ăsta-i sfânt! Pe această variantă a marşat Kohl şi şi-a atras şi sprijinul lui Bush, care avea nevoie de o Germanie puternică în NATO. Asta trebuie să facem şi noi, să nu ne amăgim că UE şi NATO ne vor rezolva vreo problemă. Să armonizăm toate acţiunile noastre în apărarea drepturilor fundamentale pe care le avem. Să acţionăm după principiul picăturii chinezeşti!

Aţi spus că a trecut un război peste noi. Mai suntem în stare să ne ridicăm din ruine?

Desigur, numai că trebuie să punem la bătaie în primul rând resursele proprii, cele materiale şi cele spirituale, cu alte cuvinte, forţa creatoare a românului! Şi mai ales să ne iubim ţara şi poporul ăsta năpăstuit. Unii fac impardonabila greşeală de a zice că dacă vrem să fim europeni ar trebui să părăsim paradigma naţională. Ce eroare şi ce oroare! Căci poţi deveni european numai în măsura în care rămâi ceea ce eşti din punct de vedere naţional. Europeanul nu pluteşte undeva în eter ca să-l înhaţe nişte şmecheri tari la retorica europeană! E în noi toţi, în măsura în care ieşim la piaţă cu specificul nostru creator şi ni-l comparăm/confruntăm cu al altora la fel de necesar pentru identitatea lor şi a noastră naţională şi europeană în acelaşi timp!

Aşa că s-o lăsăm mai moale cu capitalul străin, necesar şi el, dar cu măsură! Te doare mintea, nu alta, când de dimineaţă până seara îi auzi pe unii ţipând: “Să vină capitalul străin, investitorii strategici să ne salveze!”. Zău aşa, ce tot atâta capital străin? Ia mai mai du-te matale naibii cu capitalul tău străin! Căci, în majoritatea cazurilor, ăla nu vine să te salveze pe tine, vine să se salveze pe el. Toate problemele mondiale se complică acum datorită actualei crize, care este una de sistem, anume a capitalismului! E nevoie de noi deschideri teoretice care să deceleze noi căi de dezvoltare a lumii!

Eram în Austria când au intrat ei în ’95 în Uniunea Europeană şi când au început concernele germane să înghită firme austriece, cu toptanul, şi am văzut mişcarea de rezistenţă a austriecilor, foarte dură, promovată la nivel de cancelar. Spre exemplu, ar fi trebuit conform directivelor UE să privatizeze băncile, dar austriecii au pus nişte condiţii cumplite că până la urmă nimeni n-a făcut vreun pas, şi imediat după aceea cele două bănci de stat au fuzionat. Astfel, austriecii şi-au prezervat capitalul lor financiar pentru a rezista concurenţei.

De ce se vehiculează la noi tot timpul ideea că statul este un prost manager? Nu este adevărat, ce, în Argentina, după ce FMI i-a pus să vândă tot, au ajuns pe marginea prăpastiei, iar acum încearcă să redevină stăpâni pe resursele naţionale, procedând la naţionalizări. Probabil ne vom trezi şi noi odată! Trebuie să ne capacităm resursele umane şi materiale, că, slavă Domnului, avem destule. Să ne vedem de treabă, să fim buni români căci numai aşa putem fi şi buni europeni! Să ţinem la naţiunea noastră! Nu putem doar să vindem şi cuprul şi aurul… Cum mai faci tu planuri de dezvoltare, de export, aşa, când tu mai ai aproape nimic al tău? Te duci la Mittal şi-i spui că vrei mai mult oţel? Îţi dă cu flit! Pe toţi conducătorii postdecembrişti i-a prins Oculta în plasă, i-a promovat, iar "tovarăşii" n-au mai avut nevoie să gândească. Au executat şi execută orbeşte toate ordinele primite.

Dacă ar veni totuşi printr-o minune nişte oameni oneşti la putere, ar fi lăsaţi să conducă, sau Oculta i-ar schimba rapid cu oamenii lor, pregătiţi din timp în “laboratoare”?

Trebuie să fim inteligenţi, domnule, să mai zicem şi ca ei, dar neapărat să facem cum ne trebuie nouă! Din experienţa mea diplomatică ştiu cum unele ţări “tinere democraţii” nu au făcut exces de zel în conduita lor în NATO sau UE. Au procedat cum le-a căzut lor bine! Au zâmbit frumos şi au făcut ce au ştiut ei că trebuie să facă. Desigur, şi-au pus întrebări aşa cum ar trebui să ne punem şi noi, nu să tot batem din călcâie! Una ar putea fi aceasta: Ce căutăm în Afganistan? Acolo este securitatea noastră? Care sunt riscurile adevărate de securitate pentru noi? Talibanii din Afganistan, care acum nu mai par chiar aşa de periculoşi nici în ochii unora care până mai ieri voiau să-i extermine iar acuma ar dori să-i recicleze? Nu cumva sistemul de educaţie şi cel medical, care sunt la pământ, nu pribegia românilor după un colţ de pâine prin lume, nu flagelul drogurilor, sunt mai grave decât mult trâmbiţatul terorism? Şi revin, chestiunea esenţială este să înţelegi ceea ce este naţiunea ta - un lucru sfânt, singurul la care trebuie să te-nchini. Am mai auzit o cuconiţă cu pretenţii de cunoscătoare într-ale diplomaţiei, de la nu ştiu ce asociaţie de politică externă care zicea că în Egipt a câştigat preşedinţia un reprezentant al organizaţiei “Fraţii musulmani”, dar că nu e bun, că e naţionalist. Păi, cucoană, democraţia este legitimată numai şi numai de naţiune. Să fie clar, democraţia nu poate funcţiona împotriva naţiunii, ea decurge legic şi logic din naţiune.

Revenind la Basarabia, pe scurt, e destul de plauzibilă ideea vehiculată de presa rusă, cum că Germania ar finanţa federalizarea Moldovei, preluând partea economică, iar Rusia politicul, cu Transnistria cap de pod. S-ar îngropa o dată pentru totdeauna tema reunificării…

Nu iese fum fără foc! Aceste lucruri se fac, nici o mirare, sub un paravan cu iz democratic. Federalizarea, regionalizarea sunt formule predilecte. Ruşii nu-şi vor retrage niciodată trupele din Transnistria, şi dacă pot ţine sub control politic întreaga Moldovă, nu le-ar strica. Şi cu Germania e o întreagă telenovelă. Nemţii cu ruşii s-au iubit şi s-au păruit de-a lungul istoriei.A fost dragoste cu năbădăi, însă au şi cooperat foarte bine şi şi-au apărat interesele, cel mai adesea în paguba altora. Rămâne de văzut cum ni le vom apăra noi. Am putea-o face, dar asta înseamnă să mergi cu capul sus prin istorie, nu de-a buşilea!
Accesări:
Marcel Bărbătei
Publicat Joi, 28 iunie 2012

contul meu de facebook a fost dezactivat

Contul meu de facebook a fost dezactivat in urma unei plangeri false.
In acelasi timp pe facebook a aparut un cont fals, cu numele de AndradaDaciana, ce pretinde ca ar fi originalul si ca eu i-as fi furat identitatea pe yt, blogspot si flickr. Realitatea este ca eu am un cont pe yt facut in ianuarie 2007, in timp ce contul fantoma de pe facebook exista de vreo cateva zile.
De distrugerea contului meu de facebook s-au ocupat Miron Panaitescu -instigator, si cu Dinu Constantin Lazar - autorul atacului de fishing comis asupra contului meu, al plangerii false facute dupa ce atacul nu i-a reusit, si al realizarii unui cont fals pe facebook, pe twitter si pe wordpress.

(Deoarece sunt mai multe persoane pe facebook cu numele de Dinu Lazar, precizez ca persoana de care vorbesc eu si care momentan are contul de facebook indisponibil, este un individ nascut in 1985, dupa ceea ce era afisat pe pagina lui. Voi pune zilele acestea poza cu profilul lui si mai multe poze cu acest individ, ca sa nu existe nici un fel de confuzie intre el si alte persoane cu acelasi nume.)


Motivatia celor doi- se simteau eclipsati intelectual de mine, si fiind incapabili sa ma invinga cu argumente, au preferat atacurile murdare.
Discutia s-a purtat la un album foto postat de medicul Miron Panaitescu, numit :"NU AJUTOARE UMANITARE, CI STERILIZARE!". Albumul foto continea poze cu africani scheletici, afectati de genocidul si de foametea din Somalia si comentariul acestui medic, lipsit total de respect si compasiune fata de niste oameni ce trec printr-o tragedie infioratoare.
Am raspuns comentariul lui, iar in loc de argumente, "medicul" a inceput sa reproduca niste fraze auzite de el in filmele porno, dupa care mi-a trimis amenintari private si publice, si impreuna cu prietenul lui mi-au facut plangeri false, ce au dus la inchiderea contului meu.Tot cei doi mi-au facut si un cont fals de facebook, altul pe twitter si altul pe wordpress.
Conversatia se poate vizualiza la linkul de mai jos:
http://www.facebook.com/media/set/?set=a.244612742226425.60866.100000331033057&type=3


Comentariul "medicului" Miron Panaitescu, de la care a plecat discutia este urmatorul:
"In loc sa le plingem de mila, ar trebui sa ne gindim daca toti acesti oameni trebuia sa se nasca. In cele mai inapoiate si mai sarace regiuni din lume se nasc cei mai multi copii. Iar europenii trebuie sa isi bata capul cu ajutoare umanitare, ca acei copii au dreptul la viata. Iar putorile lor de parinti continua sa faca copii, ca stiu ca vin fraierii de europeni sa le dea gratis de mincare. Si eventual mai vin si in Europa sa ceara azil politic."
Like · Share

Raspunsul meu , dat aici pe blogspot, medicului Miron Panaitescu, este ca europenii sunt cauza dezastrului din Africa, si nu norocul africanilor, iar "ajutoarele" date de europeni africanilor sunt pur si simplu praf in ochi, fata de cat fura corporatiile occidentale din Africa.
Un film pe aceasta tema- Blood Diamonds .

Raspunsul pe care i l-am dat la albumul lui foto a fost ca are o gandire bolnava. Raspunsul meu nu avea nimic de-a face cu superioritatea sau inferioritatea rasei albe, albastre, roz cu picatele, verde in dungute sau negre.
Raspunsul meu exprima doar socul de a vedea ca un om isi bate joc de suferinta altor oameni. M-a deranjat si faptul ca respectivul "om" era chiar medic, si cu atat mai mult m-as fi asteptat sa vad compasiune si respect, pentru ca asta inseamna profesia de medic- inseamna in primul rand respect fata de viata umana.

In loc de raspuns sau argumente, Miron Panaitescu mi-a adresat niste cuvinte grosolane, scoase din filmele porno in care se pare ca e expert. Dupa care, a urmat un schimb de replici, deosebit de vulgar din partea lui, argumente sau mistocareala inteligenta din partea mea, apoi respectivul s-a uitat la profilul meu si a vazut ca dadusem LIKE la pagina asociatiei ProVita si la Tudor Gheorghe. Vazand acestea, respectivul a intrat in delirium tremens si a inceput sa imi adreseze alte injuraturi si sa ma ameninte cu moartea, atat public cat si privat. Mai mult de atat, a mers la pagina mea si a vazut cateva pagini de pe facebook unde comentasem eu anterior, si a mers la acele pagini si a postat si acolo injuraturi la adresa mea. 
Se pare ca deviza acestui "medic" este- "daca e cineva mai inteligent si corect ca tine, omora-l ,iar daca nu poti, macar fa-i niste plangeri false ca sa ii inchizi conturile si sa nu se mai poata exprima.Mai mult de atat, incearca si sa ii furi identitatea, ca sa fii sigur ca vei compromite tot ceea ce a muncit respectivul." 



P.S.  Am observat ca linkul catre pagina lui Dinu Constantin Lazar nu mai functioneaza si ca si-a sters toate urmele de pe facebook. Nici o problema, ii voi pune eu pozele si toate comentariile ca toata lumea sa vada cine este si cat il duce capul pe respectivul. Ideea de a-si ascunde pagina si comentariile este absolut puerila, pentru ca oricum am salvat tot, si poze si comentarii si le voi face eu publice. 






ACTUALIZARE 16 MARTIE 2013-


Am decis sa pun si o poza cu Dinu Constantin Lazar, ca sa nu mai exista confuzie intre el si persoane similare. Am ezitat mult sa pun aceasta poza, pentru ca mie nu imi place sa imi poluez spatiul cu imagini urate.
Acesta este individul care mi-a inchis contul de facebook si care mi-a facut o clona pe facebook, una pe twitter, pe wordpress si alta pe linkedin. Ultima oara cand am verificat, contul fals de pe facebook disparuse, insa eu tot nu mi-am recuperat contul. Asta e personajul. Se vede exact cat de avansat spiritual este el :))

Ce puteti citi pe acest blog

Ca să fie mai uşor de accesat materialele de pe acest blog, voi prezenta un scurt sumar al celor mai importante titluri şi linkuri către acestea:

1. SUBIECTE ISTORICE:
http://andradadaciana.blogspot.com/2010/11/1-decembrie-1918-desavarsirea-nationala.html
Despre unificarea teritoriilor romanesti dupa primul razboi mondial si realizarea Romaniei Mari
 http://andradadaciana.blogspot.com/2011/01/unirea-principatelor-romane-dubla.html
Despre Alexandru I. Cuza- dubla alegere, opera de unificare a Moldovei şi Munteniei, legea agrară, electorală,secularizarea averilor mănăstireşti, legea instrucţiunii publice, coduri civil, penal etc, îndepărtarea lui Al. I. Cuza
http://andradadaciana.blogspot.com/2011/11/romanii-din-harghita-si-covasna-o.html
Despre situaţia românilor din Harghita, studiu realizat de Academia Română în colaborare cu câteva universităţi din România:
http://andradadaciana.blogspot.com/2011/12/pro-terra-nostra-despre-teritoriile.html  
Cat de intinse erau teritoriile romanesti si cand au fost ele atestate prima oara


2.SUBIECTE ŞTIINŢIFICE - STUDII GENETICE DESPRE UNGURI


-http://andradadaciana.blogspot.com/2011/06/studii-genetice-despre-unguri.html
-http://andradadaciana.blogspot.com/2009/06/studii-genetice-despre-unguri.html
-http://andradadaciana.blogspot.com/2010/11/despre-rasa-si-rasism.html 
-http://andradadaciana.blogspot.com/2009/06/despre-unguri.html 
 
3. SUBIECTE POLITICE:

http://andradadaciana.blogspot.com/2012/03/agresiunea-budapestei-m-r-ungureanu.html
Articol despre cum au reusit serviciile maghiare sa penetreze structurile decizionale ale Romaniei si complicitatea clasei politice tradatoare din Romania.


http://andradadaciana.blogspot.com/2012/02/cine-sunt-membrii-guvernului-ungureanu.html

http://andradadaciana.blogspot.com/2012/01/cum-arata-romania-la-22-de-ani-de-la.html 

http://andradadaciana.blogspot.com/2011/12/situri-arheologice-distruse-in-alba.html

http://andradadaciana.blogspot.com/2011/11/romanii-din-harghita-si-covasna-o.html
 Studiu despre genocidul etnic comis asupra romanilor din Harghita si Covasna, incepand cu ocuparea Hortysta a N-V Ardealului si continuand cu politica criminala a UDMR-ului de azi. 
http://andradadaciana.blogspot.com/2011/06/dinu-c-giurascu-despre-cum-lucreaza.html
Despre gravele erori facute de politicienii romani si consecintele lor catastrofale pentru integritatea Statului Roman.
http://andradadaciana.blogspot.com/2011/06/razboiul-imagologic-impotriva-romaniei.html
Despre linsajul mediatic dus impotriva Romaniei, cu complicitatea rusilor si ungurilor.

Agresiunea Budapestei: M R Ungureanu, legături dubioase cu serviciile secrete ungureşti

http://actualitateapolitica.blogspot.com/2012/03/agresiunea-budapestei-m-r-ungureanu.html

Un articol interesant despre cum au reusit serviciile de spionaj maghiare sa penetreze structurile decizionale ale Romaniei.
Tot in acest articol se vorbeste si despre cum si de ce a fost preluata echipa de fotbal CFR Cluj de catre agentul serviciilor de spionaj maghiare, Zoltan Arpad Paszkany.



Agresiunea Budapestei: M R Ungureanu, legături dubioase cu serviciile secrete ungureşti

Datele şi informaţiile deţinute de Serviciile Secrete ale ţării noastre dovedesc penetrarea de catre Serviciile de Informaţii ale Ungariei a structurilor de decizie româneşti, la toate nivelurile. Acţiunile acestora sunt subsecvente planului de integrare treptată a Transilvaniei în Ungaria, prin acţiuni lente, dar ferme, în toate domeniile, dar în special cel economic, pe care îl consideră fundamental în realizarea ţintei vizate. Informaţiile obţinute de Serviciile Secrete româneşti în urmã cu câţiva ani, după vizita incognito efectuată în România de şeful Serviciilor Secrete maghiare de la acea dată, atestau faptul ca Ungaria, prin concernul MOL, spre exemplu, pregătea o politică agresivă, în vederea dobândirii unei poziţii dominante pe piaţa carburanţilor din România, prin înfiinţarea a peste 200 de staţii de distribuţie în principalele oraşe ale ţării şi pe traseele şi în zonele considerate strategice.
De altfel, informaţii şi date despre activitatea Serviciilor de Informaţii (de spionaj) maghiare îndreptate împotriva intereselor politice, economice şi militare româneşti s-au deţinut cu mult înainte de 1990 şi toate aveau ca punct de pornire Consulatul ungar din Cluj. Documentarea lor a necesitat o activitate intensă din partea organelor de contraspionaj româneşti, iar munca acestora s-a concretizat în cursul anului 1988, când Ceauşescu, pus în faţa unor probe indubitabile, a ordonat desfiinţarea oficinei de spionaj respective. Dupa 1990, acţiunile spionajului maghiar au fost reluate cu şi mai mare forţă şi, favorizate de inacţiunea Serviciilor Speciale româneşti, determinată de complicitatea factorului politic, au reuşit să penetreze structurile de decizie ale Statului Român, atât la nivel de Guvern, cât şi la nivel de Preşedinţie. Într-un singur caz, contraspionajul românesc şi-a mai spus cuvântul, în anul 1993, când fostul ministru de Externe în Guvernul Văcăroiu, Teodor Meleşcanu, i-a prezentat omologului său ungar, Gyula Horn, date despre activitatea de spionaj a unui cadru activ al serviciilor maghiare. De atunci, cu toate că acţiunile au luat amploare o dată cu cooptarea la guvernare a UDMR în Guvernul CDR, orice date, informaţii, acţiuni ale spionajului maghiar au fost trecute sub tăcere de către factorii politici, ceea ce a facilitat desfăşurarea de forţe ostile maghiare în toate domeniile de activitate şi de decizie ale Statului Român.
În timpul guvernarii CDR-iste, la nivelul unităţii româneşti de contraspionaj economic, începuseră să fie de notorietate acţiunile cadrelor de spionaj maghiare de la ambasadă, care acţionau pe faţă pentru culegerea de informaţii cu caracter economic care să-i ajute să obţină evidente avantaje materiale pentru ţara lor de origine, mai ales în domeniul privatizărilor. Cazul cel mai relevant a fost cel legat de vicepreşedintele FPS la acea dată, Victor Eros, evreu maghiar, care, fără nici o teamã, începuse să furnizeze date despre intenţiile de privatizare ale guvernanţilor români, atât telefonic, cât şi prin intermediul secretarei şi al şoferului său chiar direct, consilierului economic al Ambasadei Ungariei la Bucureşti. Erau folosiţi în acest timp ca „prieteni" în afaceri fraţii Andrei şi Sorin Dimitriu, stimulaţi cu diverse atenţii, inclusiv concedii şi petreceri în Ungaria, zona Lacului Balaton. Acelaşi tratament l-au aplicat şi succesorului acestuia la fotoliul de preşedinte al FPS, clujeanul Radu Sârbu, momit să intre în afaceri de Zoltan Arpad Paszkany. Acest Paszkany a devenit, într-un interval extrem de scurt, din dealer de maşini second hand, un prosper om de afaceri, care deţine reprezentanţele locale ale firmelor Opel si Chevrolet, precum si cel mai important imobil de birouri din Cluj, Sigma Center, este administratorul companiei Polus şi reprezentant în România al holdingului TriGranit Feijlesztesi RT din Budapesta. La Cluj, Paszkany este unul dintre cei mai tari jucători din domeniul imobiliar, ca urmare a asocierii dintre Consiliul Local si Polus. Afacerea POLUS a intrat în atenţia organelor speciale române încă din 1998, atunci când un teren proprietate publică a statului, de 34 hectare, aflat în imediata apropiere a Municipiului Cluj-Napoca, a intrat în posesia firmei respective prin contribuţia directă a fostului prefect de Cluj, Alexandru Farcaş, şi a lui Radu Sârbu. Afacerea POLUS a început în timpul Regimului Constantinescu, care, de altfel, a primit vizita celebrului congresman american de origine maghiaro-evreiasca Tom Lantos, anume venit în vizită pentru a uşura investiţia lui Paszkany, Polus Center. După Cluj, Firma Polus vizează pătrunderea în Bucureşti si în câteva dintre oraşele mari ale României, intenţionând implementarea a 7 mari investitii, de peste 2,5 miliarde de euro. Corporaţia pe care o reprezintă Arpad Paszkany este TriGranit, cu baza în Canada – un centru al iredentismului maghiar, care este şi o sursă de finanţare a Serviciului de Informaţii ungar AVO – şi subsidiare în Marea Britanie, Ungaria si România şi ale cărei investiţii vizează Ungaria şi ţările din jur, cu minorităţi maghiare semnificative. TriGranit are, printre acţionari, Fondul de Investiţii Immoeast, un puternic investitor pe piaţa imobiliară românească, precum şi pe Nathaniel Rothschild, copreşedinte al Fondului de Investiţii Atticus Capital, descendent al cunoscutei familii de bancheri evrei din Marea Britanie. De altfel, Paszkany şi-a creat imperiul financiar prin infuzii dubioase de capital din Ungaria şi SUA, provenite de la lobby-ul maghiar, antiromânesc prin definiţie. Este foarte interesant cum acest Paszkany, cercetat în mai multe dosare penale, între care şi unul pentru instigare la şantaj şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, el fiind un cunoscut cadru activ al spionajului maghiar în România, este lăsat liber, să-şi desfăşoare în linişte afacerile, să-şi organizeze şi să-şi dirijeze reţeaua pe teritoriul ţării, fără măcar sa fie cât de puţin deranjat. Nimeni nu se întreabă cum de este posibil ca acesta să finanţeze, nestingherit, cu banii spionajului maghiar de la Budapesta, echipa de fotbal CFR Cluj. Potrivit apropiaţilor, el are la dispoziţie sute de milioane de euro, din care, în urmatorii ani, în CFR Cluj se vor investi aproximativ 100 milioane de euro. Fugit şi revenit în ţara atunci când i s-a promis că nu va păţi nimic, acest spion are ca sarcina să câştige Campionatul în România tocmai pentru a influenţa mai puternic zona de nord a ţării, acolo unde, în lipsa altor echipe competitive, echipa clujeană este percepută ca una fanion. Preluarea de către Zoltan Arpad Paszkany a celui mai vechi club de fotbal din România, CFR Cluj, nu a fost însa întâmplătoare. Întemeiată în anul 1907, în Cluj, echipa era perceputa ca fiind a maghiarilor, în timp ce Universitatea Cluj, întemeiata în anul 1919, era considerată a românilor. Această delimitare provine din anul 1940, cand nord-vestul Transilvaniei a fost cedat Ungariei horthyste prin Diktatul de la Viena, iar Universitatea din Cluj s-a refugiat la Sibiu şi, o dată cu ea, şi echipa de fotbal a studenţilor. CFR Cluj a rămas în oraş şi chiar s-a înscris în campionatul de fotbal al Ungariei în perioada 1940-1944, act considerat de români o trădare făţişă. Prin echipa de fotbal „ungurească" din Ardeal, Paszkany vizează un control simbolic al zonei, deoarece el controlează şi un „grup regionalist" – „Eureka", acesta acţionând sub comanda Budapestei şi având ca obiectiv regionalizarea României. Membrii acestui grup au relaţii inclusiv în Poliţie şi în Serviciile Secrete. Liviu Man, unul dintre oamenii de încredere ai omului de afaceri maghiar, este apropiat de Vladimir Tismăneanu, ca şi de alţi membri de vârf ai GDS-ului, promotori ai tezelor Budapestei, pe filiera Soros. Grupul „Eureka" este, oficial, o organizaţie „non profit", care se ocupă însă şi de afaceri (prin societăţile Group Eureka SRL si Eureka Media SRL) şi al cărei lider politic, la vedere, este fostul ministru al Comunicaţiilor, Zsolt Nagy. Liderul informal al grupului „Eureka" este tot Paszkany, iar organizaţia sa, conectată puternic la mediul de afaceri maghiar din Transilvania, susţine financiar UDMR-ul. Prin acelaşi Zsolt Nagy, echipa de fotbal CFR Cluj a beneficiat de un contract de publicitate cu Poşta Română, companie căreia Paszkany i-a mai vândut, fără licitaţie, 8 autoturisme, prin firma Ecomax General Investments SRL. Numitul Paszkany este şi principalul sponsor, cu sume uriaşe, al campaniei electorale din iunie 2004 a lui Emil Boc pentru câştigarea Primăriei Clujului, ca şi al Alianţei DA în judeţul Cluj. Tot el este personajul pe care şeful statului, Traian Băsescu, l-a dat ca exemplu de civism în şedinţa de bilanţ a Ministerului Public din 6 martie 2007, afirmând că a primit un memoriu de la „un om de afaceri clujean", în care se face referire la fapte grave de corupţie ale unor oameni politici şi de afaceri. Pe Paszkany îl regăsim şi alături de premierul Tăriceanu şi de Dinu Patriciu, asociaţi, printre alţii, în selecta lojă a Clubului Vinului SRL, înfiinţat în 11 noiembrie 2004 de avocaţii Ernest Popovici, Florian Niţu şi Sorin Alazăroaie, de la Casa „Popovici&Asociaţii". La nici o lună de la constituire, în Club au intrat 31 de noi asociaţi, printre care Tăriceanu şi Patriciu.
Un alt nume strâns legat de cel al lui Călin Popescu-Tăriceanu este Rudas Erno, fost şef al agenturii maghiare în România. Cunoscut drept spion, diplomat, dar şi om de afaceri de succes în România, Rudas Erno are legături si în Voivodina, unde se află o semnificativă minoritate maghiară, ca şi în Croaţia si în Transcarpatia, în spaţiul ucrainian. Rudas Erno a intrat în atenţia Securităţii încã din 1982, când folosea valiza diplomatică pentru a introduce în România materiale antiromâneşti pentru o revistă coordonată de Laszlo Tokes si Szocs Geza. În 1988 a fost retras de la post, pentru a nu fi expulzat. În 1989 a fost retrimis în România ca să coordoneze implicarea Ungariei în „revoluţie", prilej perfect pentru scopurile sale revizioniste. A coordonat difuzarea de manifeste în Bucureşti, o maşină a Ambasadei Ungariei fiind reţinută de către organele de Miliţie în timp ce împrăştia pe raza Capitalei materiale cu conţinut antiromânesc. După 1990, pentru meritele sale deosebite, este repus în funcţia de ambasador al Ungariei la Bucureşti, continuându-şi activitatea de spionaj. Chiar dacă în 1993 a fost retras din funcţie ca urmare a înţelegerii dintre miniştrii de Externe român, Teodor Meleşcanu, şi cel maghiar, Gyula Horn, Rudas Erno a continuat să-şi exercite calitatea de spion, de data aceasta sub acoperire comercială. În noua postură de om de afaceri, în baza informaţiilor obţinute, Rudas Erno s-a îndreptat spre Călin Popescu-Tăriceanu, un candidat cu mari şanse la fotoliul de premier. Este posibil ca Tăriceanu să fi intrat în atenţia Serviciului de Spionaj ungar şi prin prisma faptului că tatăl său adoptiv, Dan Amedeo Lăzărescu, cunoscut mason, beneficiind de contacte la nivel internaţional, fusese angrenat de fostul DSS (Departamentul Securităţii Statului) în supravegherea activităţilor iredentiste maghiare. Ca în multe alte cazuri, a apărut suspiciunea că bătrânul ar fi putut fi „întors", adică transformat în agent dublu, iar fiul său adoptiv n-ar face decât să-i urmeze calea. De fapt, Lăzărescu scria în 1990 în ziarul „Liberalul" că „federalismul este unicul drum pe care România trebuie sa meargă", aceasta fiind, după cum se ştie, una dintre temele predilecte ale discursului public al UDMR. Cert este că, speculând pasiunea lui Tăriceanu pentru motociclete, în 2003 Rudas Erno i-a propus o asociere, şi astfel a luat naştere, în septembrie acelaşi an, firma H-D Clasic Motorcycles SRL. Potrivit Registrului Comerţului, obiectul de activitate este „comerţ cu motociclete, piese şi accesorii aferente; întretinerea şi repararea motocicletelor", iar acţionari ai societăţii sunt cetăţeanul ungar Rudas Erno (50% din capitalul social) şi Automotive Trading Services SRL - ATS (50%), firma care îi aparţine lui Călin Popescu-Tăriceanu, în proporţie de 90%, conform propriei Declaraţii de Avere. Rod al „apropierii" continue a premierului Tăriceanu de Budapesta, perioada 2005-2006 a fost marcata de o efervescenţă în „colaborarea" româno-ungară la nivel guvernamental – şedinţa comună a guvernelor român şi ungar la Bucureşti, în luna octombrie 2005, consultări regulate, realizarea unor „proiecte comune", între care deschiderea Consulatului maghiar de la Miercurea Ciuc, inaugurarea cursei aeriene directe între Târgu Mureş şi Budapesta, înfiinţarea Camerei de Comerţ româno-ungare –, susţinute şi promovate, evident, de premierul Tăriceanu şi omologul său Ferenc Gyurcsony. Folosindu-se de „bunăvoinţa" lui Tãriceanu, spionajul maghiar a reuşit să planteze în domenii-cheie ale guvernului său la agenţii aflate în subordinea acestuia personaje cu ajutorul cărora obţine informaţii de o importanţă excepţională privind siguranţa naţională a României şi dirijează, totodată, anumite decizii ale Executivului de la Bucureşti în favoarea ţării de origine.
Unul dintre acestea este Dezsi Iosif Zoltan, preşedintele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat (ANRS), organism aflat în subordinea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative. În această instituţie se concentrează secrete de stat de o importanţă excepţională atât pe timp de pace, cât şi pe timp de război, despre rezervele de stat şi strategia cu privire la acestea, ca resursă internă de securitate, prin constituirea stocurilor de produse şi bunuri de strictă necesitate necesare intervenţiilor operative pentru protecţia populaţiei, a economiei şi siguranţei naţionale în situaţii excepţionale, determinate de calamităţi naturale, epidemii, epizootii, accidente industriale sau nucleare, fenomene sociale sau economice, conjuncturi externe sau acţiuni asimetrice nepremeditate. Prin numirea acestui evreu maghiar în fruntea ANRS s-a realizat cea mai „legală" formă de transmitere de informaţii clasificate către o putere străină. Un alt punct sensibil îl reprezintă Ministerul Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiilor, a cărui misiune este asigurarea condiţiilor de trecere la societatea informaţională, care presupune implementarea coerentă şi generalizată de sisteme informatice integrate. Faptul că organizaţiile, oricare ar fi ele, depind de reţelele de comunicaţii electronice şi de sistemele si serviciile informatice face ca acestea să fie mult mai vulnerabile la ameninţările de securitate, astfel că sunt evidente importanţa şi sensibilitatea acestui domeniu în ecuaţia siguranţei naţionale. Cu toate acestea, prin algoritm politic, el a fost atribuit UDMR-ului, astfel că lui Zsolt Nagy i-au urmat la şefia ministerului Iuliu Winkler şi apoi Borbely Karoly, fost consilier parlamentar al lui Iuliu Winkler între 2000 si 2002 şi angajat al Societăţii Ungare de Interes Public pentru Promovarea Investiţiilor şi Comerţului în intervalul 2002-2005. Un alt domeniu strategic în care s-a infiltrat agentura maghiară este cel al pădurilor, domeniu folosit pentru acumularea de resurse financiare necesare alimentării unor activităţi specifice. Cu alte cuvinte, prin politica pe care o promovează în subramura economică respectivă, din informaţiile deţinute pînă în prezent se evidenţiază faptul că secretarul de Stat din Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Istvan Toke nu reprezintă interesele României, ci interesele unui grup economic condus de Verestoy Atilla, care acţionează la comanda Budapestei. Pentru a sprijini afacerile derulate de acest grup pe spaţiul maghiar cu lemnul exploatat din pădurile judeţelor Covasna şi Harghita este folosit Istvan Toke, care a repartizat prin HG nr.1262/2007, numai la nivelul unui singur judeţ din cele douã, 15% din volumul total de lemn pe picior aprobat spre recoltare în anul 2008, ceea ce înseamnă o suplimentare cu 30% a cantităţilor aprobate în anii precedenţi. În acest mod, după judeţul Suceava, care primeşte de drept cea mai mare cantitate de masă lemnoasă pe picior ce trebuie exploatată, calculată în funcţie de suprafaţa de teren împădurită, judeţul Harghita se situează pe locul doi la repartiţie, înaintea altor judeţe cu suprafeţe împădurite mult mai mari, cum este Caraş-Severin. În concluzie, Istvan Toke favorizează afacerile colegului său de formaţiune, care astfel va suplimenta exporturile de material lemnos pe spaţiul Ungaria, exportând, practic, venit naţional din România către Ungaria, în conformitate cu obligaţia unanim cunoscută a oricărui Serviciu Special al unei ţări de a contribui la alimentarea bugetului acesteia prin aşa-numitul aport valutar special. Se afirma, îndeobşte, că orice Minister de Externe reprezintă principala centrală de spionaj a unei ţări, fiind de la sine înţeles ce înseamnă implantarea unui cadru de informaţii al altui stat în propriul tău fief informativ. De aceea, analiştii Serviciilor Speciale române apreciază că un fapt de o gravitate excepţională, numirea cu bună-ştiinţă a unui cadru sau agent, dovedit sau suspectat, al unor Servicii de Informaţii străine în Ministerul Afacerilor Externe al ţării tale. Cu toate acestea, ascuns sub umbrela unui nume românesc, Anton Niculescu, fost purtător de cuvânt al UDMR, desfăşoară o intensă activitate informativă din poziţia de secretar de Stat în ministerul menţionat. Născut la Târgu Mureş, la 6 mai 1964, are o fişă profesională de invidiat, care-i relevă pregătirea sub auspiciile uneia dintre cele mai bune şcoli de spionaj din lume, CIA. Astfel, deşi a studiat şi a obţinut o licenţă în Chimie Industrială în 1991, el nu a profesat nici un moment în acest domeniu, îndreptându-se încă din 1990-1991 către zona mass-media, ca redactor la săptămânalul „Valosag" din Bucureşti şi corespondent al postului Europa Liberă, în 1992. De aici a intrat direct în sfera politicului, începând cu decembrie 1991, ocupând succesiv sau concomitent posturi de consilier politic (la Fundaţia „Friedrich Naumann", Bucureşti, 1991-1993, şi la cabinetul preşedintelui UDMR 1993-1997), expert parlamentar (aprilie 1995-mai 1997) şi guvernamental (mai-iunie 1997) pentru care a fost pregătit intens printr-o serie de cursuri şi programe speciale: Seminarul „Introducere în drepturile omului", Academia Internacional Liberdade Desenvolvimento – Lisbon Youth Meeting, Sintra, iulie/august 1992; Programul PHARE Democracy în Marea Britanie (partide politice, administraţie locală, Parlament), Belgia (NATO, Parlamentul European), Germania (Parlament), aprilie 1994; „Managementul conflictelor inter-etnice" la Centrul Berghof, Berlin, iulie/august 1994; „Administraţiile locale şi de stat" în SUA, iunie/iulie 1995, la Agenţia de Informaţii a SUA (USIA); „Administraţii publice locale", Belgia, Spania şi Danemarca, martie 1997, în cadrul European Union Visitors Programme; Eisenhower Fellowship, SUA, februarie-mai 1999. Pregătirea i-a fost desăvârşită în intervalul mai 1999-iunie 2001 în cadrul Ambasadei SUA la Bucureşti, unde a fost încadrat ca „specialist politic", după care a mai urmat un stagiu ca director de program pentru integrare europeană al Fundaţiei pentru o Societate Deschisă (iunie 2001-ianuarie 2002).
În paralel, începând din 1997, a fost plasat in funcţii în interiorul Executivului român, ca secretar general adjunct, aprilie 1997-mai 1998, apoi ca secretar de Stat la Departamentul pentru integrare europeană, mai 1998-februarie 1999. În intervalul 2000-2004, la intervenţia Serviciilor Speciale române, a fost ţinut în afara sferei Executivului, dar a revenit în forţă odată cu intrarea la guvernare a UDMR-ului alături de PNL, ca secretar de Stat pentru afaceri globale şi relaţii interinstituţionale în Ministerul de Externe, din iulie 2005. Dacă se mai adaugă şi faptul că actualul director al Serviciului de Informaţii Externe şi fost ministru al Afacerilor Externe, Mihai Razvan Ungureanu, a fost semnalat, la rândul lui, de contraspionajul românesc cu legături suspecte în mediul Serviciilor Speciale de la Budapesta, avem tabloul complet al penetrărilor care s-au produs la nivelul sistemului decizional românesc. Specialişti în munca de contraspionaj apreciază că asocierea în afaceri a unor politicieni cu putere de decizie cu cadre sau agenţi ai Serviciilor de Informaţii sub acoperire diplomatică sau comercială s-a dovedit a fi o cale fără întoarcere pentru cei dintâi.
Publicat de Administrator la 05:41

Cine sunt membrii Guvernului Ungureanu

Un articol interesant despre cine sunt membrii Guvernului condus de Mihai Razvan Ungureanu:

http://www.cotidianul.ro/ce-nu-stiu-romanii-despre-grupul-beizadelelor-si-acoperitilor-din-palatul-victoria-172764/


Senatorul Valer Marian face anatomia guvernului Ungureanu
Ce nu știu românii despre grupul beizadelelor și acoperiților din Palatul Victoria?
Acasă » Politica




GRUPUL PARLAMENTAR PSD

DECLARAŢIE POLITICĂ

Senator: VALER MARIAN

Circumscripţia electorală: SATU MARE

Colegiul electoral: 1

Grupul parlamentar: PSD

Şedinţa Senatului din: 13.02.2012

Titlul declaraţiei: De la şeful scorpionilor la şeful spionilor

Guvernul Ungureanu nu este nici un guvern nou-nouţ nici un guvern al tinereţii, competenţei şi probităţii, cum încearcă să-l prezinte opiniei publice tutorele acestuia de la Palatul Cotroceni. Nu este un guvern nou-nouţ pentru că jumătate din membrii săi, respectiv 9 dintre aceştia, au făcut parte şi din Guvernul Boc. Este vorba de vicepremier şi de trei miniştri aparţinând UDMR (Marko Bela, Kelemen Hunor, Laszlo Borbely, Ladislau Ritli), de cei doi miniştri aparţinând UNPR (Gabriel Oprea, Cristian Diaconescu), de miniştrii dependenţi Cătălin Predoiu şi Leonard Orban şi de secretarul de stat Cătălin Baba, care a fost promovat ministru al Educaţiei.

Cabinetul Ungureanu nu este din păcate niciun guvern al competenţei sau competenţelor. Dimpotrivă, este un guvern de rezerve sau de clone, de pile sau de pupile, de slugi sau de marionete, de fiţe sau de beizadele, de valeţi, de travestiţi sau de traseişti. Astfel, miniştrii Gabriel Oprea şi Cristian Diaconescu provin din PSD, în timp ce miniştrii Gabriel Berca, Cătălin Predoiu, Cătălin Baba şi Leonard Orban au debutat în PNL ori au fost apropiaţi acestui partid. Noul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, este cunoscut drept un fan şi un serv al fostei ministrese Elena Udrea, care l-a răsplătit cu contracte de peste 1 milion de euro de la acest minister. Petrescu a fost mecanic auto (una din profesiile pe placul preşedintelui Băsescu) şi a reuşit să absolve o facultate, respectiv Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport, abia la vârsta de 34 de ani. Fără nicio competenţă sau experienţă managerială, a ajuns marele patron al infrastructurii din România. Noul ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale, Claudia Boghicevici, este pupila primarului Aradului, Gheorghe Falcă, fiind numită la hotelul în care locuieşte în Bucureşti „blonda celor trei muşchetari portocalii de la Arad" (deputaţii Iustin Arghir Cionca, Lucian Rivis Tipei şi Adrian Henorel Niţu). Cea mai consistentă experienţă a doamnei Boghicevici a fost cea de învăţătoare la Casa de fete din Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Arad. Aceasta se laudă cu licenţa în ştiinţe economice (finanţe-bănci) şi cu patru mastere, dar majoritatea acestora au fost obţinute la contestata Universitate de Vest Vasile Goldiş din Arad. Noul ministru al Finanţelor Publice, Bogdan Drăgoi, este protejatul fostului ministru al Economiei, vicepreşedintele PDL Adrian Videanu (care este prieten de afaceri şi de concedii de lux cu tatăl său), şi nu s-a remarcat în mod deosebit ca secretar de stat Ministerul Finanţelor în ultimii doi ani, decât poate cu autoturismul marca Jaguar ultimul răcnet cu care venea la minister. Noul ministru al Transporturilor, Alexandru Nazare, este pupila fostului ministru de resort, Anca Boagiu, fiind din 2009 până în prezent subsecretar de stat respectiv secretar de stat la Ministerul Transporturilor, unde nu s-a remarcat prin nimic deosebit. Noul ministru al Comunicaţiilor, Răzvan Mustea – Şerban, are licenţă şi doctorat în economie, dar n-a avut experienţă managerială decât la firmele tatălui său, miliardar din Focşani şi sponsor important al PDL, şi a avut şansa să facă studii în SUA, împreună cu domnişoara prezidenţială EBA. Acest ministru s-a remarcat mai mult prin declaraţia sa de avere, care conţine o vilă în Bucureşti, o vilă în Voluntari şi un autoturism Porsche ultimul răcnet, dar nu conţine o vilă pe care o deţine la Miami (SUA). Noul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, s-a remarcat prin studii de marketing la Harvard, dar şi prin promovarea produselor agricole modificate genetic în România şi prin hăcuirea unor staţiuni de cercetare agricolă.

Noul ministru al Economiei, Lucian Bode, este promovatul şi protejatul fostului consilier economic al premierului Emil Boc, Andreea Paul Vass, amândoi fiind originari din judeţul Sălaj. Bode şi-a început cariera politică ca şi consilier local în comuna natală Valcău de Jos şi a fost promovat tot de Andreea Paul Vass în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene Sălaj a PDL, la care aceasta deţine şefia organizaţiei de femei. Bode a absolvit o facultate obscură de electronică din Oradea şi a ajuns lider sindical şi şef serviciu la Sucursala Zalău a SC Electrica SA, unde a condus câteva echipe de electricieni căţărători pe stâlpi. Foşti ofiţeri SRI din Zalău afirmă că Bode a fost informator la miliţie înainte de 1989 şi la serviciul secret al MAI (doi şi un sfert) după, precum şi că împreună cu Andreea Paul Vass l-a susţinut pe actualul director general al DGIPI, comisarul şef Cristian Gheorghe Laţcău, originar tot din Sălaj, atât cu ocazia numirii acestuia în funcţie, în decembrie 2010, de către fostul ministru de interne Constantin Traian Igaş, cât şi în toamna anului trecut când fostul premier Emil Boc a solicitat să fie eliberat din funcţie, în urma unor semnale venite din partea altui serviciu secret.

Noul ministru al Educaţiei, Cătălin Baba, este valetul fostului premier Emil Boc, care l-a promovat şef al Cancelariei primului ministru şi apoi secretar de stat la Educaţie. Facultatea de bază a lui Cătălin Baba este Medicina Veterinară, dar ulterior a absolvit şi Facultatea de Ştiinţe Politice şi Administrative, unde a ajuns conferenţiar şi decan, calitate în care s-a remarcat prin tot felul de promovări dubioase, inclusiv ale soţiei şi cumnatului său. Astfel, printr-o declaraţie elaborată de Colegiul Senatului şi Consiliul Academic al Universităţii Babeş – Bolyai, Cătălin Baba a fost acuzat de nepotism, în anul 2009, după numirea sa în funcţia de secretar de stat la Educaţie. O primă acuzaţie a fost aceea că soţia sa Alina Baba, fostă Cherecheş, originară din Satu Mare şi licenţiată iniţial a unei facultăţi de drept private, pe care a absolvit-o cu media 7,16, la Universitatea Vasile Goldiş, a absolvit ulterior extensia Satu Mare a Facultăţii de Administraţie Publică a Universităţii Babeş - Bolyai, la care soţul său era decan, cu media 10, dar colegii săi sătmăreni au afirmat că n-au văzut-o la faţă în cei trei ani de studii, nici la cursuri şi nici la examene. O a doua acuzaţie era că, în calitate de decan, a solicitat derogare de medie pentru soţia sa şi pentru cumnatul Răzvan Cherecheş pentru ca aceştia să poată ocupa posturile de asistent la Drept constituţional, respectiv asistent la Sănătate publică la facultatea pe care o conducea. O a treia acuzaţie era că Baba nu are lucrări de unic autor (articole, studii, recenzii, s.a.), puţinele sale scrieri fiind în colaborare cu alţi autori. O a patra acuzaţie era aceea că, deşi norma didactică a lui Cătălin Baba cuprinde discipline din domeniul ştiinţelor politice şi politicilor publice, acesta se ocupa de disciplina de sănătate publică, calificarea sa fiind de medic veterinar.

Guvernul Ungureanu nu este nici un guvern integru, mai mulţi miniştri, inclusiv dintre cei noi, având probleme de probitate. Astfel, ANI s-a sesizat în cazul ministrului Sănătăţii, Ladislau Ritli, după ce acesta şi-a promovat fiul pe postul de director al spitalului pe care l-a condus până ce a fost cooptat în Guvern. Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Petrescu, a avut contracte cu ministerul pe care l-a preluat. Ministrul Comunicaţiilor, Răzvan Mustea Şerban, nu şi-a declarat o vilă pe care o deţine la Miami în SUA. Ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, s-a aflat în stare de incompatibilitate întrucât a deţinut concomitent atât funcţia de secretar de stat la Educaţie cât şi calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al Televiziunii Române. În plus, mai mulţi primari din Regiunea de Dezvoltare de Nord-Vest s-au plâns că aproape toate proiectele cu finanţare europeană au fost intermediate şi taxate de soţia lui Baba. În acelaşi timp, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, are dosar la DNA pentru fapte de corupţie, iar ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea, are dosar la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru fapte de abuz în serviciu. Pe de altă parte, ministrul Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, are probleme legate de colaborarea cu Securitatea.

Nici şeful noului şi magnificului Guvern, mult-lăudatul Mihai Răzvan Ungureanu, nu corespunde criteriilor de etică şi de competenţă reclamate de o asemenea funcţie. Deşi acum se declară dreapta, chiar cu o anumită fervoare şi ostentaţie, Ungureanu a avut o tinereţe comunistă timpurie, fiind şeful UTC pe Liceul Negruzzi din Iaşi şi fiind cooptat încă din anii de liceu în Comitetul Central al Uniunii Tineretului Comunist, sub comanda Prinţişorului Nicu Ceauşescu. Ungureanu a ţinut să se remarce cu orice preţ la Congresul al XII-lea al UTC, când a rostit o cuvântare elogioasă la adresa secretarului general al PCR, Nicolae Ceauşescu, care a fost publicată de ziarul ''Scânteia tineretului'' din 19 mai 1985. De asemenea, Ungureanu s-a remarcat şi la ultimul congres al Partidului Comunist Român (Congresul al XIV-lea) care a avut loc în luna noiembrie 1989. Potrivit unor colegi de facultate a fost atât de ataşat comunismului încât nu numai că nu a participat la Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989, dar în perioada 17-22 decembrie şi-a monitorizat cu atenţie colegii şi a întocmit liste cu studenţii protestatari, probabil cu scopul de a-i trage la răspundere cu mânie revoluţionară comunistă dacă revoluţia anticomunistă eşua. După ce Convenţia Democrată a câştigat alegerile parlamentare şi prezidenţiale în România în 1996, Ungureanu s-a înscris în PNL, partid care l-a promovat în funcţiile de secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe (1998- 2001) şi de ministru al Afacerilor Externe (2004-2007).

Din păcate, în fruntea diplomaţiei române, Mihai Răzvan Ungureanu nu s-a remarcat prin nimic favorabil României şi românilor. Primul lucru pe care l-a făcut când a devenit ministru de externe a fost montarea portretului Anei Pauker fost ministru comunist de externe, (primul şi principalul comisar al comunismului sovietic în ţara noastră, distrugătoarea României postbelice) pe holurile Ministerului Afacerilor Externe. Ultimul lucru pe care l-a făcut ca ministru de externe a fost dublarea, printr-o ordonanţă de urgenţă, a salariului pe care urma să-l primească (8 000 de euro lunar) în postul pe care urma să plece la Viena (coordonator adjunct la Iniţiativa de cooperare pentru Europa de Sud-Est). Între acestea, Ungureanu a făcut mult rău României şi românilor din ţară şi din jur. La scurt timp după investirea sa ca ministru de externe, Ungureanu a semnat în 2005, cu ministrul de externe rus Serghei Lavrov, cel mai păgubos act din istoria postdecembristă a României, respectiv „Legea pentru ratificarea Protocolului dintre România şi Rusia privind inventarierea relaţiilor bilaterale". Şeful diplomaţiei române a declarat atunci că „Nu există probleme între România şi Rusia", prin actul respectiv uitându-se atât problema Basarabiei cât şi problema tezaurului românesc confiscat de Lenin în 1918. Fostul ambasador al României la Moscova, Dumitru Prunariu, a declarat în acest sens următoarele: „La numirea mea ca ambasador în Federaţia Rusă în 2004, reprezentanţi ai Parlamentului României au insistat pe o misiune permanentă a noastră legată de Federaţia Rusă, şi anume urmărirea problemei Tezaurului României, confiscat de bolşevici în 1918. Total surprinzător şi de neînţeles pentru mine nici acum, în aprilie 2005 am primit ordin scris de la MAE, trimis de dl. Leuştean în numele lui Mihai Răzvan Ungureanu, să nu mai abordez în niciun fel şi sub nicio formă problema Tezaurului". Ungureanu i-a dezamăgit pe românii din Basarabia şi când a declarat, în mai 2006, că cetăţenii din Republica Moldova vorbesc „o variantă a limbii române", un fel de „light Romania", dând astfel apă la moară celor care susţin că acolo nu trăiesc români ci moldoveni. Ungureanu i-a supărat şi pe românii din Ucraina (din Bucovina de Nord, din Ţinutul Herţa, precum şi din regiunile Odessa şi Transcarpatia) pentru că nu s-a preocupat nici măcar de implementarea puţinelor şi firavelor prevederi privind prezervarea limbii şi identităţii naţionale din ruşinosul tratat încheiat cu Ucraina în 1997, prin care România a renunţat la orice discuţii şi pretenţii teritoriale. Actualul său mentor politic, preşedintele Traian Băsescu, a acuzat într-o emisiune la TVR, în 31 martie 2008, politicienii care au negociat şi au semnat tratatul cu Ucraina în 1997 că ar fi lăsat interesul naţional după uşă, adăugând că din cauza proastei negocieri de atunci, România se judecă acum la Haga cu ţara vecină. Traian Băsescu a precizat că politicienii respectivi nu au ştiut să negocieze cu Ucraina şi au semnat în grabă şi după dictare un tratat dezavantajos, deşi cu alte ţări nu au fost semnate documente similare.

Şi românii din Ungaria şi din Transilvania sunt supăraţi pe Mihai Răzvan Ungureanu pentru modul mişelesc şi păgubos în care a negociat recuperarea bunurilor Fundaţiei Gojdu din Budapesta, cu destinaţie testamentară pentru bursele românilor ortodocşi din Transilvania şi din Ungaria. În primul său an de ministeriat, Ungureanu a negociat pe furiş şi a semnat pe sub masă „Acordul referitor la înfiinţarea Fundaţiei Publice Româno-Ungare Gojdu", prin care a fost exclus moştenitorul testamentar, Biserica Ortodoxă Română. Acordul a fost semnat la Bucureşti, în data de 20 octombrie 2005, cu ocazia unei reuniuni comune a guvernelor României şi Ungariei, de către ministrul român de externe Mihai Răzvan Ungureanu şi de către omologul său ungar Ferenc Somogy, fiind ratificat de partea română prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 183/2005. Acest acord a fost negociat, semnat şi ratificat după ce, în decembrie 2004, Curţile Gojdu din Budapesta au trecut în proprietatea companiei israeliene Autoker Holding Rt, fiindu-i vândute de Primăria sectorului 7 din Budapesta.

Avocatul Aurelian Pavelescu, pe atunci deputat al principalului partid de guvernământ (PDL), a declarat într-o emisiune la Radio România Actualităţi că Mihai Răzvan Ungureanu a prejudiciat statul român şi Biserica Ortodoxă Română de miliarde de dolari, susţinând că întreg acordul este de inspiraţie maghiară şi că poate fi calificat drept un act de hoţie şi de trădare naţională. Inspiraţia maghiară şi trădarea românească sunt confirmate de o declaraţie făcută în şedinţa Parlamentului Ungariei din 21 noiembrie 2005 de către deputatul FIDESZ, Nemeth Zsolt (secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe în primul guvern Viktor Orban şi ministru de externe în actualul guvern de la Budapesta): „Acordul dintre Ungaria şi România asupra problemelor averii Gojdu pune punct discuţiei prelungite de mulţi ani. Exemplul acestei probleme este că România renunţă la revendicarea bunurilor materiale, pe care a formulat-o în 1998, ba chiar şi anterior, în legătură cu averea lui Gojdu. Acest lucru înseamnă în acelaşi timp că partea română a acceptat punctul de vedere al Ungariei, conform căruia, în 1953, Tratatul de drept material a rezolvat chestiunea averii lui Gojdu". Mihai Răzvan Ungureanu a fost lăudat şi pentru că ar fi semnat Acordul privind acordarea unor facilităţi militare Statelor Unite ale Americii în România, primul acord în baza căruia au fost aduse trupe americane în ţara noastră (la baza aeriană Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa), dar acest acord a fost negociat de doi miniştri din Guvernul Adrian Năstase, respectiv de ministrul de externe, Mircea Geoană, şi de ministrul Apărării Naţionale, Ioan Mircea Paşcu.

Fostul purtător de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, scriitorul Nicolae Ulieru (care a avut cel mai lung mandat în acest sens după revoluţie, ocupând acest post sub directorul Virgil Măgureanu) a declarat public, în toamna anului 2009, că directorul SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, este agent străin – practic, o acuzaţie de trădare naţională – precizând că e gata să ofere probe în acest sens dacă va fi audiat de comisiile parlamentare de control ale SRI şi SIE. Ulieru a declarat că şeful SIE „a avut o ascensiune fulminantă pentru condiţia lui de tânăr istoric anonim de la Iaşi. A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE. Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus: oare preşedintele chiar nu ştie cine-i omul acesta, sau SRI nu l-a informat?". Suspect a fost şi faptul că, în calitate de şef al SIE, Ungureanu a făcut intervenţii ca un avocat, cunoscut ca exponent al unui grup israelian de lobby şi ca şi colaborator al Mossad, să aibă acces de trei ori la teroristul Omar Hayssam în celulă fără ca procurorul de caz să-i dea aprobare, lucru care, în opinia lui Ulieru, nu face decât să confirme apartenenţa lui Ungureanu la un serviciu străin. Probabil aşa se explică că, printr-o hotărâre de guvern pe care a iniţiat-o şi a contrasemnat-o în calitate de director la SIE (HG nr. 665 din 3.06.2009, pentru modificarea valorii de inventar a unor imobile înscrise în domeniul public al statului şi aflate în administrarea SIE, publicată în Monitorul Oficial nr. 406/06/2009), Mihai Răzvan Ungureanu a desconspirat prosteşte (sau, poate, cu rea credinţă) 41 de locaţii secrete ale SIE din capitală şi din ţară.

În concluzie, preşedintele Traian Băsescu a schimbat tusea cu junghiul prin desemnarea diplomatului istoric Mihai Răzvan Ungureanu în funcţia de prim ministru al Guvernului României în locul juristului filosof Emil Boc. A schimbat un democrat liberal actual cu un fost liberal. A schimbat un ardelean (din Cluj) cu un moldovean (din Iaşi). A schimbat un doctor în filosofie cu un doctor în istorie. A schimbat un utecist fruntaş, care a fost cooptat în anii studenţiei în Comitetul Central al UASCR, cu un utecist şi mai fruntaş, care a fost racolat în Comitetul Central al UTC din anii de liceu (amândoi servind sub comanda Prinţişorului Nicu Ceauşescu). A fost schimbat un profitor mai mic (care şi-a plimbat o fiică şi o nepoată cu un elicopter guvernamental) cu un profitor mai mare, având în vedere că soţia lui Ungureanu (stabilită ani buni la Viena) a primit o pleaşcă de 85 000 euro pe an de la OMV AG Austria (cumpărătoarea pachetului majoritar la Petrom) pentru servicii închipuite de consultanţă medicală. A fost schimbat şeful scorpionilor (portocalii) cu şeful spionilor (rozalii).

Cu ce altceva s-a remarcat până acum Mihai Răzvan Ungureanu? Ca secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe şi apoi ca ministru de externe a ieşit în evidenţă doar prin limbajul său preţios, îmbibat cu neologisme şi sofisme, încât mulţi interlocutori români sau străini n-au prea înţeles ce vroia să spună. Singura lui cucerire pe plan extern este Bodo Homobach, înaltul comisar pentru Pactul de Stabilitate în Europa de Sud-Est, pe care l-a fermecat profund (la Viena, probabil pe valsurile Dunării). Ca politician (de dreapta, cu origini în PNL) s-a remarcat prin trădarea primului său binefăcător politic, premierul liberal Călin Popescu-Tăriceanu, în favoarea noului său binefăcător politic, preşedintele (de la stânga la dreapta) Traian Băsescu. Ca director al SIE, respectiv ca şef al spionilor români, s-a remarcat doar prin deconspirarea prostească a locaţiilor din ţară ale serviciului secret pe care-l conducea şi prin tăiatul frunzelor la câini. Îndeosebi la câinii generalului Predoiu, primul său adjunct şi şeful de facto al serviciului secret în fruntea căruia a fost plasat formal şi subliminal de binefăcătorul său de la Cotroceni.

Preşedintele Băsescu ar trebui să ia aminte că, cu un an în urmă, omologul său autocrat din Egipt, Hosni Mubarak, a încercat să se salveze numindu-l vicepreşedinte al statului şi, totodată, şef al guvernului pe şeful suprem al serviciilor sale secrete, generalul Omar Suleiman (cel mai vechi şi mai apropiat colaborator al său şi omul CIA la Cairo), dar nu i-a fost de niciun folos.

Senator

Valer Marian

PS: Pentru iluminarea mea şi a românilor pe care-i guvernează, îi adresez proaspătului premier Mihai Răzvan Ungureanu şi câteva întrebări: 1. De ce nu şi-a trecut în CV-ul său stufos, la limbi străine cunoscute, şi limba ebraică (pe care o cunoaşte mai bine decât limba maghiară, pe care a trecut-o)? 2. Dacă a fost sau este membru al vreunei organizaţii masonice şi ce grad sau funcţie deţine în aceasta? 3. Dacă a fost şantajat de SRI, de SIE sau de tutorele său politic de la Palatul Cotroceni cu nişte episoade de o anumită orientare sexuală petrecute la Iaşi (în anii '90), la Cernăuţi (în 2000, la Hotelul Ceremuş) şi la Viena (după 2000, la sediul Pactului de Stabilitate).
Accesări:

Publicat Marţi, 14 februarie 2012

Cum arată România la 22 de ani de la revoluţia din decembrie 1989

http://www.cotidianul.ro/cum-arata-romania-la-22-de-ani-de-la-revolutia-din-decembrie-1989-167483/

Un interviu cu Dinu C. Giurăscu:
O analiză a situaţiei din România de azi:

A. Economia- Industria/Meşteşugurile,
B. Agricultura,
C. Comerţul,
D. Sistemul Bancar-Financiar, Politica-Economica, Viaţa Politică,
E. Statul şi Integritatea sa teritorială,
F. Învăţământul şi educaţia


Să examinăm realitatea în sectoarele ei principale.

A. Economia

A1. Industria

Baza industrială existentă în 1989 a dispărut. Numeric, cel puţin 80% din capacităţile de producţie au fost date la fier vechi. Câteva mari unităţi – construcţia auto sau siderurgia (Galaţi) – mai funcţionează ca proprietăţi ale unor firme străine.

Exemplu. În Bucureşti existau în decembrie 1989 cel puţin 47 de mari întreprinderi. Au dispărut complet 34 (treizeci şi patru), între acestea: Uzinele 23 August; Republica; Întreprinderea de Maşini Unelte şi Agregate (IMUAB); Industria Optică Română (IOR); Întreprinderea Electroaparataj; Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB); Întreprinderea Electronica; Întreprinderea de Cinescoape; de Calculatoare; Automatica; Turbomecanica etc.

Ce mai reprezintă cele 13 care au rămas?

De exemplu:

- Policolor avea 1.200 salariaţi, a mai rămas cu 2 secţii, restul a fost demontat şi dus în Bulgaria;

- IREMOAS (Întreprinderea de băi, radiatoare, elemente şi armături sanitare) cca. 2.800 salariaţi, mai lucrează în prezent 800 persoane;

- Combinatul de prelucrare a lemnului Pipera, cca. 3.400 salariaţi; în prezent au mai rămas 600 şi produce sub 30% din volumul anterior, din 1989.

- Întreprinderea de materiale de construcţii (BCO) avea 1.600 salariaţi, producţia s-a redus cu 60%; şi mai are 420 salariaţi;

- Semănătoarea, cu 2.800 salariaţi în decembrie 1989, produce acum utilaj agricol mărunt şi mai are cca. 400 muncitori.

Dispariţii dramatice s-au produs şi în alte centre. La Craiova, Fabrica de locomotive electrice nu mai există; Combinatul siderurgic Călăraşi e o amintire; Întreprinderea de maşini grele Iaşi e de domeniul amintirii. O numărătoare a dispariţiei industriei pe ansamblul ţării nu s-a efectuat; procentul de dispariţie ar putea fi chiar peste 80%. Această dispariţie a înghiţit şi fabricile create între cele 2 războaie mondiale (vezi Malaxa-Republica) şi dezvoltate sub regimul democrat popular.

Rezumând, tot efortul de industrializare al României din secolul XX a fost în cea mai mare parte anulat. O atare distrugere a industriei proprii este, după toate probabilităţile, unică în Europa dacă nu şi în lume. România nu mai are în proprietate nici o unitate industrială, cele în funcţie astăzi aparţin unor firme din alte ţări.

*

A2. Cooperaţia meşteşugărească de producţie a dispărut şi ea în cea mai mare parte. În Bucureşti mai lucrează frizeriile şi câteva croitorii. Dacă vrei să-ţi repari un pantof, găsirea unui atelier seamănă cu un joc la loterie.

Dispariţia atelierelor de producţie sau reparaţii s-a produs prin importul masiv al articolelor de unică folosinţă menite a fi înlocuite la cea mai mică defecţiune: este politica societăţii de consum care urmăreşte să livreze pieţei cât mai multe produse cât mai des.

*

B. Agricultura, prin măsurile luate în anii '90, a revenit la o fărâmiţare care o fac neproductivă. România nu mai produce hrana de care are nevoie şi importă nu numai grâu, dar şi legume, fructe din ţări europene, africane şi chiar din America de Sud spre repetatele beneficii ale intermediarilor-importatori.

*

Lichidarea industriei, a cooperaţiei meşteşugăreşti şi starea precară a agriculturii sunt cauzate de politica urmată de toate guvernele începând cu 1990/1991.

Actualul regim îşi propune să atace şi ultimele unităţi rămase în proprietatea statului român şi să le încredinţeze unor manageri străini.

*

C. Comerţul se desfăşoară în mall-uri cu megamagazine, fie cele alimentare de tip universal, fie specializate într-o arie (de exemplu IKEA, Bricostore) aşa cum funcţionează şi în alte ţări ale Uniunii Europene, în America sau Asia, Australia.

Care este ponderea în megamagazine a mărfurilor produse în România? O estimare a lor nu ştiu să fi fost făcută.

Afluenţa cumpărătorilor – în număr mare la finele săptămânii sau de sărbători – este explicabilă dat fiind că megamagazinele au cuprins piaţa orăşenească. O situaţie reală a cumpărăturilor s-ar putea estima dacă am avea media valorică şi sortimentele cumpărăturilor per persoană. Imaginile cu înghesuiala cumpărătorilor de sărbători la casele de marcat nu înseamnă bunăstare.

După toate probabilităţile, în comerţul orăşenesc, ponderea aparţine net marilor magazine – unităţi ale unor firme internaţionale: Carrefour, Mega Image, Billa etc.

Comerţul exercitat individual-particular s-a redus la maximum; micile magazine de cartier unele rezistă, altele s-au închis, iar ponderea lor este prea puţin semnificativă.

*

D. Sistemul bancar-financiar aparţine, în proporţie de cel puţin 90%, băncilor străine, chiar dacă unele bănci bucureştene (de exemplu, BCR sau Banca Românească) au nume autohtone.

În 2010 statul român s-a împrumutat, în regim de urgenţă, cca. 20 miliarde de euro, în principal de la Fondul Monetar Internaţional (cu o participare redusă şi a Băncii Europene).

Explicaţia sumară dată în aprilie 2010: nu sunt bani pentru plata salariilor. De ce până în 2009 inclusiv au fost bani şi dintr-odată nu mai sunt? Opinia publică nu a primit o explicaţie raţională şi nici cum sunt folosite aceste 20 de miliarde.

Urmările împrumutului:

a) reducerea cu 25% a salariilor şi cu 15% a pensiilor;

b) disponibilizări repetate în 2010 şi 2011 şi anunţate şi pentru 2012;

c) reducerea în continuare a salariilor întrucât noua grilă de salarizare a pornit de la un prag mai jos decât acela anterior;

d) îngheţarea salariilor şi pensiilor pe 2012;

e) hotărâri judecătoreşti definitive pentru plata unor drepturi băneşti nu sunt respectate şi amânate cu motivarea că nu sunt bani;

f) o politică generală de restrângere în continuare a cheltuielilor cu explicaţia că sumele disponibile se cuvin îndreptate spre investiţii.

Ce fel de investiţii? Sunt create noi locuri de muncă? Se pare că nu. Investiţiile – spun sursele – sunt îndreptate spre firmele clientelare ale regimului; ele îşi desfăşoară în continuare activităţile, dar, în genere, fără a-şi spori personalul.

De ce aceste consecinţe arătate mai sus?

Fondul Monetar Internaţional execută un control direct asupra bugetului şi administraţiei ţării. Bugetul pe 2012 a fost prezentat în prealabil specialiştilor de la FMI. Acest for „recomandă" ce trebuie privatizat sau pus sub management privat. Într-un fel, situaţia se aseamănă cu aceea a României din anii 1948-1958 când hotărârile conducerii de atunci erau supuse aprobării prealabile a Moscovei.

Cu ce se vor plăti ratele la cele 20 miliarde de euro împrumutate? România nu mai are o producţie, o bază industrială proprie care să-i adune venituri. Întrebare la care opinia publică aşteaptă răspuns.

*

Politica economică generală anunţată de guvern, pe lângă bugetul de austeritate care fixează starea de sărăcie a majorităţii cetăţenilor, mai cuprinde două măsuri:

a) trecerea – tot la recomandarea Fondului Monetar Internaţional – sub management privat a unor mari unităţi care mai sunt proprietatea statului.

Se spune că noii manageri vor fi cetăţeni străini; probabil că nu mai avem specialişti în ţară în stare să redreseze situaţia financiară a unităţilor arătate mai sus.

b) vânzarea în continuare a resurselor naturale, îndeosebi Roşia Montană (aur, argint, wolfram şi alte metale strategie), Roşia Poieni (cupru); exploatarea perimetrelor maritime petrolifere; atacarea pădurilor virgine (România are cele mai întinse suprafeţe de atari păduri din Europa). Veniturile ce vor reveni statului român din vânzarea unor asemenea resurse sunt minimale.

Gold Corporation face o propagandă deşănţată în favoarea proiectului său, în aşa măsură încât devine tot mai probabilă ipoteza că la Roşia Montană, alături de aur şi argint, s-ar afla şi metale strategice nedeclarate.

Dacă majoritatea aritmetică parlamentară va aproba proiectul Roşia Montană, România se va alege cu un lac de cianură de mari proporţii şi cu distrugerea completă a unei zone naturale întregi cu importante vestigii arheologice. Partidele care vor vota o asemenea măsură intră în istorie cu denumirea partide-cianură cu deputaţi şi senatori-cianură.

*

Viaţa politică cunoaşte, în ultimii 6-7 ani, manifestări aparte, care încalcă atât constituţia ţării, cât şi regulile statornicite ale Uniunii Europene din care şi România face parte. Astfel:

a) Formarea unei majorităţi parlamentare cu ajutorul unui „partid" care nu a fost validat în alegeri, s-a format din deputaţi şi senatori demisionari din alte partide, nu are o identitate propriu-zisă şi votează automat cu partidul principal de guvernământ.

b) Metode speciale de votare prin care guvernul obţine aprobarea legilor controversate, anume: Asumarea răspunderii de către guvern; aprobarea tacită (în Senat a dus la adoptarea unor regiuni de dezvoltare ale României cu Transilvania divizată în 2 pe linia de demarcaţie a dictatului de la Viena din 1940); numărătoare în viteză (numărătoarea expres) care a dus la adoptarea legii pensiilor cu scăderea drepturilor băneşti a aproape 5 milioane de pensionari. „Numărătoarea în viteză" a fost brevetată în Camera Deputaţilor şi funcţionează. Plus ordonanţele de urgenţă aprobate în bloc.

c) Politizarea aparatului de stat până la treptele inferioare (şef de birou de exemplu) dacă tendinţa din ultimii ani continuă, se va ajunge la partidul-stat existent în 1989.

d) Transformarea guvernului într-un simplu instrument de execuţie, de aplicare pe teren a dispoziţiilor venite de la Preşedinţie.

e) Eliminarea completă a dialogului dintre partide pentru obţinerea unei soluţii negociate; compromisul politic nu există în mentalul şi practica partidului principal de guvernământ; există numai dorinţa de eliminare cu orice preţ şi prin orice mijloace a adversarilor.

f) Punerea cu anticipaţie a unor jaloane pentru fraudarea viitoarelor alegeri locale şi parlamentare. Ca de exemplu votarea prin corespondenţă, menită să adune 1.000.000 (un milion) de voturi ale românilor din străinătate, voturi imposibil de controlat în fapt.

g) Ţinerea concomitentă a viitoarelor alegeri, locale şi parlamentare, contrar prevederilor constituţionale, cât şi a practicii din Uniunea Europeană.

*

E. Statul, integritatea sa teritorială

Prin mai multe iniţiative legislative sau de facto din ultimii ani, guvernul se îndreaptă spre destrămarea teritorială şi juridică a statului român.

Cuvântul de ordine al regimului actual este reforma instituţională a statului. Sub această sintagmă sunt grupate următoarele iniţiative ale Executivului, care aplică de fapt directivele prezidenţiale.

*

1. Atacarea teritoriului

Împărţirea Transilvaniei în două regiuni de dezvoltare pe linia despărţitoare trasată de Dictatul de la Viena din august 1940.

O asemenea propunere de regionalizare a fost votată prin acceptare tacită de către Senat şi urmează a fi discutată în Camera Deputaţilor.

E greu de imaginat o atare propunere care deschide calea unei divizări de facto – economice şi etnice – a Transilvaniei.

Ce mai rămâne din definiţia România stat naţional unitar şi indivizibil?

Integritatea teritorială este pusă direct sub semnul întrebării şi prin: proiectul de desfiinţare a judeţelor existente, deşi recomandarea Consiliului Europei este să se păstreze delimitările teritoriale existente; înfiinţarea unor noi regiuni de dezvoltare deşi ele există încă din 2004; proiectul statutului minorităţilor care, dacă va fi adoptat, transformă teritoriul Transilvaniei într-un şir de autonomii teritoriale îndeosebi în aria de nord şi nord-vest, aşa încât să creeze pe hartă un mozaic etnic şi să dea o aparentă motivare liniei de demarcaţie trasate prin „arbitrajul" de la Viena din 1940; la acestea se adaugă noi presiuni pentru modificarea Constituţiei, ca să nu mai specifice că România este un stat naţional unitar.

Politica oficială (guvernamentală) faţă de comunele româneşti din judeţul Covasna este şi ea grăitoare: aceste localităţi – prin reprezentanţii lor – nu au primit nici un fel de sprijin bănesc de la guvern pentru activităţile lor culturale.

2. Organizarea statului, sub semnul întrebării

Alcătuirea statală este pusă la îndoială prin criticarea şi blamarea repetată a diferitelor categorii socio-profesionale: medici, judecători, profesori, poliţişti; prin referiri negative privind instituţii ale statului – Camera Deputaţilor şi Senat; prin refuzul guvernului de a pune în aplicare hotărâri judecătoreşti rămase definitive (plata unor drepturi băneşti către cei ilegal păgubiţi); prin interpretarea forţată sau chiar abuzivă a prevederilor constituţionale; prin controlul instituit de Fondul Monetar Internaţional asupra bugetului.

3. Arhivele

Legea arhivelor acum în faza de promulgare reprezintă încă o lovitură dată statului român. Legea îngăduie scoaterea unor arhive originale şi restituirea lor către emitenţi. Aplicarea unei asemenea legi înseamnă aprobarea legală pentru destrămarea arhivelor naţionale cu toate consecinţele previzibile.

4. Societatea sub presiune

Nu numai felurite categorii socio-profesionale se află sub presiunea etichetărilor prezidenţiale, dar şi corpul social în ansamblul său simte în direct măsurile luate în numele reformei instituţionale a statului, amintită cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună de prim-ministru al ţării.

Astfel:

Reforma sănătăţii a dus la închiderea a zeci de unităţi, tot în numele economiilor bugetare. Faza a doua a acestei reforme preconizează acum limitarea asistenţei medicale la un pachet-tip de tratamente, pentru restul pacienţii urmează să plătească. Faptul că mii de doctori au plecat sau au cerut plecarea spre alte ţări europene nu pare să preocupe forurile oficiale din care, oricum, o parte îşi îngrijeşte sănătatea în clinicile din Viena sau alte centre.

*

Codul muncii votat nu demult este net în defavoarea salariaţilor şi acordă angajatorilor mai multe înlesniri în desfacerea contractelor de muncă, totul în numele „fluidizării" forţei de muncă.

De altfel, prin desfiinţarea industriei existente în 1989 în proporţie de cel puţin 80%, prin închiderea atelierelor meşteşugăreşti şi prin emigrarea a peste 2.000.000 de persoane în căutare de locuri de muncă prin ţările Europei – Italia, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Germania etc. –, muncitorimea din România s-a redus considerabil şi numeric, dar şi ca forţă de acţiune. Noii proprietari ai fabricilor existente au arătat că au mijloace de contracarare fie prin întreruperea temporară a activităţii, fie chiar prin plecarea în alte ţări.

*

De reamintit că siguranţa personală a cetăţeanului şi a bunurilor sale este ameninţată de infractori constituiţi în bande sau operând individual. Poliţia şi jandarmeria îşi fac datoria, dar acţiunea lor este limitată de mijloacele materiale şi forţele la dispoziţie, în funcţie de alocaţiile bugatere.

Creşterea preţurilor operează de asemenea ca un factor de presiune, chiar dacă statisticile arată un procent redus de inflaţie. Cheltuielile familiare cu întreţinerea şi serviciile, ca şi preţul ridicat al benzinei se fac simţite trimestrial. Ajunge să reamintim că pentru consumul casnic de electricitate megawatul se ridică la 507 lei, de trei ori mai mult decât plătesc unii consumatori industriali care beneficiază, cu voia oficialităţilor, de un tarif la o treime!

Îngheţarea salariilor şi a pensiilor pe de o parte şi creşterea preţurilor pe de altă parte îngrădesc şi chiar opresc reacţiile corpului social preocupat zilnic de cum să facă faţă cheltuielilor de supravieţuire.

*

În asemenea condiţii, măsurile luate sub lozinca „reformei instituţionale" erodează pas cu pas statul român, slăbesc autoritatea instituţiilor sale. Cetăţeanul se simte astăzi mai expus presiunilor de tot felul şi mai nesigur de viitorul său şi al copiilor săi decât cu 6-7 ani în urmă.

*

Caracteristică este atitudinea indiferentă a oficialităţilor faţă de tot ce aminteşte identitatea românească, tradiţiile, personalităţile reprezentative, istoria, limba vorbită astăzi tot mai stâlcită. În numele integrării şi al globalismului economic şi cultural, regimul nu se mai preocupă şi nu apără identitatea naţională atacată treptat şi constant din mai multe direcţii.

*

F. Învăţământul şi educaţia

Legea 1 din 5 ianuarie 2011, adoptată prin metoda fără greş a asumării răspunderii, exprimă limpede atitudinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, faţă de istoria, cultura şi civilizaţia românească.

Legea stabileşte două categorii de elevi de liceu: 91% de etnie română au o situaţie juridică inferioară elevilor ce aparţin etniilor minoritare. Acest fapt reiese din articolul 19 (literele a-b) corelat cu articolul 45 aliniatele 6 şi 13, referitor la acordarea personalităţii juridice unităţilor şcolare; din articolul 46 aliniatul 6 privind limba şi literatura maternă, istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale; discriminare negativă se aplică elevilor români şi la stabilirea efectivelor unor clase de învăţământ. Articolul 63, aliniatul 1, literele c, d şi e şi aliniatul 2: efectivele unei clase a minorităţilor naţionale pot fi mai mici decât cele ale unei clase de elevi români.

Cât despre manualele de istorie, programa lor este astfel gândită încât: a) a anulat principiul fundamental şi normal al desfăşurării cronologice a istoriei; b) a anulat titlul manualului de istoria românilor, acum poartă titlul de „Istorie"; c) a eliminat istoria ca disciplină formativă.

Legea educaţiei votată de majoritatea aritmetică din Camera Deputaţilor în ianuarie 2011 favorizează formarea unor generaţii cât mai „europene" cu putinţă fără identitate naţională.

Ca şi în democraţia populară din anii '40 şi '50 ai secolului XX, tricolorul, patria, cultura, aportul românilor la istoria şi civilizaţia europeană, toate acestea sunt fie date la o parte, fie trecute într-un con de umbră tot mai accentuată.

Acum contează numai prezentul şi modelul de viaţă al societăţii de consum, cu promisiunile şi mirajul ei. Să fim europeni, occidentali cu orice preţ!

Limba de lemn a regimului comunist este astăzi înlocuită cu limbajul simplificator al globalismului, transmis prin telefonul mobil.

Globalismul cultural de astăzi este asemenea internaţionalismului marxist din anii '40 şi '50 ai secolului trecut. Ţelul lor este formarea unui „om nou", pe cât posibil, fără patrie.

Dinu C. Giurescu
Publicat Marţi, 20 decembrie 2011