Raoul Weiss - despre Rusia si Occident

Nu mai pot de ras :))  Desi subiectul e serios si tragic, totusi Raoul stie sa il prezinte intr-o maniera foarte amuzanta si usor de inteles. Oricum, eu fiind o "protocronista :))) convinsa ca limba romana se trage din getica literara, dar opunandu-ma vehement ideii ca limba maghiara se trage din sumeriana tarzie"  :))), sper totusi ca va exista si o a treia varianta, nu doar slugile Vestului sau ale Estului.

http://gandeste.org/general/raoul-weiss-departe-de-rusia-cu-dragoste-2/51568

Raoul Weiss, Departe de Russia, cu dragoste  

Iată că m-am saturat de discuțiile despre Rusia. Fiindcă sunt nu numai nesincere – ca majoritatea dezbaterilor politice. Dar sunt, mai ales, absolut inutile. În primul rând, sunt inutile pentru că am trecut de mult de la faza de „soft power„ la propaganda de război get beget. De fapt, vorbindu-se despre Rusia, n-am ieșit niciodată din faza propagandei de război. Fiindcă ceea ce numim „războiul rece„ – cu episoadele lui călduțe de tot – durează, de fapt, de cam 150 de ani. La început, într-o Europa încă dominată de monarhii mai mult sau mai puțin „constituționale„, nu se investea prea mult în camuflarea ciolanului. Vaches maigres pentru tismănenii vremii respective, care nu încasau nici un dolar de la nici un Rotschild pentru a spune de Rusia: nu ne smardoiam cu Rușii în Crimeea pentru că eram mai buni, ci pentru că eram cel puțin la fel de feroce, și absolut mândri de setea noastră de sânge colonial.

Puțin mai târziu, democratizarea Europei de Vest aducând cu sine nevoia de-a prosti pe proști, se înființează genul literar intitulat „admonestări împotriva Rusiei„, care, de la André Gide la Dan Alexe, a dat câtorva sute de prozatori neinspirați o oportunitate de reciclare stilistică și de reabilitare mercenară. Înainte de 1917 prindea destul de bine la proștii occidentali de stânga, îngroziți de „autoritarismul rusesc„ (în timp ce englezii inventau lagărul de concentrare în… Africa de Sud, iar belgienii decapitau într-o veselie prin tot Congo-ul); după 1917, același gen literar, rebrenduit în „admonestări împotriva dictaturii bolșevice„, s-a bucurat de un franc succes în rândul proștilor occidentali de dreapta, mai ales după ce au aflat că datoria de stat țaristă nu se mai rambursa (până atunci, burghezia republicană franceză n-avea destule mâini pentru a aplauda măcelărirea familiei Romanov, dar… „touche pas au grisby, salope!„). Urmează o mică pauză în concertul rusofob, prilejuită de o anumită lipsă de entuziasm a europenilor delicați față de grandioasele realizări civilizaționale, 100% nerusești, din Treblinka, Auschwitz, Dresda, Hiroshima și Nagasaki. La puțin timp, totuși, lucrările se reiau peste ocean, unde troțchiștii, total împăcați cu capitalismul, se cuplează cu maccarthyștii pentru a naște (cum arată magistral Kerry Bolton) monstrul neocon, care produce sinteza hegeliană a șmenozelilor anterioare: „Vezi, Dom’le, că problema cu rușii până la urmă nu era arderea bisericilor (un hobby îndrăgit și de bunicul meu), crearea omului nou (și noi acum tocmai la asta lucrăm, în California și Langley) sau abolirea proprietății private (o abolim la fel de bine, și fără grosolănii gen Gosplan, tot ce-ți trebuie este o bancă centrală „independentă„), ci totalitarismul. În timp ce noi deconstruim statul, și organizămfreedom-ul global prin multinaționale caritative, slavii ăia înapoiați sunt încă bolnavi de statism. Iar totalitarismul, prin definiție, nu poate fi decât de stat. Dacă ai impresia că te totalitarizează cineva în afara Rusiei cele statiste, înseamnă că n-ai pus suficientă încredere în free market. Înseamnă că de fapt tu ai tendințe totalitare. Înseamnă că ești aproape rus.„

Pe de altă parte, nici nu trebuie să idealizăm Rusia. Lipsa actorilor independenți de pe piața informațiilor referitoare la spațiul post-sovietic, îngrămădit de șarlatani gen Besançon sau Ernu, se datorează și faptului că Rusia, într-adevăr, este o țară relativ închisă și netransparentă. Drept consecință, oamenii bine școliți în limba rusa și în realitatea rusească, de obicei, sunt ori oamenii rușilor, ori agenții dușmanilor lor; tertium nu prea datur.

Am decis, deci, să urmăresc sfatul lui Dan Alexe, și să nu mai spun nimic de Rusia. Cine sunt eu să vorbesc despre Rusia? Nu vorbesc rusa. O citesc cu dicționare și dureri de cap, deslușind înțelesul cuvintelor pe baza unor cunoștințe precare de sârbă, plus elementele slave din română și maghiară (adică, de elementele slave pe care româna și maghiara le dețin aparent, deși ajunge o jumătate de oră de discuții pe Facebook cu patrioți din ambele tabere pentru a înțelege că una se trage din getica literară, iar cealaltă din sumeriana târzie). Nu am fost în Rusia în viața mea, nici o singură zi, nici la aeroport. O dată la Debrețin am vrut să agăț o rusoaică la ștrand; mi-a explicat, franc amuzată, într-o maghiară de talcioc, că la banii mei și la fesele sale, străduința mea confina cu demența. Cred că acesta a fost ultimul meu contact cu un reprezentant al hidrei moscovite, și recunosc că berea mea Soproni (200 de forinți) a fost plătită de ea, într-un gest de milă disprețuitoare care poate nu camufla nici măcar o intenție de cooptare în FSB.

Deci să vorbească ei, marii experți, să-și rentabilizeze bursele de studii de la Freedom House, NED și Open Society. Eu o să accept opinia experților, școlărește. Și anume: recunosc că Rusia e autoritară. Admit că Rusia e megalomană. Nu-i ajunge Siberia, vrea și Transnistria. Declar solemn că Rusia este dominată de o oligarhie cleptocrată. Mi s-a adus la cunoștință că Rusia nu are nici cel mai mic respect pentru drepturile cetățenești, viața omenească și Conchita Wurst. Semnez.

Și ce?

Și tabloul propus de experți seamănă comme deux gouttes d’eau cu portretul Occidentului de azi, unde m-am născut, unde am crescut, unde am trăit 30 de ani în 4 țări diferite, vorbind de fiecare dată limba țării respective aproape perfect (când nu era chiar limba mea maternă). O societate profund autoritară, unde am decis să părăsesc universitatea când l-am auzit pe directorul meu de doctorat, un burghez cultivat și ușor stângist, spunându-mi că „un individ nu poate avea dreptate împotriva unui minister„. Unde cenzura a fost reinstaurată sub ochii mei, de la promulgarea legii Fabius-Gayssot în 1990 (numită după un comunist francez, și menită în parte să ajute la ocultarea anumitor crime sovietice – fapt puțin comentat de tismănenii de pretutindeni…) până la interzicerea, anul trecut, a unui spectacol umoristic încă nejucat. Oare autoritarismul e mai puțin autoritar când este exercitat de femei sau de membri ai unor minorități etnice sau sexuale? Propaganda neocon, de fapt, se împacă de minune cu autoritarismul când acesta îi slujește interesele – interesul unui război la moarte împotriva creștinismului, tradiției „patriarcale„ șmd..

Recunosc că Putin, Nazarbaiev, Kadîrov și Lucacenco sunt dictatori, ajunși la putere prin alegeri înscenate. Iată o primejdie la care politbiroul din Bruxelles, care – cum s-a văzut foarte clar în cazul recent al Greciei – stăpânește Europa fără drept de apel, nu s-a expus niciodată, fiind oficial compus de lideri cooptați, nealeși și juridic iresponsabili.

Recunosc că Putin a exterminat poporul cecen, și îi sfătuiesc prietenos să se apuce mai serios de treabă în Ucraina, dacă vrea să rămână în competiția genocidară cu occidentalii, care nu mai pierd timp de mult cu mici masacre ranchiunoase în ogradă, ci măcelăresc industrial pe 5 continente, inclusiv prin armate private și jihadiști de omenie, cu fosfor alb în Gaza, cluster bombs pe Donețk și uraniu sărăcit în Serbia. Dincolo de superstiție și homofobie, Rusia este și grav înapoiată în tehnicile de omor în masă.

Iar privind România: da, așa este. Rusia vă vrea. Vă dorește. Vă poftește frumusețile mioritice ca un mujic libidinos și violator. Nu încape în Urali, vrea și apa Borsec și pârtiile inaugurate de Udrea. Și pe Udrea. Și flota. Și autostrăzile. Și chelnerițele lui Șoni. Ce-i Crimeea, dacă n-ai și Vama Veche? Sătuli de caviar, generalii ruși nu se vor opri până nu capătă o porție sănătoasă de mici la piața de vechituri din Cluj (din ăia din Someșeni, nu de la Selgros).

Ei bine, confruntați cu acest pericol destinal, dragi Români, aveți 2 (două) opțiuni.

Ori continuați cu această rezistență eroică, înnoind creditul FMI pentru a vă mări cu 20% investițiile militare (deși, cu Rusia ca dușman, un 2000% ar fi mai indicat) și sperând eventual că, până se enervează rușii de-a binelea, se va și accelera tectonica plăcilor în așa fel încât România să devină o insulă la câteva zeci de kilometri de Washington, sau cel puțin, că veți încape cu toții, inclusiv vaci, oi și capre, în locuința din Bruxelles a lui Dan Alexe. Fiindcă rușii cei răi și imperialiști poate vor fi învinși militar de axa binelui (deși până acum în istorie nu prea au fost), dar probabil nu fără să readucă în prealabil dincolo de paleolitic o bună parte din capetele de pod NATO din vecinătatea lor.

Ori vă împăcați jalnic și laș cu ideea de a fi stăpâniți și jefuiți în continuare de o oligarhie cleptocrată, de această dată slavofonă; de a munci ca robi pe șantiere moscovite în loc să curățați delicioase WC-uri londoneze, și de a urmări slugarnic directivele culturale date de vreun komintern străin – de această dată, retrograd și ortodoxist. Poate nici măcar de Pleșu n-o să scăpați, fiind el amfibiu, cu publicistica în Adenauer și sufletul în Eurasia îngerilor multilateral dezvoltați. Această soluție, lipsită de panaș și onoare, prezintă un singur avantaj mare și lat: mărirea probabilității să mai existe fizic peste 10 ani un spațiu neradioactiv-mioritic numit România, și locuit în mare de voi și de pruncii voștri cei dragi.

Autor: Raoul Weiss