Cu ocazia referendumului pentru demiterea lui Basescu, am aflat cu totii ca autoritatile refuza sa faca public numarul real al cetatenilor romani. Un lucru si mai stupefiant, aflat de jurnalistii de la Cotidianul, este ca dupa 1992, desi populatia Romaniei a scazut dramatic, totusi pe listele electorale a crescut cu 2 milioane numarul romanilor cu drept de vot !!! Deci, dupa 1992, in Romania pe listele electorale au fost inclusi si Stefan cel Mare, Decebal, Burebista !!!
Dupa 1990 natalitate a scazut in mod constant,ajungandu-se sa avem mai multe persoane decedate anual decat persoane nascute. Asta inseamna ca din 1990 si pana in prezent Romania a avut un spor natural negativ. S-a adaugat si emigratia masiva, cel putin 2-3 milioane de romani plecand definitiv din tara dupa 2007. Cu toate acestea, politicienii au crescut in mod constant numarul de "alegatori" de pe listele electorale, pentru a avea suficient spatiu de manevra si de fraudare. Una din consecinte este ca desi ni se spunea tot timpul ca la alegeri merg un numar mic de oameni, de fapt la alegeri mergea un procent mult mai mare din populatia reala a Romaniei. La fel ca si la referendumul actual, cand se constesta faptul ca au mers la vot 50% dintre romani, desi dupa calculele mele personale, procentul a fost undeva in jurul a 70% dintre cetatenii romani cu drept de vot, aflati pe teritoriul Romaniei la data alegerilor.
Astept cu mare nerabdare ca intreaga clasa politica din Romania sa fie aruncata la cosul de gunoi al istoriei:
http://www.cotidianul.ro/basescu-nu-are-scapare-maximum-163-milioane-de-romani-pot-fi-pe-listele-permanente-191857/
În atenţia judecătorilor Curţii Constituţionale
Băsescu nu are scăpare: Maximum 16,3 milioane de români pot fi pe listele permanente
Acasă » Investigatii
Cotidianul.ro a efectuat calcule după cifre oficiale actualizate ale INS şi a rezultat un maxim de 16,3 milioane votanţi. Mai mult ca sigur însă, pe listele electorale permanente s-ar putea să fie şi cu cel puţin 100 sau 200.000 mai puţin alegători, faţă de cei calculaţi de noi.
Calcule extrem de simple
Problema numărului de alegători cu drept de vot pe listele permanente electorale se putea rezolva într-un fel simplu, dacă se analizau, „bob cu bob” rapoartele INS privind „mişcarea populaţiei” începând cu luna iulie 2009. Menţionăm că redactorii Cotidianul.ro au efectuat calcule doar în baza cifrelor oficiale. Rezultatul obţinut este unul care, cu siguranţă va fi infirmat de operaţiunile efectuate în teren de autorităţi în aceste zile, în sensul că numărul votanţilor va fi şi mai mic. Dar şi conform calculelor Cotidianul.ro, rezultă un număr de alegători pe listele electorale permanente care asigură un cvorum care să valideze referendumul din 29 iulie, de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Pentru a ajunge la rezultatul pe care vi-l prezentăm în continuare, nu am făcut decât adunări şi scăderi, faţă de date oficiale ale INS, adică baza maximală de la recensământ.
Maxim 16.334.337 de alegători pe listele electorale permanente
La data de 1 noiembrie 2011, conform datelor maximale al recensământului INS (am adăugat şi acele 900.000 de persoane plecate pe perioadă îndelungată, şi cele temporar prezente, şi cele 600.000 temporar absente – n.a.) a rezultat că în România erau înregistraţi 20.254.866 de locutori. În perioada 1 noiembrie 2011 – 30 iunie 2012 în România s-au născut 125.100 de copii vii. Adunăm la numărul de locuitori găsiţi la 1 noiembrie 2011 şi rezultă: 20.379.966 de locuitori. În acelaşi timp, în perioada 1 noiembrie 2011 – 30 iunie 2012, au decedat 178.903 cetăţeni. Scădem numărul celor decedaţi şi rămân 20.201.063 locuitori la data de 30 iunie 2012. Din acest număr trebuie însă să scădem pe cei care nu au împlinit 18 ani. Avem următoarele date: la 30 iunie 2009, copiii cu vârsta între 0 şi 14 ani erau în număr de 3.245.775. (aceştia au acum între 3 şi 17 ani – n.a.). Între 1 iulie 2009 şi 30 iunie 2012, conform INS s-au născut 620.951 de copii vii. Adunând copii care aveau până în 14 ani la 30 iunie 2009, cu cei născuţi în ultimii 3 ani, avem un total de 3.866.726 de minori, deci locuitori fără drept de vot. Îi scădem din locuitorii număraţi anterior, şi ajungem la 16.334.337 de persoane cu drept de vot la 30 iunie 2012.
Vor fi şi mai puţini pe listele permanente
Precizăm că pentru a fi validat referendumul din 29 iulie, pe listele electorale permanente trebuie să se regăsească „în extremis”, maxim 16.918.104 cetăţeni cu drept de vot. Dar, atenţie, faţă de calculele noastre (repetăm, făcute numai în baza datelor oficiale), este posibil ca pe listele electorale permanente să fie şi mai puţin alegători decât cei 16,3 milioane găsiţi de noi. Aceasta pentru că statisticile INS nu cuprind cetăţenii condamnaţi definitiv, nebunii, precum şi alte categorii care, conform legii referendumului nu sunt trecute pe listele electorale permanente. Estimăn, faţă de calculele noastre încă o scădere de 100 – 200.000, dacă nu mai multe persoane.
În ultimii 16 ani, listele electorale permanente au fost umflate
Începând cu alegerile parlamentare/prezidenţiale din 1992, avem următoarea situaţie în ceea ce priveşte listele electorale permanente:
1992 – 16.380.663 (parlamentare/prezidenţiale)
1996 – 17.218.654 (parlamentare/prezidenţiale)
2000 – 17.699.727 (parlamentare/prezidenţiale)
2003 – 17.842.103 (referendum constituţie)*
2004 – 17.897.017 (parlamentare/prezidenţiale)
2007 – 18.301.309 (referendum demitere Traian Băsescu)
2007 – 18.222.176.(referendum uninominal)**
2007 – 18.224.582 (alegeri europarlamentare)**
2008 – 18.253.616 (alegeri parlamentare)
2009 – 18.197.232 (alegeri europarlamentare)
2009 – 18.293.277 (alegeri prezidenţiale I)
2009 – 18.303.224 (alegeri prezidenţiale II)
2011 – 18.292.464 (referendum demitere Traian Băsescu)
După cum se poate observa, deşi de la an, la an, numărul populaţiei scădea – pe cale naturală sau din cauza migraţiei – numărul alegătorilor de pe listele electorale permanente creştea. Chiar dacă au mai existat câte-o scăderem aceasta este nesemnificativă. Ceea ce este interesant este faptul că se înregistrează creşteri începând cu anul 2007, deşi după intrarea în UE (1 ianuarie 2007) exodul spre Occident a crescut masiv odată cu obţinerea de către români a calităţii de cetăţean european. Se pune întrebarea: de ce numărul de alegători de pe listele electorale permanente, în loc să scadă, a crescut? Răspunsul este unul simplu: au existat interese ca listele să nu fie actualizate. Este vorba atît de interese locale (ca să nu scadă numărul de consilieri judeţeni şi locali, ca să nu scadă bugetul primăriilor, consiliilor judeţene) cât şi de interese de partid la nivel naţional. Concret, cine organiza alegerile avea nevoie de menţinerea unei „rezerve” de votanţi fantomă, care să-şi exercite „votul”. Nu excludem nici factorul neglijenţă sau superficialitatea primarilor care trebuiau să actualizeze an de an listele.
„Perturbarea” cea mai mare se înregistrează – se putea altfel – cu ocazia primului referendum de suspendare a lui Traian Băsescu. În mai 2007 avem cu 404.292 mai mulţi alegători pe listele electorale permanente decât la prezidenţialele din 2004. (Din informaţiile pe care le deţinem, listele au fost făcute pe ultima sută de metri a mandatului lui Vasile Blaga la MAI, iar urmaşul său nu a mai urmărit o actualizare a listelor – n.a.). Recordul de alegători pe listele permanente se înregistrează în 2009, cum altfel, când s-a reales Traian Băsescu. Am avut o creştere de peste 100.000 de alegători pe listele permanente în numai 6 luni de zile, de la alegerile europarlamentare.„Autorii” listelor: echipa lui Emil Boc. Mai trebuie menţionat că până în 2004, pe listele electorale permanente puteau fi trecuţi la cerere şi românii cu domiciliu în străinătate, în localitatea din ţară unde au avut ultimul domiciliu. Începând cu 2004, această prevedere a fost scoasă din legislaţia electorală.
Liste corecte doar în 1992
Apreciem că doar la alegerile parlamentare/prezidenţiale din 1992 listele electorale permanente (16,3 milioane alegători), au fost corect făcute. Avem două argumente în acest sens. 1. Alegerile au fost organizate de un guvern care „aducea” cu unul de uniune naţională, deci nu exista un interes major pentru alegători fantomă. 2. Recensământul din 2002 ne dă o oglindă reală privind cum trebuia să arate o listă electorală permanentă. Atunci au fost înregistraţi, în categoria populaţiei stabile un număr de 21.680.974 de români. Tot conform recensământului, la data respectivă, populaţia cu vârsta de până în 18 ani – deci cea fără drept de vot – se cifra la 4.847.433. Dacă am fi avut alegeri la 31 martie 2002, atunci, pe listele electorale permanente s-ar fi aflat maxim 16.833.541 de alegători. Un număr ceva mai rezonabil de alegători, apropiat de cel din 1992 în condiţiile în care deja aveam un minus de populaţie de aproape un milion de cetăţeni, faţă de recensământul din 1992. Dar, deja se intrase în era lui 17 milioane: 17,7 milioane în 2000, 17,9 în 2004.
Accesări:
Lucian Gheorghiu
Publicat Luni, 20 august 2012
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
2 comments:
Pe baza recensamantului nu se pot face calcule exacte, deci tot acel calcul pica. La recensamant orice persoana putea declara ce vrea, si au fost si persoane care nu au participat la recensamant (din diferite motive).
Un alt motiv pentru care acest calcul nu sta in picioare este faptul ca in strainatate sunt cateva milioane bune de romani ci nu doar 1.5Milioane (cum reiese din calcul).
Totusi eu nu am gasit niste cifre oficiale exacte cu cati romani trebuiau scosi de pe liste in urma actualizalilor. Am gasit niste cifre care erau undeva intre 9000 si cateva zeci de mii pe judet, daca le insumam tot nu erau suficeiente.
Una peste alta sunt sigur ca listele nu sunt actualizate, dar ele trebuiau actualizate pana in 10 iulie, dc nu acuza nimeni pe cei care nu le-au actualizat la timp? Dc aceasta problema nu a fost ridicata inainte? E simplu ca si o parte si cealalta se bazau pe aceste liste neactualizate ca sa fraudeze si nu vroiau sa isi piarda masa de manevra!
Bogdan- intr-adevar, atat PSD-ul, cat si PDL-ul s-au bazat pe listele electorale permanente umflate in mod fraudulos. Au facut acest lucru la toate alegerile din 1996 si pana in prezent, demonstrand cu totii ca sunt niste mincinosi si niste indivizi lipsiti de scrupule.
Problema in cazul de fata este insa ca nu s-au confruntat PSD-ul cu PDL-ul, ci s-a confruntat clasa politica tradatoare si corupta cu vointa poporului roman. Romanii au pierdut pentru ca nu au fost reprezentati,USL-ul doar mimand ca ar reprezenta romanii, desi e mai mult decat evident ca anumiti USL-isti, cu Ponta in frunte, au netezit calea lui Basescu si au avut in momente cheie atitudini ce au permis invalidarea referendumului.
La intrebarea cati romani mai sunt astazi- recensamantul de la sfarsitul anului 2011 este cel mai concludent, desigur nu poate fi perfect, insa este cel mai aproape de adevar si de aceea ar fi trebuit luat in considerare. Atata timp insa cat granitele sunt deschise si oricine poate pleca oricand, este mai greu de tinut o evidenta stricta a populatiei aflate inca pe teritoriul Romaniei.
De aceea, pentru ca nu se stie exact cati romani mai suntem astazi, nu trebuia sa se accepte pragul de 50% + 1 dintr-un numar necunoscut.
Se stie insa sigur ca dupa 1990 natalitatea a fost mai mica decat mortalitatea si ca am avut un spor natural negativ. Se mai stie ca s-a emigrat masiv, doar dupa 2007 parasind tara cel putin 2 milioane de romani. In aceasta situatie, cifra de 18 milioane de locuitori considerata ca fiind numarul de romani cu drept de vot este aberanta, pt ca daca sunt 18 milioane de adulti, inseamna ca sunt 23 milioane de romani in total, ceea ce este imposbil, pt ca populatia a scazut mai mult de 1 milion dupa 1990.
In 1989 in Romania erau 23,5 milioane locuitori. In 1992 erau 16 milioane adulti, cand populatia inca nu scazuse dramatic. Azi nu pot fi mai multi adulti decat in 1992.
Post a Comment