Moscheea de la Bucureşti. Traseul sinuos al unui proiect politico-teologic

Am gasit un articol bun pe tema Moscheei dorite de Erdogan (Magnificul) la Bucuresti. Nu am inteles din ce motiv clasa politica romaneasca a permis demararea unui astfel de proiect, probabil pentru ca suntem condusi de cea mai proasta si tradatoare clasa politica din istoria noastra.


Sper sa am timp sa scriu si eu ce cred despre Islam si promovarea lui in detrimentul ortodoxiei.

 Moscheea de la Bucureşti. Traseul sinuos al unui proiect politico-teologic

Articolul a fost scris de Radu Carp:
http://adevarul.ro/blogs/radu.carp


http://adevarul.ro/news/politica/moscheea-bucuresti-traseul-sinuos-unui-proiect-politico-teologic-1_559f8a78f5eaafab2c6cdc45/index.html

Ascultând sau citind majoritatea comentariilor făcute pe marginea ridicării unei moschei la Bucureşti în ultima vreme, senzaţia acută este cea de superficialitate. Nu există suficientă răbdare pentru a cerceta de unde a început această chestiune, cum a evoluat, DE ACELASI AUTOR Lampaduza care sunt mizele şi care sunt posibilele implicaţii, cum poate fi plasat acest episod într-un context mai larg, cel al relaţiilor dintre Turcia din ce în ce mai confesională şi Europa din ce în ce mai secularizată. Solicitarea construcţiei unei mari moschei aparţine nu cultului musulman din România, ci Turciei. Turcia a încercat şi a reuşit, până la proba contrară, să se substituie nevoilor comunităţii musulmane din România în această privinţă. Niciodată Turcia nu a indicat în negocierile cu România vreun act, vreo solicitare din partea acestei comunităţi. Iniţial, cererea a fost adresată Primăriei Municipiului Bucureşti în 2004 şi nu privea construirea unei moschei, ci a unui cimitir confesional de rit islamic. Nota de fundamentare a HG nr. 372/2015 se referă la istoricul negocierilor româno - turce doar parţial şi pe alocuri eronat; dialogul a existat într-adevăr, dar nu a avut ca obiect întotdeauna construcţia unei moschei: «Ministerul Afacerilor Externe a solicitat Primăriei Municipiului Bucureşti, prin adresa nr.b1-1/13343 din 1 octombrie 2012, alocarea unui teren care să servească construirii unei moschei, proiectul urmând a se realiza pe bază de reciprocitate cu partea turcă, ca urmare a dialogului purtat cu partea turcă încă din anul 2004». Strategia lui Erdogan pentru diaspora turcă Între 2004 şi 2012, atunci când MAE adresa PMB solicitarea construirii unei moschei, politica Turciei faţă de rolul Islamului s-a modificat radical. Erdogan, aflat în funcţia de prim-ministru începând cu 2003, a acţionat pornind de la premisa că modelul secular promovat de Atatürk este în contradicţie cu nevoia de a-i ţine aproape pe turcii din diasporă, dar şi pe cei din ţară. Erdogan a fost întotdeauna adeptul unui „islamism luminat”, în care religia joacă un rol important. Atât doar că, în timpul cât nu s-a aflat la putere, nu şi-a putut impune această viziune. Erdogan a realizat că, prin finanţarea de către stat a activităţilor religioase din diasporă, rolul organizaţiilor care îi reunesc pe turcii din afara graniţelor (organizaţii controlate politic total de la Ankara) va creşte exponenţial. Un pariu reuşit. Erdogan a realizat de asemenea că opoziţia faţă de acest proiect în statele europene afectate de secularizare va fi nesemnificativă – vor fi dezbateri dar, în numele toleranţei, se va accepta în cele din urmă implicarea statului turc în domeniul religios. În Germania, ţara cu cea mai numeroasă comunitate turcă, funcţiona încă din 1984 DITIB (Diyanet Işleri Türk-Islam Birliği) – Uniunea Turco - Islamică pentru Afaceri Religioase. Organizaţia era finanţată de Preşedinţia Afacerilor Religioase, organism guvernamental, similar întrucâtva Secretariatului de Stat pentru Culte. Sediul DITIB a fost stabilit la Köln. Înainte de Erdogan, finanţarea DITIB de către statul turc era simbolică. Venirea la putere a lui Erdogan atrage după sine o nouă viziune: DITIB începe să fie finanţată generos, apare ideea ridicării unei moschei chiar în oraşul în care funcţiona. Pariul lui Erdogan a fost câştigat: în august 2008 consiliul municipal din Köln vota în favoarea construcţiei moscheii. CDU, partidul doamnei Merkel, a votat împotrivă. Moscheea nu este încă terminată, dar va avea 4500 de metri pătraţi, iar costurile sunt estimate la 17 - 20 de milioane euro. De ce Köln? Deoarece o moschee nu este echivalentul unei biserici sau a unei sinagogi. Este o declaraţie politică. Moscheea din Köln nu se vrea doar echivalentul Domului din Köln, ori chiar depăşirea acestuia prin dimensiune, ci simbolul înlocuirii centrului de greutate al oraşului, de la creştinism la Islam. Din acest motiv, proiectul include o bibliotecă şi magazine, susţinătorii construcţiei insistând asupra faptului că toate aceste spaţii sunt deschise oricărei persoane, nu doar adepţilor Islamului. Cum înţelege statul român „reciprocitatea” Interesant, este cumva similar cu ce se doreşte a se construi la Bucureşti? Nu cumva moscheea din Bucureşti se vrea echivalentul islamic al Catedralei Mântuirii Neamului? Nu cumva ideea este de a muta simbolic centrul religios al oraşului? Nu cumva schimbarea revendicării Turciei, de la un modest cimitir islamic la o moschee de mari dimensiuni, are legătură cu demararea proiectului Catedralei, proiect care în 2004 era doar la stadiul de simplă idee? De când Turcia a avut această revendicare, în numele comunităţii islamice, întotdeauna statul român a avut poziţia găsirii unei soluţii pe bază de reciprocitate. HG nr. 372/2015 nu instituie însă niciun mecanism de reciprocitate. Nici Nota de Fundamentare nu face referire la acest termen. Din 2004 până în 2015 autorităţile române au fost incapabile să definească ce înţeleg prin „reciprocitate” în relaţia cu Turcia legat de tema construirii moscheii de la Bucureşti. A fost o perioadă în care Erdogan era dispus să asculte eventuale cereri venite din partea României. Acum, după emiterea HG nr. 372/2015, Turcia nu va mai acorda niciun teren în Istanbul statului român pentru vreun fel de construcţie. România ar fi putut cere, prin reciprocitate, permisiunea de a construi un lăcaş de cult pentru diaspora din Turcia. S-a considerat probabil că o asemenea solicitare ar fi combătută de Patriarhia Ecumenică, nu s-a enunţat formal un asemenea obiectiv şi, pe cale de consecinţă, nu s-a urmărit promovarea acestuia. România putea cere alocarea unui teren pentru un centru cultural, pentru un consulat, pentru orice construcţie cu destinaţie de interes public. Nimic din toate acestea. În data de 23 aprilie Victor Ponta efectuează o vizită la Istanbul pe care a încercat să o ascundă de presă, pe 25 mai Ambasada Turciei solictă construcţia moscheii, pe 27 mai se aprobă proiectul prin HG nr. 372/2015. 10 ani de negocieri se încheie brusc, în defavoarea statului român. Este oare o simplă întâmplare faptul că secretarul de stat pentru Culte, Victor Opaschi, nu a semnat Hotărârea de Guvern, ci doar Nota de Fundamentare? Legea austriacă, o „crimă“ pentru proiectul lui Erdogan Întrebarea este de ce Turcia s-a grăbit atât de mult cu finalizarea acestor negocieri, în anul de graţie 2015. Ar fi putut să amâne până la alegerile parlamentare din 2016, ar fi putut să intre din nou într-un format de negocieri cu Primăria Municipiului Bucureşti pentru a găsi cea mai bună soluţie în vederea identificării unui teren disponibil etc. Răspunsul este că 2015 a adus ceva nou în planul lui Erdogan de ridicare a unor moschei în Europa, un element care nu fusese luat în calcul iniţial. În luna februarie a fost adoptată în Austria o lege referitoare la statutul Islamului. Este de fapt o aducere la zi a unei legi care funcţiona în timpul Austro–Ungariei. Legea oferă protecţii suplimentare adepţilor Islamului, se recunoaşte un statut oficial penru sărbătorile religioase islamice, sunt instituite garanţii noi pentru protecţia şi întreţinerea cimitirelor islamice, se recunoaşte dreptul asistenţei religioase de tip islamic în instituţii publice, în special spitale. Legea austriacă prevede însă că un stat străin nu poate finanţa cultul musulman decât o singură dată, interzicând finanţarea continuă. De remarcat că în secolul 19 pe teritoriul Austro-Ungariei (inclusiv Transilvania) legea instituia un principiu foarte clar: o confesiune religioasă nu poate beneficia de niciun fel de sprijin financiar din partea unui stat străin, ci doar din partea statului pe teritoriul căruia se găseşte. Era împiedicată astfel dubla finanţare a unui cult religios, de către state diferite. Legea austriacă din 2015 a ales să instituie acest principiu într-o formă mai edulcorată. Socialiştii austrieci s-au declarat împotriva acestei legi, ca de altfel şi extrema dreaptă, motiv pentru care iniţiatorii legii au considerat, pe bună dreptate, că au formulat o soluţie corectă, la egală distanţă faţă de cei care absolutizează sau dimpotrivă neagă total rolul religiei în societate. Criticile din interiorul spectrului politic austriac nu pot fi însă comparate cu reacţia furibundă a lui Erdogan care a atacat public legea referitoare la Islam din Austria. Noua lege înseamnă că imamii plătiţi de Turcia pentru a activa în Austria nu vor mai fi plătiţi de Turcia, ci de Austria. Nimic nu e mai contrar proiectului lui Erdogan decât transferul de loialitate de ordin financiar. Imamii pot fi şi atei, important este să fie plătiţi de Turcia. O declaraţie a ministrului de externe austriac Kurz din 8 martie a atacat proiectul lui Erdogan într-un punct şi mai sensibil : „Consider că legea noastră referitoare la Islam va fi un bun exemplu pentru alte ţări. Germania şi Elveţia au o abordare similară cu a noastră asupra religiei în Constituţie şi au arătat interes pentru această lege“. Austria anunţă că Germania şi Elveţia vor să aibă legi similare. Crimă de ordin cosmic pentru proiectul islamist al lui Erdogan. Posibil în România, imposibil în ţările din Vest Nu cumva vizita subită a lui Victor Ponta la Istanbul în luna martie a avut loc pe fundalul unei crize profunde a proiectului lui Erdogan pentru rolul Islamului în Europa ? Nu cumva Erdogan a vrut să demonstreze că la Bucureşti este posibil ceea ce în Austria a devenit imposibil, iar în Germania sau Elveţia este probabil să devină la fel de imposibil ? Problema moscheii de la Bucureşti a fost abordată nu în aceşti termeni, ci în cu totul alte paradigme: cea favorabilă (a lui Victor Ponta), cea împăciuitoare (a muftiului), cea de respingere (din partea organizaţiilor care monitorizează anti-semitismul), cea colerică şi iraţională împotrivă (din partea fostului Preşedinte Traian Băsescu). Nu s-a discutat însă esenţa acestui proiect. Desigur, comunitatea musulmană din Bucureşti are dreptul la o moschee încăpătoare, aşa cum şi alte confesiuni au un drept similar de a avea lăcaşe de cult reprezentative. Problema este cine plăteşte factura. Poate fi permisă pentru cultul musulman dubla finanţare, din partea statului român şi a celui turc ? Nu cumva modelul austro-ungar din secolul 19 a  adus mai multă toleranţă între confesiunile religioase decât afirmarea unei confesiuni în detrimentul alteia, doar pe baza avantajelor financiare din exterior ? Proiectul moscheii de la Bucureşti are în vedere şi prozelitismul, ţinând cont că cel similar de la Köln este criticat pentru faptul că descrie indirect avantajele convertirii la Islam ? Aceste întrebări nu vor fi puse câtă vreme vom pendula între promovarea intereselor unui stat de către prim-ministrul al unui alt stat şi obsesia atentatelor comise de presupuşi « studenţi «  islamişti fanatici care vor veni la moscheea de la Bucureşti, urmând a se sinucide apoi în staţiile de metrou. În finalul romanului « Supunerea » de Michel Houellebecq, François, profesorul de literatură franceză de la Sorbona, produs al laicităţii de tip francez, se converteşte la Islam după ce Sorbona însăşi devine universitate islamică. Să fi citit Victor Ponta, în timpul recuperării medicale de la Istanbul, ori mai devreme, acest roman?
Citeste mai mult: adev.ro/nr9nxd