Saturday, September 15, 2012

Romania - o tara jefuita economic de Vest si amenintata cu dezintegrarea teritoriala de Est (Rusia)

    Vestul ne jefuieste de resurse si ne distruge sistematic economia si populatia, iar Estul, aka Rusia, lucreaza de zor la dezintegrarea noastra teritoriala.
Eu insa imi pastrez optimismul- noi suntem aici inainte sa existe Germania, Franta sau Rusia, si am supravietuit indiferent cate imperii ne-au vrut pieirea. Trebuie insa sa incepem sa actionam inteligent si curajos.

Articol foarte bun din NapocaNews- merita citit de mai multe ori:

http://www.napocanews.ro/2012/09/in-timp-ce-ue-ne-tranteste-usa-schengen-in-nas-rusia-ne-lucreaza-inteligent-pe-la-spate.html



În timp ce UE ne trânteşte uşa Schengen în nas, Rusia ne lucrează inteligent pe la spate
Editorial | 15-09-2012 12:14

Politica externă a României este în colaps. Lipsa de imaginaţie şi interes naţional izolează ţara noastră în cadrul UE şi în lume. Preocupaţi să fim slugile lui Barroso, Vivian Reding sau să facem lustru papucilor americanului Philip Gordon, ca o subcolonie, Rusia ne lucrează inteligent pe la spate. Deşi clasa politică românească a devenit o menajerie de marionete în teatrul de păpuşi al Occidentului, liderii de la Bruxelles ne trântesc uşa Schengen în nas ca nişte fete mari. De fapt miza este ca România să-şi cedeze pe gratis ultimele resurse naturale şi economia interselor marilor puteri occidentale. Când vom da sarea, mineralele, Roşia Montana, gazele de şist, Hidroelectrica şi portul Constanţa investitorilor strategici din SUA şi UE, atunci ca printr-o minune vom fi recunoscuţi ca şi democraţi, că avem stat de drept, justiţie şi că putem intra în Schengen. Extorcarea economiei româneşti, prin şantaj, de către liderii de la Bruxelles nu mai are nici limite şi niciun bun simţ. România a ajuns o subcolonie cu resursele proprii înstrăinate şi cu un popor stors de economii în favoarea intereselor bancare şi multinaţionalelor străine. Băsescu a ajuns din preşedintele ţării guvernatorul României.

Pe de altă parte, Rusia ne joacă inteligent pe la spate. Recent premierul Republicii Moldova, Vlad Filat, s-a întâlnit la Moscova cu premierul D. Medvedev. S-au încheiat contracte cu Gazprom şi s-a pus la dipoziţie piaţa rusească pentru produsele agricole moldoveneşti. Medvedev a venit cu propunerea ca să se recunoască statalitatea şi integritatea Republicii Moldova împreună cu Transnistria numai dacă intră în noua uniune vamală din spaţiul ex-sovietic, controlată de Rusia, ca premisă în integrarea în Uniunea EuoAsiatică, cu capitala la Moscova. Mai mult, V. Putin, după această întâlnire istorică Filat-Medvedev, care înrobeşte şi mai mult economia Republicii Moldova intereselor Moscovei, face nişte declaraţii interesante care nu au fost luate în seamă de presa românească şi analiştii politici plătiţi degeaba de SIE, care mai nou face politică în favoarea marionetelor intereselor străine: „Fundamentele statale ale Republicii Moldova sau pus în 1812 când a fost eliberată de Rusia de sub jugul Otoman”. Pentru prima oară, Rusia consideră anul 1812 nu ca şi o ocupaţie a Basarabiei de către trupele ruse în urma războiului ruso-turc din anii 1806 – 1812, ci ca o eliberare şi un an fondator al statalităţii Republicii Moldova. Această nouă teorie rusească dă apă la moară organizaţiei „Patrioţii Moldovei” de la Chişinău, care militează pentru reîntregirea Republicii Moldova până la Siret sau Carpaţi. Pentru România această declaraţie a lui Putin e un fel de declaraţie indirectă de război împotriva unităţii statului român. Se pregăteşte un plan pe termen lung pentru destrămarea României şi reintregirea Republiciii Moldova, cu teritoriile româneşti de dincoace de Prut. Primul semnal l-a dat deja Putin. Se dovedeşte că a fost o mare greşeală în 1991, când Ion Iliescu controlat de KGB, a recunoscut independeţa Republicii Moldova pe 27 august. România nu trebuia să recunoască un stat constituit pe teritoriul său istoric Moldova, aşa cum nici RFG nu a recunoscut niciodată independenţa DDR. Din păcate, Băsescu şi trubadurii politici de la guvern şi din Parlament fiind prea ocupaţi cu circul electoral sau cu oferirea ultimelor resurse naţionale gratis către marile puteri occidentale ca să ne bage în Schengen, nu au observat că Rusia ne lucrează inteligent pe la spate.

Ionuţ Ţene

 
    In filmul de mai jos veti auzi teza, pe care Putin tocmai a validat-o prin declaratiile lui publice, si anume ca la 16 mai 1812 Rusia a eliberat o parte din Moldova, rostita de "patriotii Moldovei" acestia fiind fie niste rusi sadea, fie niste rusofili. Acesti "patrioti", dar nu ai Moldovei, ci ai Moscovei, sustin ca a fost o mare tragedie ca Rusia nu a eliberat toata Moldova, pana la Carpati!!!!!, dar ca asta trebuie facut, vezi Doamne, trebuie eliberata toata Moldova, de data asta de la romani, si intregita cu Moldova de peste Prut !!!!!!! Adica vor anularea a sute de ani de lupta a romanilor pentru unificare teritoriala.
Sa ii fie rusine lui Putin pentru ca pune la cale destramarea Romaniei!

Incepand cu secolul al XVIII-lea, rusii au anexat bucata dupa bucata din teritoriul romanesc al Principatului Moldovei. Intai au luat bucata dintre Nipru si Bug, apoi dintre Bug si Nistru, iar la 16 mai 1812 au anexat bucata dintre Nistru si Prut.

    Alte articole despre nesimtirea si tupeul cu care Vestul ne santajeaza ca sa ne ia pe nimic resursele: http://georgefloroiu.blogspot.ro/2012/09/batalia-de-1-miliard-de-euro-vindem.html Olanda conditioneaza acceptarea Romaniei in spatiul Schengen de "privatizarea" Portului Constanta, evident pe gratis, evident spre beneficiul olandezilor. http://georgefloroiu.blogspot.ro/2012/09/angela-merkel-si-privatizarea-oltchim.html  Jocul murdar al Germaniei pentru distrugerea concurentei romanesti in industria petro-chimica.  

No comments: