Distrugerea economica a Romaniei varianta din Pretty woman

Va mai amintiti filmul Pretty Woman cu Julia Roberts si Richard Gere? Va mai amintiti ce afaceri facea milionarul care s-a indragostit de "pretty woman" ? Cumpara fabrici aflate in blocaj financiar, pe care apoi le inchidea si obtinea profituri uriase din vanzarea echipamentelor si tehnologiilor acelor companii.
Aceasta reteta de "succes" a fost aplicata in Romania dupa 1990, cand toata industria romanesca a fost facuta praf. Distrugerea a afectat toate realizarile materiale, culturale, tehnologice, juridice etc, pe care Romania le-a realizat cu truda, inca de la intemeierea Statului Roman Modern de catre Al Ioan Cuza.

Un scurt interviu cu Academicianul Dinu C. Giurescu pe tema industriei bucurestene- ce exista  inainte de 1989 si ce mai exista astazi.
E important ca articolul sa fie citit de toti cei care il injura pe Ceausescu si ii ridica in slavi pe cei de dupa 1989. Atunci cand analizam un personaj ce a ocupat o pozitie importanta politica, il judecam bazat pe fapte, asa cum reies ele din statistici si date reale, nu il judecam dupa simpatiile si antipatiile noastre personale.

http://www.revistaclipa.com/6183/2011/12/repere-academice/%E2%80%9Eprivatizarea%E2%80%9C-si-falimentarea-industriei-bucurestene-1990-2010-ce-aveam-in-decembrie-1989

„Privatizarea“ şi falimentarea industriei bucureştene (1990-2010). Ce aveam în decembrie 1989

 

  În decembrie 1989 erau în funcţiune în Bucureşti 47 mari unităţi grupate în cinci platforme industriale şi în alte arii.

Acestea erau:

I. Platforma industrială 23 august cu: Uzinele 23 august; Republica; Întreprinderea de Maşini Grele şi Agregate Bucureşti (IMUAB); Întreprinderea de Cabluri şi Materiale Electroizolante (ICME); Întreprinderea de Materiale de Construcţii Granitul; Filatura Română de Bumbac; Întreprinderea Optica Română (IOR); Întreprinderea Electroaparataj; Întreprinderea Policolor.

II. Platforma industrială IMGB: Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB); O secţie a Uzinei Vulcan; Centrala Electrică de Termoficare.

III. Platforma industrială Pipera: Întreprinderea Electronica, Întreprinderea de Cinescoape; Întreprinderea Conect; Microelectronica; Întreprinderea de Calculatoare; Fabrica de Elemente pentru Automatizare (FEA); Automatica; IPRS Băneasa; Institutul de Cercetări pentru Industria Electrotehnică; Institutul de Cercetări Electronice; Combinatul de Prelucrarea Lemnului Pipera (CPL).

IV. Platforma industrială Militari: Întreprinderea de băi, radiatoare, elemente şi armături sanitare (IREMOAS); Întreprinderea de materiale de construcţii (BCD); CESAROM; Turbomecanica; Centrala electrică de termoficare (CET Vest).

V. Platforma industrială Băneasa-Otopeni: Întreprinderea de Avioane Bucureşti-Băneasa; Întreprinderea de piese turnate şi forjate pentru aviaţie; Întreprinderea de aparate de măsură şi control; Laromet.

VI. Alte întreprinderi din Bucureşti: Flamura Roşie; Steaua Roşie (fosta Wolf); Electrotehnica; Întreprinderea de Maşini Electrice Bucureşti (IMEB); Electromagnetica; Vulcan; Timpuri Noi (fost Lemaître); Ţesătoria 7 Noiembrie-Dudeşti; Întreprinderea Textilă Flacăra; Adesgo; Tehnica medicală; Întreprinderea de încălţăminte Carmen; Uzinele Chimice Române; Atelierele 9 Mai; Uzina Semănătoarea.

*

Privatizare, privatizare, lichidare

Cu începere din 1990/1991 cuvântul de ordine în economie şi îndeosebi în industrie a fost privatizarea, prezentată ca un panaceu universal pentru a face unităţile rentabile, competitive. Privatizarea a alternat cu falimentarea. Noii proprietari au închis fabricile, utilajul a fost demontat şi vândut ca fier vechi.

Lichidarea industriei s-a desfăşurat la scara întregii Românii. Astăzi, au mai rămas câteva unităţi mari (Piteşti, Galaţi, Mangalia etc.), proprietăţi ale unor firme dinafară. Astăzi, România importă aproape tot: de la chibrituri şi cremă de pantofi, la articolele de uz casnic cele mai diverse, la produse agroalimentare, şi, până la utilaje şi maşini complexe.

România a devenit o piaţă de desfacere a producţiei din alte ţări, din Europa, din China, din Africa.

O inventariere a industriilor dispărute în anii ‘90, cât şi după 2000, nu a fost efectuată până în prezent.

Socot că nu greşim dacă evaluăm distrugerea industrială şi economică în general la un procent de 80% la scara ţării întregi.

Până când o asemenea recapitulare va fi posibilă, propun să ne oprim asupra Capitalei.

*

Ce şi cât a rămas din cele 47 mari unităţi bucureştene?

Mai există 13 unităţi, reduse la câte o secţie-două, după cum urmează:

1. Filatura românească, azi la 1/3 din capacitate, se preconizează închiderea şi demolarea.
2. Policolor, au rămas două secţii, restul a fost demontat şi mutat în Bulgaria.
3. Centrala electrică de termoficare CET-Sud, lucrează la 40% din capacitate.
4. Combinatul de prelucrare a lemnului Pipera; sub 30% din producţia 1989; din 3.400 salariaţi, au rămas cca. 600.
5. IREMOAS, privatizată pe bucăţi; din 2.800 au rămas cca. 480 salariaţi.
6. Întreprinderea de materiale de construcţii (BCO), 40% din capacitate, din 1.600, azi 420 salariaţi.
7. CESAROM, 30% din volumul producţiei 1989, de la 2.300 la 530 salariaţi.
8. Centrala electrică de termoficare (CET Vest) maximum 45% din producţia anterioară, de la 2.300 la cca. 1.100 salariaţi.
9. Întreprinderea de aparate de măsură şi control, de la 800 la 400 salariaţi.
10. Laromet, de la 1.300 la 450 salariaţi.
11. Electromagnetica, mai funcţionează o secţie; de la 1.700 la 90 salariaţi!
12. Adesgo, mai lucrează o secţie (restul ciorapilor se importă!).
13. Semănătoarea, produce acum utilaj agricol mărunt; de la 2.800 la 400 salariaţi.

*

Acapararea terenurilor unde au fost cândva fabricile

În afara vânzării instalaţiilor ca fier vechi, a fost şi un motiv direct, imediat, pentru a accelera demontarea uzinelor din Capitală: acapararea terenurilor situate în zone foarte potrivite investiţiilor imobiliare. Profiturile au fost de două ori: odată, prin vânzarea terenurilor la sume ridicate; a doua oară, prin investiţiile imobiliare în aceste zone unde transportul urban, alimentarea cu apă, cu electricitate şi căldură erau gata asigurate.

Au fost obţinute profituri uriaşe în comparaţie cu ce s-ar fi obţinut din funcţionarea în continuare a unităţilor industriale existente.

Profitul, cât mai ridicat şi rapid, a fost singurul principiu diriguitor al celor care au demontat totul.

Nevoia ţării de a avea o bază industrială - la o parte!

Soarta a zeci de mii de muncitori calificaţi - nu interesează!

Ceea ce a avut loc în Bucureşti s-a repetat în toate marile centre ale ţării aşa încât putem estima că a mai rămas cel mult 20% din capacitatea industrială a României (existentă în decembrie 1989) şi aceasta proprietate a unor firme din alte ţări.

Dacă la această distrugere a bazei industriale adăugăm:

- sistemul bancar-financiar controlat în proporţie de cca. 90% de băncile străine;

- datoria către FMI şi Banca Mondială, şi pentru care nu a fost dată o explicaţie veridică, dar care este scadentă curând;

- agricultura care nu este în stare să acopere nevoile populaţiei;

- privatizările anunţate cu lozinca vindem tot: CFR Marfă, Oltchim, Electrica furnizoare, Electrica distribuţie, ELCEN Bucureşti, companiile energetice Oltenia şi Hunedoara;

- dacă mai adăugăm cedarea, pe aproape nimic a zăcămintelor de aur, argint, cupru de la Roşia Montană şi Roşia Poieni.

Atunci nu e greu de anticipat că populaţia României se poate aştepta la ce este mai rău. Cât de rău vom constata în 2012 şi 2013.¹

¹ Expun şi pe această cale, cele mai alese mulţumiri domnului general (r) Ion Stoica pentru tot ajutorul dat în documentarea acestui articol.