Cum arată România la 22 de ani de la revoluţia din decembrie 1989

http://www.cotidianul.ro/cum-arata-romania-la-22-de-ani-de-la-revolutia-din-decembrie-1989-167483/

Un interviu cu Dinu C. Giurăscu:
O analiză a situaţiei din România de azi:

A. Economia- Industria/Meşteşugurile,
B. Agricultura,
C. Comerţul,
D. Sistemul Bancar-Financiar, Politica-Economica, Viaţa Politică,
E. Statul şi Integritatea sa teritorială,
F. Învăţământul şi educaţia


Să examinăm realitatea în sectoarele ei principale.

A. Economia

A1. Industria

Baza industrială existentă în 1989 a dispărut. Numeric, cel puţin 80% din capacităţile de producţie au fost date la fier vechi. Câteva mari unităţi – construcţia auto sau siderurgia (Galaţi) – mai funcţionează ca proprietăţi ale unor firme străine.

Exemplu. În Bucureşti existau în decembrie 1989 cel puţin 47 de mari întreprinderi. Au dispărut complet 34 (treizeci şi patru), între acestea: Uzinele 23 August; Republica; Întreprinderea de Maşini Unelte şi Agregate (IMUAB); Industria Optică Română (IOR); Întreprinderea Electroaparataj; Întreprinderea de Maşini Grele Bucureşti (IMGB); Întreprinderea Electronica; Întreprinderea de Cinescoape; de Calculatoare; Automatica; Turbomecanica etc.

Ce mai reprezintă cele 13 care au rămas?

De exemplu:

- Policolor avea 1.200 salariaţi, a mai rămas cu 2 secţii, restul a fost demontat şi dus în Bulgaria;

- IREMOAS (Întreprinderea de băi, radiatoare, elemente şi armături sanitare) cca. 2.800 salariaţi, mai lucrează în prezent 800 persoane;

- Combinatul de prelucrare a lemnului Pipera, cca. 3.400 salariaţi; în prezent au mai rămas 600 şi produce sub 30% din volumul anterior, din 1989.

- Întreprinderea de materiale de construcţii (BCO) avea 1.600 salariaţi, producţia s-a redus cu 60%; şi mai are 420 salariaţi;

- Semănătoarea, cu 2.800 salariaţi în decembrie 1989, produce acum utilaj agricol mărunt şi mai are cca. 400 muncitori.

Dispariţii dramatice s-au produs şi în alte centre. La Craiova, Fabrica de locomotive electrice nu mai există; Combinatul siderurgic Călăraşi e o amintire; Întreprinderea de maşini grele Iaşi e de domeniul amintirii. O numărătoare a dispariţiei industriei pe ansamblul ţării nu s-a efectuat; procentul de dispariţie ar putea fi chiar peste 80%. Această dispariţie a înghiţit şi fabricile create între cele 2 războaie mondiale (vezi Malaxa-Republica) şi dezvoltate sub regimul democrat popular.

Rezumând, tot efortul de industrializare al României din secolul XX a fost în cea mai mare parte anulat. O atare distrugere a industriei proprii este, după toate probabilităţile, unică în Europa dacă nu şi în lume. România nu mai are în proprietate nici o unitate industrială, cele în funcţie astăzi aparţin unor firme din alte ţări.

*

A2. Cooperaţia meşteşugărească de producţie a dispărut şi ea în cea mai mare parte. În Bucureşti mai lucrează frizeriile şi câteva croitorii. Dacă vrei să-ţi repari un pantof, găsirea unui atelier seamănă cu un joc la loterie.

Dispariţia atelierelor de producţie sau reparaţii s-a produs prin importul masiv al articolelor de unică folosinţă menite a fi înlocuite la cea mai mică defecţiune: este politica societăţii de consum care urmăreşte să livreze pieţei cât mai multe produse cât mai des.

*

B. Agricultura, prin măsurile luate în anii '90, a revenit la o fărâmiţare care o fac neproductivă. România nu mai produce hrana de care are nevoie şi importă nu numai grâu, dar şi legume, fructe din ţări europene, africane şi chiar din America de Sud spre repetatele beneficii ale intermediarilor-importatori.

*

Lichidarea industriei, a cooperaţiei meşteşugăreşti şi starea precară a agriculturii sunt cauzate de politica urmată de toate guvernele începând cu 1990/1991.

Actualul regim îşi propune să atace şi ultimele unităţi rămase în proprietatea statului român şi să le încredinţeze unor manageri străini.

*

C. Comerţul se desfăşoară în mall-uri cu megamagazine, fie cele alimentare de tip universal, fie specializate într-o arie (de exemplu IKEA, Bricostore) aşa cum funcţionează şi în alte ţări ale Uniunii Europene, în America sau Asia, Australia.

Care este ponderea în megamagazine a mărfurilor produse în România? O estimare a lor nu ştiu să fi fost făcută.

Afluenţa cumpărătorilor – în număr mare la finele săptămânii sau de sărbători – este explicabilă dat fiind că megamagazinele au cuprins piaţa orăşenească. O situaţie reală a cumpărăturilor s-ar putea estima dacă am avea media valorică şi sortimentele cumpărăturilor per persoană. Imaginile cu înghesuiala cumpărătorilor de sărbători la casele de marcat nu înseamnă bunăstare.

După toate probabilităţile, în comerţul orăşenesc, ponderea aparţine net marilor magazine – unităţi ale unor firme internaţionale: Carrefour, Mega Image, Billa etc.

Comerţul exercitat individual-particular s-a redus la maximum; micile magazine de cartier unele rezistă, altele s-au închis, iar ponderea lor este prea puţin semnificativă.

*

D. Sistemul bancar-financiar aparţine, în proporţie de cel puţin 90%, băncilor străine, chiar dacă unele bănci bucureştene (de exemplu, BCR sau Banca Românească) au nume autohtone.

În 2010 statul român s-a împrumutat, în regim de urgenţă, cca. 20 miliarde de euro, în principal de la Fondul Monetar Internaţional (cu o participare redusă şi a Băncii Europene).

Explicaţia sumară dată în aprilie 2010: nu sunt bani pentru plata salariilor. De ce până în 2009 inclusiv au fost bani şi dintr-odată nu mai sunt? Opinia publică nu a primit o explicaţie raţională şi nici cum sunt folosite aceste 20 de miliarde.

Urmările împrumutului:

a) reducerea cu 25% a salariilor şi cu 15% a pensiilor;

b) disponibilizări repetate în 2010 şi 2011 şi anunţate şi pentru 2012;

c) reducerea în continuare a salariilor întrucât noua grilă de salarizare a pornit de la un prag mai jos decât acela anterior;

d) îngheţarea salariilor şi pensiilor pe 2012;

e) hotărâri judecătoreşti definitive pentru plata unor drepturi băneşti nu sunt respectate şi amânate cu motivarea că nu sunt bani;

f) o politică generală de restrângere în continuare a cheltuielilor cu explicaţia că sumele disponibile se cuvin îndreptate spre investiţii.

Ce fel de investiţii? Sunt create noi locuri de muncă? Se pare că nu. Investiţiile – spun sursele – sunt îndreptate spre firmele clientelare ale regimului; ele îşi desfăşoară în continuare activităţile, dar, în genere, fără a-şi spori personalul.

De ce aceste consecinţe arătate mai sus?

Fondul Monetar Internaţional execută un control direct asupra bugetului şi administraţiei ţării. Bugetul pe 2012 a fost prezentat în prealabil specialiştilor de la FMI. Acest for „recomandă" ce trebuie privatizat sau pus sub management privat. Într-un fel, situaţia se aseamănă cu aceea a României din anii 1948-1958 când hotărârile conducerii de atunci erau supuse aprobării prealabile a Moscovei.

Cu ce se vor plăti ratele la cele 20 miliarde de euro împrumutate? România nu mai are o producţie, o bază industrială proprie care să-i adune venituri. Întrebare la care opinia publică aşteaptă răspuns.

*

Politica economică generală anunţată de guvern, pe lângă bugetul de austeritate care fixează starea de sărăcie a majorităţii cetăţenilor, mai cuprinde două măsuri:

a) trecerea – tot la recomandarea Fondului Monetar Internaţional – sub management privat a unor mari unităţi care mai sunt proprietatea statului.

Se spune că noii manageri vor fi cetăţeni străini; probabil că nu mai avem specialişti în ţară în stare să redreseze situaţia financiară a unităţilor arătate mai sus.

b) vânzarea în continuare a resurselor naturale, îndeosebi Roşia Montană (aur, argint, wolfram şi alte metale strategie), Roşia Poieni (cupru); exploatarea perimetrelor maritime petrolifere; atacarea pădurilor virgine (România are cele mai întinse suprafeţe de atari păduri din Europa). Veniturile ce vor reveni statului român din vânzarea unor asemenea resurse sunt minimale.

Gold Corporation face o propagandă deşănţată în favoarea proiectului său, în aşa măsură încât devine tot mai probabilă ipoteza că la Roşia Montană, alături de aur şi argint, s-ar afla şi metale strategice nedeclarate.

Dacă majoritatea aritmetică parlamentară va aproba proiectul Roşia Montană, România se va alege cu un lac de cianură de mari proporţii şi cu distrugerea completă a unei zone naturale întregi cu importante vestigii arheologice. Partidele care vor vota o asemenea măsură intră în istorie cu denumirea partide-cianură cu deputaţi şi senatori-cianură.

*

Viaţa politică cunoaşte, în ultimii 6-7 ani, manifestări aparte, care încalcă atât constituţia ţării, cât şi regulile statornicite ale Uniunii Europene din care şi România face parte. Astfel:

a) Formarea unei majorităţi parlamentare cu ajutorul unui „partid" care nu a fost validat în alegeri, s-a format din deputaţi şi senatori demisionari din alte partide, nu are o identitate propriu-zisă şi votează automat cu partidul principal de guvernământ.

b) Metode speciale de votare prin care guvernul obţine aprobarea legilor controversate, anume: Asumarea răspunderii de către guvern; aprobarea tacită (în Senat a dus la adoptarea unor regiuni de dezvoltare ale României cu Transilvania divizată în 2 pe linia de demarcaţie a dictatului de la Viena din 1940); numărătoare în viteză (numărătoarea expres) care a dus la adoptarea legii pensiilor cu scăderea drepturilor băneşti a aproape 5 milioane de pensionari. „Numărătoarea în viteză" a fost brevetată în Camera Deputaţilor şi funcţionează. Plus ordonanţele de urgenţă aprobate în bloc.

c) Politizarea aparatului de stat până la treptele inferioare (şef de birou de exemplu) dacă tendinţa din ultimii ani continuă, se va ajunge la partidul-stat existent în 1989.

d) Transformarea guvernului într-un simplu instrument de execuţie, de aplicare pe teren a dispoziţiilor venite de la Preşedinţie.

e) Eliminarea completă a dialogului dintre partide pentru obţinerea unei soluţii negociate; compromisul politic nu există în mentalul şi practica partidului principal de guvernământ; există numai dorinţa de eliminare cu orice preţ şi prin orice mijloace a adversarilor.

f) Punerea cu anticipaţie a unor jaloane pentru fraudarea viitoarelor alegeri locale şi parlamentare. Ca de exemplu votarea prin corespondenţă, menită să adune 1.000.000 (un milion) de voturi ale românilor din străinătate, voturi imposibil de controlat în fapt.

g) Ţinerea concomitentă a viitoarelor alegeri, locale şi parlamentare, contrar prevederilor constituţionale, cât şi a practicii din Uniunea Europeană.

*

E. Statul, integritatea sa teritorială

Prin mai multe iniţiative legislative sau de facto din ultimii ani, guvernul se îndreaptă spre destrămarea teritorială şi juridică a statului român.

Cuvântul de ordine al regimului actual este reforma instituţională a statului. Sub această sintagmă sunt grupate următoarele iniţiative ale Executivului, care aplică de fapt directivele prezidenţiale.

*

1. Atacarea teritoriului

Împărţirea Transilvaniei în două regiuni de dezvoltare pe linia despărţitoare trasată de Dictatul de la Viena din august 1940.

O asemenea propunere de regionalizare a fost votată prin acceptare tacită de către Senat şi urmează a fi discutată în Camera Deputaţilor.

E greu de imaginat o atare propunere care deschide calea unei divizări de facto – economice şi etnice – a Transilvaniei.

Ce mai rămâne din definiţia România stat naţional unitar şi indivizibil?

Integritatea teritorială este pusă direct sub semnul întrebării şi prin: proiectul de desfiinţare a judeţelor existente, deşi recomandarea Consiliului Europei este să se păstreze delimitările teritoriale existente; înfiinţarea unor noi regiuni de dezvoltare deşi ele există încă din 2004; proiectul statutului minorităţilor care, dacă va fi adoptat, transformă teritoriul Transilvaniei într-un şir de autonomii teritoriale îndeosebi în aria de nord şi nord-vest, aşa încât să creeze pe hartă un mozaic etnic şi să dea o aparentă motivare liniei de demarcaţie trasate prin „arbitrajul" de la Viena din 1940; la acestea se adaugă noi presiuni pentru modificarea Constituţiei, ca să nu mai specifice că România este un stat naţional unitar.

Politica oficială (guvernamentală) faţă de comunele româneşti din judeţul Covasna este şi ea grăitoare: aceste localităţi – prin reprezentanţii lor – nu au primit nici un fel de sprijin bănesc de la guvern pentru activităţile lor culturale.

2. Organizarea statului, sub semnul întrebării

Alcătuirea statală este pusă la îndoială prin criticarea şi blamarea repetată a diferitelor categorii socio-profesionale: medici, judecători, profesori, poliţişti; prin referiri negative privind instituţii ale statului – Camera Deputaţilor şi Senat; prin refuzul guvernului de a pune în aplicare hotărâri judecătoreşti rămase definitive (plata unor drepturi băneşti către cei ilegal păgubiţi); prin interpretarea forţată sau chiar abuzivă a prevederilor constituţionale; prin controlul instituit de Fondul Monetar Internaţional asupra bugetului.

3. Arhivele

Legea arhivelor acum în faza de promulgare reprezintă încă o lovitură dată statului român. Legea îngăduie scoaterea unor arhive originale şi restituirea lor către emitenţi. Aplicarea unei asemenea legi înseamnă aprobarea legală pentru destrămarea arhivelor naţionale cu toate consecinţele previzibile.

4. Societatea sub presiune

Nu numai felurite categorii socio-profesionale se află sub presiunea etichetărilor prezidenţiale, dar şi corpul social în ansamblul său simte în direct măsurile luate în numele reformei instituţionale a statului, amintită cu o stăruinţă demnă de o cauză mai bună de prim-ministru al ţării.

Astfel:

Reforma sănătăţii a dus la închiderea a zeci de unităţi, tot în numele economiilor bugetare. Faza a doua a acestei reforme preconizează acum limitarea asistenţei medicale la un pachet-tip de tratamente, pentru restul pacienţii urmează să plătească. Faptul că mii de doctori au plecat sau au cerut plecarea spre alte ţări europene nu pare să preocupe forurile oficiale din care, oricum, o parte îşi îngrijeşte sănătatea în clinicile din Viena sau alte centre.

*

Codul muncii votat nu demult este net în defavoarea salariaţilor şi acordă angajatorilor mai multe înlesniri în desfacerea contractelor de muncă, totul în numele „fluidizării" forţei de muncă.

De altfel, prin desfiinţarea industriei existente în 1989 în proporţie de cel puţin 80%, prin închiderea atelierelor meşteşugăreşti şi prin emigrarea a peste 2.000.000 de persoane în căutare de locuri de muncă prin ţările Europei – Italia, Spania, Marea Britanie, Irlanda, Germania etc. –, muncitorimea din România s-a redus considerabil şi numeric, dar şi ca forţă de acţiune. Noii proprietari ai fabricilor existente au arătat că au mijloace de contracarare fie prin întreruperea temporară a activităţii, fie chiar prin plecarea în alte ţări.

*

De reamintit că siguranţa personală a cetăţeanului şi a bunurilor sale este ameninţată de infractori constituiţi în bande sau operând individual. Poliţia şi jandarmeria îşi fac datoria, dar acţiunea lor este limitată de mijloacele materiale şi forţele la dispoziţie, în funcţie de alocaţiile bugatere.

Creşterea preţurilor operează de asemenea ca un factor de presiune, chiar dacă statisticile arată un procent redus de inflaţie. Cheltuielile familiare cu întreţinerea şi serviciile, ca şi preţul ridicat al benzinei se fac simţite trimestrial. Ajunge să reamintim că pentru consumul casnic de electricitate megawatul se ridică la 507 lei, de trei ori mai mult decât plătesc unii consumatori industriali care beneficiază, cu voia oficialităţilor, de un tarif la o treime!

Îngheţarea salariilor şi a pensiilor pe de o parte şi creşterea preţurilor pe de altă parte îngrădesc şi chiar opresc reacţiile corpului social preocupat zilnic de cum să facă faţă cheltuielilor de supravieţuire.

*

În asemenea condiţii, măsurile luate sub lozinca „reformei instituţionale" erodează pas cu pas statul român, slăbesc autoritatea instituţiilor sale. Cetăţeanul se simte astăzi mai expus presiunilor de tot felul şi mai nesigur de viitorul său şi al copiilor săi decât cu 6-7 ani în urmă.

*

Caracteristică este atitudinea indiferentă a oficialităţilor faţă de tot ce aminteşte identitatea românească, tradiţiile, personalităţile reprezentative, istoria, limba vorbită astăzi tot mai stâlcită. În numele integrării şi al globalismului economic şi cultural, regimul nu se mai preocupă şi nu apără identitatea naţională atacată treptat şi constant din mai multe direcţii.

*

F. Învăţământul şi educaţia

Legea 1 din 5 ianuarie 2011, adoptată prin metoda fără greş a asumării răspunderii, exprimă limpede atitudinea Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, faţă de istoria, cultura şi civilizaţia românească.

Legea stabileşte două categorii de elevi de liceu: 91% de etnie română au o situaţie juridică inferioară elevilor ce aparţin etniilor minoritare. Acest fapt reiese din articolul 19 (literele a-b) corelat cu articolul 45 aliniatele 6 şi 13, referitor la acordarea personalităţii juridice unităţilor şcolare; din articolul 46 aliniatul 6 privind limba şi literatura maternă, istoria şi tradiţiile minorităţilor naţionale; discriminare negativă se aplică elevilor români şi la stabilirea efectivelor unor clase de învăţământ. Articolul 63, aliniatul 1, literele c, d şi e şi aliniatul 2: efectivele unei clase a minorităţilor naţionale pot fi mai mici decât cele ale unei clase de elevi români.

Cât despre manualele de istorie, programa lor este astfel gândită încât: a) a anulat principiul fundamental şi normal al desfăşurării cronologice a istoriei; b) a anulat titlul manualului de istoria românilor, acum poartă titlul de „Istorie"; c) a eliminat istoria ca disciplină formativă.

Legea educaţiei votată de majoritatea aritmetică din Camera Deputaţilor în ianuarie 2011 favorizează formarea unor generaţii cât mai „europene" cu putinţă fără identitate naţională.

Ca şi în democraţia populară din anii '40 şi '50 ai secolului XX, tricolorul, patria, cultura, aportul românilor la istoria şi civilizaţia europeană, toate acestea sunt fie date la o parte, fie trecute într-un con de umbră tot mai accentuată.

Acum contează numai prezentul şi modelul de viaţă al societăţii de consum, cu promisiunile şi mirajul ei. Să fim europeni, occidentali cu orice preţ!

Limba de lemn a regimului comunist este astăzi înlocuită cu limbajul simplificator al globalismului, transmis prin telefonul mobil.

Globalismul cultural de astăzi este asemenea internaţionalismului marxist din anii '40 şi '50 ai secolului trecut. Ţelul lor este formarea unui „om nou", pe cât posibil, fără patrie.

Dinu C. Giurescu
Publicat Marţi, 20 decembrie 2011