Un articol semnat de Mircea Dogaru, despre teritoriile româneşti, cât de întinse erau ele, cum ne-au fost furate bucată cu bucată, cum a apărut ideea de unificare teritorială şi când anume, cine ne-au fost duşmanii şi cine sunt duşmanii de azi ce încearcă să dezintegreze teritorial România.
PRO TERRA NOSTRA
În toate limbile neolatine, derivatele din latinescul TERRA-AE desemneaya planeta pe care trăim şi solul pe care călcăm. Pentru ultimii ROMANI (cetăţeni, membri, constructori şi stăpâni ai lumii civilizate, oameni liberi, nu sclavi, potrivit Constituţiei Antoniniene) în viaţă, "ROMANII DIN RĂSĂRIT" (Priscus din Panonion) deveniţi, prin coagulare etno-culturală şi creştinare- ROMÂNI, solul se desemnează printr-un cuvânt-pecete a vechimii, continuităţii şi civilizaţiei- PĂMÂNT-derivat din PAVIMENTUM, în amintirea PAVAJULUI străzilor din oraşele noastre, a vechii noastre vieţi urbane, distrusă de invadatorii slavo-asiatici în veacurile VI-VII. Iar derivatul din TERRA-AE, cuvântul ŢARĂ, desemnează STATUL românilor, totalitatea bărbaţilor ridicaţi la arme, ad hostem (" împotriva duşmanilor", de unde cuvintele oaste şi ostaşi, sinonime cu armatî i armatoli) şi TERITORIUL locuit de români.
Pentru români, desemnaţi de străini drept vlahi (valahi,olahi, volohi, blaci, blazi, balqui, ulaghi etc) termenul "VLAHIA" se traduce, aşadar, prin "Ţara Românilor", în sensul varegului "Blokumannalant", toate "vlahiile" fiind părţi ale "MAGNEI VLAHIA" (MApamondul Borgian), MAREA ŢARĂ A ROMÂNILOR, identificată în hotarele întregii ROMANII ORIENTALE şi desemnată de ei înşisi, dintotdeauna, drept ROMÂNIE (dialectal RUMÂNIE sau AR(U)MÂNIE). O spun răspicat Rudolf din Ems, Johannes Tomka Saski şi Martin Felmer, care puneau în circulaţie ştiinţifică termenul, primul pe la 1250, ceilalţi la anul 1748, limba şi folclorul nostru.
"Rumânia" vechilor cronici germane se întindea, pe vremea lui Carol cel Mare (rege 768-800 şi apoi împărat 800-814) între Tisa şi Nipru, între Carpaţii Păduroşi şi Pind, dar românii depăşiseră aceste bariere, fiind atestaţi, cu structuri statale, în Răsărit până la fluviul cu nume românesc-VOLGA şi râul "Volohov" dintre Novgorod şi Ladoga, în Apus până la "marea" pannonă cu nume românesc-Balaton, în Nord până la Baltică, fiind elementul despărţitor între slavo-finici şi germani, mărturie stând sutele de localităţi, cu nume atestându-i, din Silezia, Saxonia, Slovacia, Cehia, Galiţia, Lodomeria, Podolia, Volhinia et, în Sud până în Beoţia şi Focida, foste cândva, trace.
( În paranteză Carol cel Mare a cucerit o parte din teritoriile româneşti, dintre Tisa şi Dunărea Mijlocie (alungându-i definitiv în 805 pe strămoşii secuilor, avarii), )
Aceasta a fost TERRA NOSTRA, pe care s-au aşezat, în mileniul I al erei creştine, răşluindu-i marginile, barbarii germanici şi slavo-asiatici,transformându-se, prin etnogeneză, cu masivă contribuţie românească, etno-culturală şi spirituală, în popoarele moderne de astăzi-rus, polon, ceh (bohemi, moravi, silezieni, slovaci etc., sunt denumiri regionale, medievale ale poporului ceh), ungar (la început în Ţara românească a Ungului, Bereg sau Berg şi Ugocea, adică Ţara lui Uga sau Iuga şi la Muncaci, pentru a se extinde apoi în îintreaga "Pannonie"), bulgar, slavon (adică sârb, cu variantele sloven, croat, bosniac, muntenegrean etc) şi neogrec, în Macedonia, Epir, Thessalia. O dovedesc insulele de românitate care au rezistat timpului, până în zilele noastre. Apoi, în prima jumătate a celui de-al doilea mileniu creştin, TERRA NOSTRA, pe care încercaseră s-o unifice politic Vitalian, în anii 513-520, liderii "poporului nou" de la Săruna (Salonic) în veacul VII, Asăneştii, în veacurile XII-XIII, a fost supusă agresiunii regatelor, ţaratelor sau imperiilor noilor veniţi, cu pretenţii deja de dominaţie universală.
Ungurii au fixat frontiera în Vest, definitv, pe Tisa, extinzându-şi doar suzeranitatea regilor lor de origine româno-cumano-maghiară (Arpadienii) la est de râu, bulgarii, apoi după 1352 (Tzimpe)-1354 (Gallipoli) otomanii, la Dunăre şi linia Şiştov-Lom(Basarabovo)-Ekrene, în Sud, polonii şi cehii la limita Carpaţilor Păduroşi, în Nord, prin slavizarea "prutenilor" deveniţi "ruteni", rudele noastre materne, lituanienii (traci neromanizaţi), tătaro-mongolii apoi ruşii pe cursurile mijlociu şi inferior ale Niprului, în Răsărit.
Veacul XVI al Renaşterii româneşti, în condiţiile prăbuşirii Ungariei medievale la Mohacs (1526) ne-a adus din nou, în N-V, drept vecin, agresivul Imperiu Romano-German, împotriva acestuia, a otomanilor şi a Poloniei, domni ca Petru Rareş şi fii săi (Iliaş, Ştefan şi Constantin), Ştefan Lăcustă, Alexandru Cornea, Despot Vodă, Alexandru Lăpuşneanu etc. concepând planul REUNIFICĂRII RUMÂNIEI IN INTEGRUM. A reuşit, bazându-se pe interesul otomano-tătarilor şi împotriva Europei catolice şi protestante, pentru scurt timp, Mihai Vitezul (1593-1601), după care, teritoriile vestice (Partiumul) cu Banatul, Crişana, Maramureşul istoric, Transilvania (1699), temporar Oltenia (1718-1739) şi Nordul Moldovei (1775) numit de ocupant "Bucovina"(1786) au căzut pradă germanilor, iar teritoriile din Răsărit-ruşilor, care au fixat hotarul Ţării Româneşti a Moldovei mai întâi pe Bug (12 septembrie 1740, tratatul de la Constantinopol),apoi pe Nistru (ŞiŞtov, 29 decembrie 791) şi,în fine,pe Prut (Bucureşti, 16 mai 1812). Rusificarea rapidă a dus la transformarea programată a românilor estici în " u craineni" (la mărgineni), ultimele lor rămăşiţe fiind astăzi transformate într-un nou popor inventat "nistrean", iar a celor dintre Prut şi Nistru, într-o altă invenţie-"poporul moldovenesc", proces aflat în plină desfăşurare.
Împotriva acestei stări de lucruri s-a ridicat, în veacul XVIII,PRO TERRA NOSTRA, elita românească, închegată în PARTIDA NAŢIONALĂ, care a elaborat planul refacerii ROMÂNIEI pe etape (Planul Sfântului Sofronie din Cioara):
1) Unirea Principatelor extracarpatice mai întâi;
2) Obţinerea deplinei independenţe şi impunerea numelui de România (urât în întreaga Europă "civilizată", care-şi aroga absurde antecedente "romane", ca şi de vecinii cărora le amintea şi le reaminteşte calitatea lor de implant în pământ românesc);
3) Eliberarea teritoriilor aflate sub ocupaţie germană (şi supuse
terorii instrumentului german de dominaţie-ungurii) sau rusească şi unirea lor cu România. Un plan urmărit şi atins, punct cu punct, în 1859 (24 Ianuarie), 1861 (Proclamarea României, la 11 Decembrie), 1877(9 Mai-Proclamarea Independenţei), 1878 (14 Noiembrie), 1913(10 August) şi în 1918 (27 Martie/ 9 Aprilie; 15/28 Noiembrie; 18 Noiembrie/1 Decembrie). Aşa s-a născut, prin jertfa a milioane de români, în cadrul "Bătăliei pentru România" (1716-1818), la 1 Decembire 1918, România Mare, mutilată imediat (1919-1920), de marile puteri europene, prin tratatele de la Sevres si Trianon, care i-au răşluit fruntaria vestică proclamată la Alba Iulia (regiunea Tisei şi Vestul Banatului) şi asasinată prin Pactul Ribbentrop-Molotv ( 23 august 1939) care i-a smuls, în vara şi toamna lui 1940- 101.404 km2 cu 6.837.000 locuitori, în favoarea Rusiei bolşevice ( 26 iunie 1940, 50.500 km2, cu 3.760.000 locuitori), satelitului său Bulgaria ( 7 septembrie 1940, 7.412 km2 cu 410.000 locuitori) şi Ungariei fasciste ( 30 august 1940, 43.429 km2, cu 2.667.000 locuitori). Iar dacă, pentru scurt timp ( 1941-1944), Mareşalul Ion Antonescu şi Armata Română, prin jertfa a circa 781.000 de fii ai României au refăcut TERRA NOSTRA în Răsărit, până la Bug, Tratatul de Pace de la Parist ne-a readus, prin voinţa marilor puteri, la 10 februarie 1947, fruntaria estică pe Prut şi, în schimbul refacerii fruntariei nord-vestice:
1) Ocupaţia şi spolierea sistematică, bolşevică, până în iunie 1958;
2) Un regim stalinist până în aprilie 1964, cu distrugerea elitei naţionale de către agenţii Komintern-ului si bolşevizarea rapidă şi criminală a societăţii şi
3) Obligaţia de a-i păstra drept cetăţeni români pe cei 400.000 de colonişti fascişti unguri implementaţi de Miklos Hortz în perioada ocupaţiei ( 5 septembrie 1940-25 octombrie 1944) în Ardealul cedat.
Treptata desprindere de Moscova a regimului Ceauşescu, atrăgând temporar (1965-1977) "simpatia" Occidentului, a permis, cu concesiile de rigoare, făcute unui regim de autoritate personală, doar aparent "socialist", păstrarea unităţii României post-belice, în pofida acţiunilor cercurilor revizioniste ungureşti, bulgare şi "ucrainiene", sub oblăduirea URSS. În faza de pregătire a schimbîrii la faţă a Imperiului rus, anchilozat în structuri socio-economice de tip "asiatic", "hidraulic" sau "tributal", serviciile de informaţii şi diversiune ale Estului şi Vestului şi-au dat, însă, din nou, mâna, România redevenind ţintă a unei noi "geopolitici" sau "Ordini Mondiale", bub lozinca "România stat izolat" , lansată de Miklos Horty în 1939. Prin atragera pseudo-elitei tinerilor lupi "comunişti" şi instruirea lor de către oficine străine, s-a pregătit (1978-1989) aşa-zisa "revoluţie spontană" din decenbrie 1989, în fapt o agresiune externă concentrică, sprijinită de o coloana a V-a din interior şi de o gigantică manipulare psiho-mediatică a românilor, pe fondul înfometării şi alienării sistematice în deceniul IX al veacului trecut, vizând nu atât înlăturarea regimului, care era, oricum, condamnat, ci sfârtecarea statului român conform vechilor hărţi "de lucru" elaborate de Bela Kun şi V.I. Lenin în februarie-martie 1919 şi de Viaceslav Molotov şi contele Istvan Csaki în iulie-august 1940. Nu a fost să fie, datorită entuziasmului românilor care au aderat, ca de obicei, în "procent de 98,96%" la noua stare de lucruri, cât si lojilor masonice ale SUA şi NATO care s-au împotrivit sfârtecării, pe de o parte, pe de alta -prăbuşirii construcţiei europene, din momentul în care, dupa 1991, Germania reunificată şi distrugătoare a Cehoslovaciei şi Iugoslaviei (în baza "Principiului Kohr"- "Tot ce este mic este minunat!" a devenit "motorul"- "Statelor Unite ale Europei". O "Europă Unită" de expresie germană va fi întotdeauna respinsă şi de SUA şi de Rusia şi de Sudul latin ţi civilizat al continentului! Ceea ce nu înseamnă, însă, că agenţii celor interesaţi nu au continuat şi nu continuă să lucreze, punând deja bazele altei "noi" geopolitici sau "Noi Ordini Mondiale", post-Europa, prin intermediul unor asociaţii "culturale" ale minorităţilor reale sau inventate din România şi cu largul concurs al ticăloşiei, lăcomiei şi incompentenţei autointitulatei "elite" politice şi intelectuale româneşti, ajunsă la decizie ca interfaţă a "ocupantului". Din anul 2002, când s-au desfăşurat "congrese" ( 8 octombrie) la Bucureşti (al "valahilor") şi Chişinău (al "moldovenilor"), iar gogomanii care "s-au săturat de România" au ridicat la Bruxelles problema prezervării "limbii ardeleneşti", ofensiva se poartă nu numai împotriva statului român centralizat, unitar şi independent, ajuns, deja, o amintire, ci, în primul rând, împotriva poporului român, care este structural agresat şi a numelor de ROMÂN si ROMÂNIA! Ne confruntăm cu diversiunile, de proastă calitate, "rromă" şi "dacică" sau chiar "cumană" şi cu "implementarea" non indentităţii dintre români şi .....români! Cu trâmbiţarea existenţei unuir "popor moldovenesc" până la Carpaţii Orientali, a unui "popor ardelean" sau "ardeleano-bănăţean" şi a unui "popor valah", care i-ar grupa pe românii sudici, îndemnaţi de la Freiburg, din Germania, să se declare "minoritate etnică" nu în Grecia, FYROM, Albania, Bulgaria, Kosovo, Bosnia-Herţegovina, Serbia, Muntenegru, Croaţia şi Slovenia, sau de ce nu, în SUA, ci în ....România!
Sub lozincile "reformei" , "privatizării", "democraţiei" şi "integrării", capacităţile productive, specialiştii, cercetarea, justiţia, poliţia, serviciile speciale etc ne-au fost distruse; o birocraţie stufoasă şi o legislaţie "de partide", contraproductivă, blochează, cu sprijinul unei politici financiar-bancare antiromâneşti, iniţiativele private, stimulând corupţia; solul şi subsolul ne-au fost înstrăinate; legislaţia "contabililor" sănătăţii ne destinează genocidului; Învăţământul depersonalizat , cultura încăpută pe mâna veleitarilor şi antiromânilor, media-instrument în mâinile "ocupantului" ne-au şters tradiţiile, mândria de a fi români, voinâa de supravieţuire ca naţiune, alienând tinerele generaţii, care, din lipsă de perspective, se orientează, ca mână de lucru ieftină, în afară, sau devin exclusiv consumeriste, în interior. Primitva întrebare-"Ce ai făcut în ultimii 5 ani?" a făcut loc vânătorii instituţionalizate de vrăjitoare, în numele unei propagande de tip stalinist, care face din "alb"-"negru" şi invers, din trădători- eroi, din apărători ai patriei- criminali de război, din imbecili- "genii neînţelese" şi VIP-uri, din lichele şi vivandiere-modele de conduită, vizând nu "re" ci decreştinarea românului, distrugerea moralei şi coeziunii sociale, a sentimentului apartenenţei la un popor de străveche cultură, un stat şi o naţiune.
Cu "neica-nimeni", de pe strada, ajunşi miniştri, borfaşi-oameni politici şi vechi politruci pe post de instructori de "europenism" sau kominternişti-şefi de comisii de epurare ("lustrare"), pe punctul de a fi destrămat ca fiinţă etnică, pentru a fi furat ca-n codru, poporul român traveresează astăzi cea mai neagră, de până acum, perioadă din istoria sa îndelungată, noul "ocupant" fiind ca şi "teroriştii"- invizibil, dar omniprezent. Iar ceea ce a mai rămas din TERRA NOSTRA, agresată de proiecte de legi segregaţioniste şi pretenţii de "restitutio" care anihilează, sub lozinca anticomunismului, reformele lui Ferdinand Întregitorul (1914-1927), CArol I (1866-1881, principe; 1881-1914rege) şi Alexandru Ioan Cuza(1859-1861, domnitor al Principatelor Unite;1861-1866 principe al României), vizând reînvierea himerelor hungariste şi romano-germane medievale, pare a se destrăma în chiar pragul mult trâmbiţatei "integrări" în Niciunde şi în Nicăieri!
Va urma.
Saturday, December 17, 2011
Thursday, December 8, 2011
Situri arheologice distruse in Alba Iulia
http://www.cotidianul.ro/o-crima-impotriva-patrimoniului-national-166273/
O crimă împotriva patrimoniului naţional
Ştiu ce vorbesc, fiindcă am lucrat ani de zile la Alba Iulia adunând toate cele aproape 1000 de inscripţii romane descoperite în anticul Apulum. Am citit toate rapoartele vechi de săpături şi am încercat să aflu locul şi contextul arheologic în care a fost descoperită fiecare piesă. Eu am fost şi cel care a descoperit elementele de fortificaţie ale coloniei Aurelia în Partoş şi care, împreună cu colegi din Cluj, am început acolo săpăturile. În cele din urmă, cele două volume de inscripţii din Apulum au fost publicate în 2001 la Paris în cadrul renumitului Institut de France şi circulă în întreaga lume ştiinţifică. Îmi pot, deci, permite să prezint situaţia arheologică a anticului Apulum.
Istoria romană a aşezării a început sub Traian, când pe platoul Cetate a fost construit castrul legiunii XIII Gemina, a unităţii militare cel mai strâns legate de istoria Daciei. Zidurile castrului au continuat a fi folosite ca ziduri ale oraşului medieval. Cel mai bine s-a păstrat o porţiune de pe latura de sud a castrului. De altfel, atunci când au venit slavii, impresionaţi de perfecţiunea zidurilor din blocuri de calcar, i-au dat aşezării numele de Bălgrad (Oraşul Alb). La începutul secolului XVIII austriecii au lărgit fortificaţiile şi astfel a rezultat cetatea de tip Vauban, una dintre cele mai bine conservate din Europa. Să ne întoarcem însă la castrul roman. La sud-est de acesta se afla pretoriul, adică sediul guvernatorului Daciei. A fost parţial săpat în jurul anului 1900 de Béla Cserni, acelaşi care a întemeiat marele muzeu din Alba Iulia. Acest pretoriu măsura în jur de 6 hectare, fiind cel mai mare sediu de înalt funcţionar imperial din întregul Imperiu Roman. În jurul castrului se întindea pe o rază de 2 km o primă mare aşezare civilă, numită canabae. Dintr-o a doua aşezare civilă, situată la 2 km sud de castru, astăzi în colonia Partoş, a luat naştere sub împăratul Marcus Aurelius (161-180) municipium Aurelium Apulum, care sub împăratul Commodus (180-192) a devenit colonia Aurelia Apulum. Ocupa între ziduri circa 70 de hectare, fiind cel mai mare oraş al Daciei romane. Sub Septimius Severus (193-211) a luat naştere din canabae cel de-al doilea oraş, municipium Septimium Apulum. Este singurul caz din Imperiul Roman când în apropierea unui castru legiunar iau naştere şi coexistă două oraşe. Castrul, cele două oraşe, spaţiile locuite dintre ele, cimitirele foarte întinse ocupă în total o suprafaţă de circa 5 x 2 km. Avem de-a face cu cea mai întinsă aşezare romană din provinciile nordice al Imperiului.
http://www.cotidianul.ro/images/dscf1038.jpg
Ce s-a cercetat şi ce poate fi arătat publicului din toate aceste minunăţii? Din pretoriul guvernatorului s-a păstrat un mulaj făcut de Béla Cserni. Pretoriul însuşi a fost acoperit îndată după primul război mondial de clădiri moderne. A mai rămas o mică porţiune în str. Munteniei, în care s-a intrat la începutul anilor 90' cu buldozerul. O colegă foarte harnică din Cluj încearcă de câţiva ani să mai salveze aici câte ceva. La revoluţie colonia Aurelia din Partoş era încă pe trei sferturi păstrată. Acum este totul distrus. Veneau noaptea excavatoarele, săpau fundaţiile, iar reţelele de crimă organizată preluau obiectele găsite; asta sub ochii îngăduitori ai poliţiei, ai procuraturii şi ai arheologilor. Municipium Septimium de pe platou a avut aceeaşi soartă. Au fost făcute aşa zise săpături de salvare, de fapt nişte secţiuni, care nu au avut alt scop decât pe acela de a se da cât mai repede certificatul de descărcare arheologică pentru ridicarea unui cartier. Cele două oraşe sunt, prin urmare, distruse. Ce s-a întâmplat cu castrul? Aici a fost săpată poarta de sud, mult prea puţin faţă de terenul avut iniţial la dispoziţie pentru săpături şi care se tot micşorează. Rămăsese foarte bine păstrată zona centrală a castrului în parcul Custozza şi jurul acestuia. Acum 25 de ani am văzut o mică secţiune fădută de arheologul Radu Heitel. Zidurile clădirilor militare atingeau înălţimea de doi metri, iar acolo unde se terminau, începeau straturi arheologice compacte, care începeau la sfârşitul antichităţii şi continuau până în evul mediu. ţin minte o fântână, care începea pe zidul roman şi se oprea la jumătate de metru de actualul nivel de călcare. Unde se puteau găsi dovezi mai convingăoare ale continuităţii românilor decât aici? Ruinele cele mai importante se găseau însă în parcul Custozza. Ele aparţineau clădirii comandamentului legiunii (principia), se întindeau pe circa un hectar şi erau extraordinar de bine păstrate, ca nicăieri în Europa. Mai există un caz asemănător la Lambaesis, astăzi în Algeria. Ce cuprindea clădirea comandamentului? Înainte de toate un şir de clădiri monumentale, între care cea centrală se chema aedes principiorum. Era sanctuarul legiunii, în care erau păstrate stindardele şi acvila de aur, simbolul cel mai sfânt al unei asemenea trupe. În faţa acestor încăperi se afla o curte plină de monumente, iar în complex se intra printr-o poartă monumentală. Ei bine, toate acestea constituiau un tezaur de nepreţuit al arheologiei româneşti şi europene, aşteptând să fie într-o bună zi cercetat şi scos la lumină cu pricepere şi cu dragoste. A căzut însă victimă barbariei primăriei din Alba Iulia. Ceea ce nu au reuşit hunii, mongolii şi turcii, a reuşit primarul Mircea Hava. De luni de zile excavatoarele şi buldozerele distrug centrul castrului din Apulum. De patru ori am fost martor al crimei. Astă vară erau distruse cu excavatoarele zonele din jurul clădirii comandamentului, fără ca vreun arheolog să fi fost de faţă. Materiale romane (cărămizi ştampilate, ceramică şi sticlă) zăceau pretutindeni, păzite de maidanezi. Ultima oară am fost acolo în 19 noiembrie, când am vizitat Alba Iulia cu un grup de masteranzi de la Universitatea din Cluj. Priveliştea din fostul parc Custozza era cumplită. Partea de sud a pieţii era deja acoperită cu plăci stupide de beton, iar operaţiunea urma să continue în restul pieţii. Monumentele romane erau străpunse de ţevi de canalizare şi de alte instalaţii. Două excavatoare scoteau straturile de cultură dintre ziduri şi deasupra zidurilor romane. Unul dintre excavatoare s-a apucat apoi să demoleze un zid roman din cărămidă, iar un muncitor clădea cărămida. Celălalt excavator rupea blocuri dintr-un alt zid şi le încărca într-un utilaj. Niciun arheolog nu era de faţă. Operaţiunea a început la un moment dat să fie condusă de un arhitect, care ne-a spus politicos că nu avem ce căuta acolo. Mai puţin politicoşi au fost gardienii, care ne somau să plecăm, cică pentru siguranţa noastră. Sper că se refereau numai la pericolul reprezentat de utilaje.
http://www.cotidianul.ro/images/dscf1144.jpg
Cui i-a păsat de modul în care trebuia să se desfăşoare o săpătură arheologică? Că o săpătură corectă trebuie să ajungă până în solul viu, că materialul trebuie cules pe contexte, că trebuie lucrat mai mult cu şpaclul, că trebuia cercetată cu cea mai mare grijă perioada de după retragerea oficială a romanilor? Cui i-a păsat de legile ţării, care apără patrimoniul naţional? Oare interesul autorităţilor în a distruge ruinele romane nu este mai presus de lege? La cine au ajuns banii din bugetul României pentru proiect şi pentru realizarea lui? Cine a importat plăcile de beton din China?
Se ştie că prefectul şi primarul de la Alba sprijină proiectul de la Roşia Montana. Nu li se poate cere ceea ce nu pot, şi anume să înţeleagă importanţa moştenirii istorice de la Alba Iulia. Sunt oare singurii vinovaţi? Ce-au păzit Direcţia pentru cultură, ce-a păzit procuratura, ce-a păzit Muzeul Unirii? Participarea acestuia la aşa zisele săpături a fost formală şi cu totul insuficientă. De ce nu a protestat? Se vorbeşte că, depinzând, în primul rând financiar, de Consiliul Judeţean, ar fi fost supus la presiuni, iar câţiva arheologi mai puţin conformişti au fost puşi pe linie moartă. De când am semnat protestul împotriva distrugerii Parcului Custozza simt că am devenit şi eu persona non grata la muzeul din Alba Iulia. Când va pricepe şi intelectualul român că rolul său în societate nu este numai acela de a supravieţui? Oricum, suprema autoritate ştiinţifică asupra „săpăturilor" de la Alba Iulia i-a fost conferită dlui Nicolae Gudea, profesor la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Cluj şi, ce-i drept, cunoscut şi ca arheolog. Latura sa morală o cunoaştem din apartenenţa la grupul aşa-zis independent, care sprijinnă proiectul de la Roşia Montană. Dacă acolo profesorul Gudea se străduieşte să demonstreze că galeriile romane pot fi decupate şi refăcute în altă parte, nu cred că nu mai poate dormi nopţile de grija castrului roman din Apulum.
Ce păzeşte Comisia Naţională de Arheologie? Nimic altceva decât bunele relaţii cu ministrul culturii şi cu cei de la putere, indiferent cine ar fi aceştia. Nu demult această comisie a dat în unanimitate un nou certificat pentru Muntele Cârnic de la Roşia Montană. Cum putea ea să protesteze împotriva distrugerilor de la Alba Iulia, adică împotriva actualei puteri?
http://www.cotidianul.ro/images/dscf1149.jpg
Vinovatul principal este dl ministru Kelemen Hunor. A protestat pe bună dreptate şi a luat măsuri când nişte excavatoare au pus în pericol zidul cetăţii de la Sarmizegetusa Regia şi au muşcat din contextele arheologice. Era şi o ocazie bine venită de a le da o copită celor din opoziţie. Nu a avut însă nicio tresărire atunci când la Alba Iulia i-au fost cauzate patrimoniului României pagube de o mie de ori mai mari, numai că aici aici vinovaţi au fost oamenii puterii. Ce-i reproşez eu ministrului culturii nu-i că este ungur, ci că este politician ungur şi nu om de cultură ungur. Ne-am obişnuit însă ca miniştrii culturii să fie numiţi la noi dintre oamenii politici, ca să aibă şi ei un os de ros. Dacă dl Kelemen Hunor ar fi om de cultură, ar fi înţeles valoarea momumentelor romane de la Alba Iulia, aşa cum a făcut-o conaţionalul său, marele Béla Cserni. Sigur că este important şi ce sfetnici ţi-ai ales. Cine ar fi putut din anturajul său să-i atragă atenţia că la Alba Iulia excavatoarele înlătură dovezile istoriei poporului român? Dna Csilla Hegedüs, consiliera sa personală, sau dna Mihaela Ioana Kajtor, secretarul general al ministerului? Aceste doamne sunt mai pregătite să dea informaţii utile despre Transilvania Trust sau firma Artex decât despre patrimoniul istoric românesc.
Concluzia celor de mai sus este că niciodată în această ţară, nici chiar sub Ceauşescu, patrimoniul istoric nu a fost distrus la o asemenea scară şi cu atâta neruşinare. Primii vinovaţi trebuiesc căutaţi în rândurile celor care sunt plătiţi pentru a-l apăra.
Pentru a dovedi că nesimţirea nu are limite, primăria din Alba Iulia caută să facă din acest oraş, altfel plin de merite, capitală culturală europeană. După o asemenea agresiune împotriva culturii? Forurile culturale europene vor fi puse în temă cu tot ce s-a întâmplat acolo.
Cluj, 7 decembrie 2011
Prof. dr. Ioan Piso
Publicat Miercuri, 07 decembrie 2011
O crimă împotriva patrimoniului naţional
Faptele s-au petrecut la Alba Iulia. Totul a început cu încercarea de a se tăia arborii seculari din Piaţa Custozza, situată în plin centru istoric, între clădirea în care a fost decisă Unirea de la 1 decembrie 1918, universitate şi alte clădiri valoroase prin arhitectură şi semnificaţie. Însăşi distrugerea parcului este o dovadă de lipsă de înţelegere a structurii unui oraş european şi, mai ales, de lipsă de educaţie. Nu s-au mulţumit însă cu asta. Au distrus cel mai important monument roman din Dacia rămas încă necercetat şi nedezvelit.
Ştiu ce vorbesc, fiindcă am lucrat ani de zile la Alba Iulia adunând toate cele aproape 1000 de inscripţii romane descoperite în anticul Apulum. Am citit toate rapoartele vechi de săpături şi am încercat să aflu locul şi contextul arheologic în care a fost descoperită fiecare piesă. Eu am fost şi cel care a descoperit elementele de fortificaţie ale coloniei Aurelia în Partoş şi care, împreună cu colegi din Cluj, am început acolo săpăturile. În cele din urmă, cele două volume de inscripţii din Apulum au fost publicate în 2001 la Paris în cadrul renumitului Institut de France şi circulă în întreaga lume ştiinţifică. Îmi pot, deci, permite să prezint situaţia arheologică a anticului Apulum.
Istoria romană a aşezării a început sub Traian, când pe platoul Cetate a fost construit castrul legiunii XIII Gemina, a unităţii militare cel mai strâns legate de istoria Daciei. Zidurile castrului au continuat a fi folosite ca ziduri ale oraşului medieval. Cel mai bine s-a păstrat o porţiune de pe latura de sud a castrului. De altfel, atunci când au venit slavii, impresionaţi de perfecţiunea zidurilor din blocuri de calcar, i-au dat aşezării numele de Bălgrad (Oraşul Alb). La începutul secolului XVIII austriecii au lărgit fortificaţiile şi astfel a rezultat cetatea de tip Vauban, una dintre cele mai bine conservate din Europa. Să ne întoarcem însă la castrul roman. La sud-est de acesta se afla pretoriul, adică sediul guvernatorului Daciei. A fost parţial săpat în jurul anului 1900 de Béla Cserni, acelaşi care a întemeiat marele muzeu din Alba Iulia. Acest pretoriu măsura în jur de 6 hectare, fiind cel mai mare sediu de înalt funcţionar imperial din întregul Imperiu Roman. În jurul castrului se întindea pe o rază de 2 km o primă mare aşezare civilă, numită canabae. Dintr-o a doua aşezare civilă, situată la 2 km sud de castru, astăzi în colonia Partoş, a luat naştere sub împăratul Marcus Aurelius (161-180) municipium Aurelium Apulum, care sub împăratul Commodus (180-192) a devenit colonia Aurelia Apulum. Ocupa între ziduri circa 70 de hectare, fiind cel mai mare oraş al Daciei romane. Sub Septimius Severus (193-211) a luat naştere din canabae cel de-al doilea oraş, municipium Septimium Apulum. Este singurul caz din Imperiul Roman când în apropierea unui castru legiunar iau naştere şi coexistă două oraşe. Castrul, cele două oraşe, spaţiile locuite dintre ele, cimitirele foarte întinse ocupă în total o suprafaţă de circa 5 x 2 km. Avem de-a face cu cea mai întinsă aşezare romană din provinciile nordice al Imperiului.
Ce s-a cercetat şi ce poate fi arătat publicului din toate aceste minunăţii? Din pretoriul guvernatorului s-a păstrat un mulaj făcut de Béla Cserni. Pretoriul însuşi a fost acoperit îndată după primul război mondial de clădiri moderne. A mai rămas o mică porţiune în str. Munteniei, în care s-a intrat la începutul anilor 90' cu buldozerul. O colegă foarte harnică din Cluj încearcă de câţiva ani să mai salveze aici câte ceva. La revoluţie colonia Aurelia din Partoş era încă pe trei sferturi păstrată. Acum este totul distrus. Veneau noaptea excavatoarele, săpau fundaţiile, iar reţelele de crimă organizată preluau obiectele găsite; asta sub ochii îngăduitori ai poliţiei, ai procuraturii şi ai arheologilor. Municipium Septimium de pe platou a avut aceeaşi soartă. Au fost făcute aşa zise săpături de salvare, de fapt nişte secţiuni, care nu au avut alt scop decât pe acela de a se da cât mai repede certificatul de descărcare arheologică pentru ridicarea unui cartier. Cele două oraşe sunt, prin urmare, distruse. Ce s-a întâmplat cu castrul? Aici a fost săpată poarta de sud, mult prea puţin faţă de terenul avut iniţial la dispoziţie pentru săpături şi care se tot micşorează. Rămăsese foarte bine păstrată zona centrală a castrului în parcul Custozza şi jurul acestuia. Acum 25 de ani am văzut o mică secţiune fădută de arheologul Radu Heitel. Zidurile clădirilor militare atingeau înălţimea de doi metri, iar acolo unde se terminau, începeau straturi arheologice compacte, care începeau la sfârşitul antichităţii şi continuau până în evul mediu. ţin minte o fântână, care începea pe zidul roman şi se oprea la jumătate de metru de actualul nivel de călcare. Unde se puteau găsi dovezi mai convingăoare ale continuităţii românilor decât aici? Ruinele cele mai importante se găseau însă în parcul Custozza. Ele aparţineau clădirii comandamentului legiunii (principia), se întindeau pe circa un hectar şi erau extraordinar de bine păstrate, ca nicăieri în Europa. Mai există un caz asemănător la Lambaesis, astăzi în Algeria. Ce cuprindea clădirea comandamentului? Înainte de toate un şir de clădiri monumentale, între care cea centrală se chema aedes principiorum. Era sanctuarul legiunii, în care erau păstrate stindardele şi acvila de aur, simbolul cel mai sfânt al unei asemenea trupe. În faţa acestor încăperi se afla o curte plină de monumente, iar în complex se intra printr-o poartă monumentală. Ei bine, toate acestea constituiau un tezaur de nepreţuit al arheologiei româneşti şi europene, aşteptând să fie într-o bună zi cercetat şi scos la lumină cu pricepere şi cu dragoste. A căzut însă victimă barbariei primăriei din Alba Iulia. Ceea ce nu au reuşit hunii, mongolii şi turcii, a reuşit primarul Mircea Hava. De luni de zile excavatoarele şi buldozerele distrug centrul castrului din Apulum. De patru ori am fost martor al crimei. Astă vară erau distruse cu excavatoarele zonele din jurul clădirii comandamentului, fără ca vreun arheolog să fi fost de faţă. Materiale romane (cărămizi ştampilate, ceramică şi sticlă) zăceau pretutindeni, păzite de maidanezi. Ultima oară am fost acolo în 19 noiembrie, când am vizitat Alba Iulia cu un grup de masteranzi de la Universitatea din Cluj. Priveliştea din fostul parc Custozza era cumplită. Partea de sud a pieţii era deja acoperită cu plăci stupide de beton, iar operaţiunea urma să continue în restul pieţii. Monumentele romane erau străpunse de ţevi de canalizare şi de alte instalaţii. Două excavatoare scoteau straturile de cultură dintre ziduri şi deasupra zidurilor romane. Unul dintre excavatoare s-a apucat apoi să demoleze un zid roman din cărămidă, iar un muncitor clădea cărămida. Celălalt excavator rupea blocuri dintr-un alt zid şi le încărca într-un utilaj. Niciun arheolog nu era de faţă. Operaţiunea a început la un moment dat să fie condusă de un arhitect, care ne-a spus politicos că nu avem ce căuta acolo. Mai puţin politicoşi au fost gardienii, care ne somau să plecăm, cică pentru siguranţa noastră. Sper că se refereau numai la pericolul reprezentat de utilaje.
http://www.cotidianul.ro/images/dscf1144.jpg
Cui i-a păsat de modul în care trebuia să se desfăşoare o săpătură arheologică? Că o săpătură corectă trebuie să ajungă până în solul viu, că materialul trebuie cules pe contexte, că trebuie lucrat mai mult cu şpaclul, că trebuia cercetată cu cea mai mare grijă perioada de după retragerea oficială a romanilor? Cui i-a păsat de legile ţării, care apără patrimoniul naţional? Oare interesul autorităţilor în a distruge ruinele romane nu este mai presus de lege? La cine au ajuns banii din bugetul României pentru proiect şi pentru realizarea lui? Cine a importat plăcile de beton din China?
Se ştie că prefectul şi primarul de la Alba sprijină proiectul de la Roşia Montana. Nu li se poate cere ceea ce nu pot, şi anume să înţeleagă importanţa moştenirii istorice de la Alba Iulia. Sunt oare singurii vinovaţi? Ce-au păzit Direcţia pentru cultură, ce-a păzit procuratura, ce-a păzit Muzeul Unirii? Participarea acestuia la aşa zisele săpături a fost formală şi cu totul insuficientă. De ce nu a protestat? Se vorbeşte că, depinzând, în primul rând financiar, de Consiliul Judeţean, ar fi fost supus la presiuni, iar câţiva arheologi mai puţin conformişti au fost puşi pe linie moartă. De când am semnat protestul împotriva distrugerii Parcului Custozza simt că am devenit şi eu persona non grata la muzeul din Alba Iulia. Când va pricepe şi intelectualul român că rolul său în societate nu este numai acela de a supravieţui? Oricum, suprema autoritate ştiinţifică asupra „săpăturilor" de la Alba Iulia i-a fost conferită dlui Nicolae Gudea, profesor la Facultatea de Teologie Greco-Catolică din Cluj şi, ce-i drept, cunoscut şi ca arheolog. Latura sa morală o cunoaştem din apartenenţa la grupul aşa-zis independent, care sprijinnă proiectul de la Roşia Montană. Dacă acolo profesorul Gudea se străduieşte să demonstreze că galeriile romane pot fi decupate şi refăcute în altă parte, nu cred că nu mai poate dormi nopţile de grija castrului roman din Apulum.
Ce păzeşte Comisia Naţională de Arheologie? Nimic altceva decât bunele relaţii cu ministrul culturii şi cu cei de la putere, indiferent cine ar fi aceştia. Nu demult această comisie a dat în unanimitate un nou certificat pentru Muntele Cârnic de la Roşia Montană. Cum putea ea să protesteze împotriva distrugerilor de la Alba Iulia, adică împotriva actualei puteri?
http://www.cotidianul.ro/images/dscf1149.jpg
Vinovatul principal este dl ministru Kelemen Hunor. A protestat pe bună dreptate şi a luat măsuri când nişte excavatoare au pus în pericol zidul cetăţii de la Sarmizegetusa Regia şi au muşcat din contextele arheologice. Era şi o ocazie bine venită de a le da o copită celor din opoziţie. Nu a avut însă nicio tresărire atunci când la Alba Iulia i-au fost cauzate patrimoniului României pagube de o mie de ori mai mari, numai că aici aici vinovaţi au fost oamenii puterii. Ce-i reproşez eu ministrului culturii nu-i că este ungur, ci că este politician ungur şi nu om de cultură ungur. Ne-am obişnuit însă ca miniştrii culturii să fie numiţi la noi dintre oamenii politici, ca să aibă şi ei un os de ros. Dacă dl Kelemen Hunor ar fi om de cultură, ar fi înţeles valoarea momumentelor romane de la Alba Iulia, aşa cum a făcut-o conaţionalul său, marele Béla Cserni. Sigur că este important şi ce sfetnici ţi-ai ales. Cine ar fi putut din anturajul său să-i atragă atenţia că la Alba Iulia excavatoarele înlătură dovezile istoriei poporului român? Dna Csilla Hegedüs, consiliera sa personală, sau dna Mihaela Ioana Kajtor, secretarul general al ministerului? Aceste doamne sunt mai pregătite să dea informaţii utile despre Transilvania Trust sau firma Artex decât despre patrimoniul istoric românesc.
Concluzia celor de mai sus este că niciodată în această ţară, nici chiar sub Ceauşescu, patrimoniul istoric nu a fost distrus la o asemenea scară şi cu atâta neruşinare. Primii vinovaţi trebuiesc căutaţi în rândurile celor care sunt plătiţi pentru a-l apăra.
Pentru a dovedi că nesimţirea nu are limite, primăria din Alba Iulia caută să facă din acest oraş, altfel plin de merite, capitală culturală europeană. După o asemenea agresiune împotriva culturii? Forurile culturale europene vor fi puse în temă cu tot ce s-a întâmplat acolo.
Cluj, 7 decembrie 2011
Prof. dr. Ioan Piso
Publicat Miercuri, 07 decembrie 2011
Subscribe to:
Posts (Atom)
