"America nu este unitară, acolo desfașurându-se un adevărat război de secesiune între comuniștii trotkiști, care își zic astăzi “neoconservatori” sau “globaliști”, reprezentând interesele transnaționalelor, care au pus mâna pe Congresul SUA, în noiembrie trecut, pe de o parte, și America tradițională, pe de alta, reprezentată de Obama, Departamentul de Stat și Pentagonul recâștigat de Obama, prin impunerea, ca secretar de stat, a lui Ashton Baldwin Carter, în urma unei bătălii declanșată la 5 decembrie 2014 și încheiată în ziua înfrângerii neoconilor la Minsk, pe 12 februarie a.c. Ca militari ai unei țări membră NATO suntem pe viața și pe moarte alături de Pentagon."
Friday, February 20, 2015
Ce sa va întâmpla cu România?
Privesc situația din România cu multă îngrijorare și mă întreb dacă peste câțiva ani această țară va mai exista, iar dacă da, care îi vor fi granițele....
Cu un președinte neromân, cu un șef de SRI evreu discipol al lui Soros, cu un șef de SIE tot evreu, tot adept al cunoscutului magnat evreu anti-român, Soros, previziunile pentru România devin extrem de sumbre.
Hellvig spune care sunt prioritatile lui, la conducerea SRI:"combaterea corupției", a se citi prin asta- distrugerea oamenilor de afaceri romani si distrugerea politicienilor romani, precum si
"dezvoltarea capacitatilor de aparare a sigurantei nationale", adica va instaura Statul Politienesc si va folosi toate metodele pentru a supraveghea si distruge orice incercare a romanilor de a se elibera de noul ocupant.
Cu un președinte neromân, cu un șef de SRI evreu discipol al lui Soros, cu un șef de SIE tot evreu, tot adept al cunoscutului magnat evreu anti-român, Soros, previziunile pentru România devin extrem de sumbre.
Hellvig spune care sunt prioritatile lui, la conducerea SRI:"combaterea corupției", a se citi prin asta- distrugerea oamenilor de afaceri romani si distrugerea politicienilor romani, precum si
"dezvoltarea capacitatilor de aparare a sigurantei nationale", adica va instaura Statul Politienesc si va folosi toate metodele pentru a supraveghea si distruge orice incercare a romanilor de a se elibera de noul ocupant.
Monday, December 1, 2014
Mircea Eliade despre naționalism
România în eternitate (fragment de Mircea Eliade)
Published By Nicolae Popescu On Monday, December 1st 2014. Under Cultură
Cred că în orice fel de naţionalism trăieşte, mai mult sau mai puţin manifest, această iubire pentru eternitatea neamului. Şi mi se pare că nu exista decât un singur fel de a-ţi sluji neamul şi ţara: de a lupta, pe orice cale, pentru eternitatea lor. Luptă pe care fiecare o înţelege după firea şi iubirea lui. Dar numai setea eternităţii poate să transfigure acest sentiment şi această luptă. Numai prezenţa eternităţii poate depăşi politica. Toate acţiunile noastre pe acest pământ ar deveni meschine şi deşarte dacă nu ar fi intuiţia eternităţii care să le dea o altă valoare şi o altă tărie.
Sensul existenţei şi datoria fiecărui om este creaţia. Creaţia de orice formă: echilibru interior, familie vie, operă, gând. Nae Ionescu spunea cândva că singura datorie a statului este de a îngădui şi ajuta orice om să creeze. Orice formă de viaţă organizată – de la formele biologice până la cele statale – are aceeaşi menire şi acelaşi scop: ca fiecare dintre membrii ei să creeze, să continue a rămâne vii şi fertili. Dar ce este această creaţie, decât setea de eternitate, cel mai cert şi mai valid instinct omenesc? Naţionalismul nu face nici el excepţie; creaţia şi, deci, eternitatea sunt axele şi premisele sale.
Cei mai glorioşi “naţionalişti” nu sunt eroii, nici şefii politici, care nu fac decât să conducă destinele istorice ale neamului lor. Cei mai glorioşi “naţionalişti” sunt creatorii care cuceresc de-a dreptul eternitatea. Există o sete de eternitate în fiecare om, sete pentru neamul şi ţara lui. Dar există şi o altfel de eternitate: un salt dincolo de istorie, prin care o ţara şi un neam intră şi rămâne în eternitate. Un salt pe care l-a făcut vechea Grecie, Italia, Franţa, Anglia, Germania, Rusia.
Orice se poate întampla cu Italia acum; poate să fie înfrantă, robită, ştearsă de pe faţa pământului. Dar nici o forţă din istorie nu va putea scoate Italia din eternitate. Nici o revoluţie, nici un măcel, nici un cataclism nu va putea ucide pe Dante Aligheri, pe Michelangelo, pe Leonardo. Chiar dacă toate muzeele ar fi distruse, chiar dacă toate bibliotecile ar fi incendiate – aceşti mari italieni, alături de atâţia alţii, vor continua să domine şi să fertilizeze lumea. Oricât de mare ar fi saltul care s-ar întampla în istorie – salt înainte sau salt înapoi – lumea va avea veşnic nevoie de Eschil, Platon, Cervantes, Shakespeare. […]
*fragment de Mircea Eliade, revista “Vremea”, an VIII, nr. 409, 13 octombrie 1935.
http://foaienationala.ro/romnia-eternitate-fragment-de-mircea-eliade.html
Mihai- Andrei Aldea despre trădare şi eroism
Mihai- Andrei Aldea despre trădare şi eroism
Joi, 27 noiembrie, de la ora 18.00, în sala mare a Casei de Cultură a Studenţilor (Preoteasa) are loc conferinţa “Istoria necunoscută a românilor- între trădare şi eroism, susţinută de Mihai- Andrei Aldea. Etnolog, teolog şi scriitor de fantasy, Aldea este licenţiat în teologie, specializarea bizantinologie, al Facultăţii de Teologie a Universităţii Bucureşti iar din 2013 este doctor în filologie, specializarea folcloristică. În invitaţia la conferinţă, Aldea spune: ''Istoria înseamnă putere. Pentru cei care o înţeleg. Şi pentru cei care au parte de o istorie falsificată; doar că la ei puterea se manifestă negativ (doar este vorba despre minciună!). A-ţi recâştiga Istoria înseamnă a-ţi recâştiga viaţa, libertatea, demnitatea. Înseamnă să ştii cine eşti şi pentru ce trăieşti''.
Despre creaţiile românilor: “Puţini ştiu admiraţia pe care au avut-o o serie întreagă de etnologi şi folclorişti străini faţă de creaţiile poporului român. Este adevărat că unii dintre ei au preferat să prezinte cântecele româneşti sau alte creaţii româneşti drept ungureşti, ţigăneşti sau de altă naţionalitate, dar dincolo de această nedreptate evidentă, rămâne aprecierea în sine, obiectivă, a calităţii. Nu s-ar fi străduit să ne fure, să zicem aşa, acele creaţii, dacă nu le-ar fi văzut ca pe nişte comori care merită privite şi eventual chiar furate. Dacă ei le-au preţuit, cu atât mai mult ar trebui să le preţuim noi.
În ceea ce priveşte proverbele românilor...vechile balade româneşti, colinde, doine etc. e o bogăţie culturala extraordinară, gigantică, pe care orice popor ar fi fericit să o aibă în locul nostru şi care la noi nu este valorificată aproape deloc, mai ales astăzi. Este tratată undeva între vulgarizare.. până la transformarea în pretext pentru expuneri... chicioase, subculturale”.
Despre creaţiile românilor: “Puţini ştiu admiraţia pe care au avut-o o serie întreagă de etnologi şi folclorişti străini faţă de creaţiile poporului român. Este adevărat că unii dintre ei au preferat să prezinte cântecele româneşti sau alte creaţii româneşti drept ungureşti, ţigăneşti sau de altă naţionalitate, dar dincolo de această nedreptate evidentă, rămâne aprecierea în sine, obiectivă, a calităţii. Nu s-ar fi străduit să ne fure, să zicem aşa, acele creaţii, dacă nu le-ar fi văzut ca pe nişte comori care merită privite şi eventual chiar furate. Dacă ei le-au preţuit, cu atât mai mult ar trebui să le preţuim noi.
În ceea ce priveşte proverbele românilor...vechile balade româneşti, colinde, doine etc. e o bogăţie culturala extraordinară, gigantică, pe care orice popor ar fi fericit să o aibă în locul nostru şi care la noi nu este valorificată aproape deloc, mai ales astăzi. Este tratată undeva între vulgarizare.. până la transformarea în pretext pentru expuneri... chicioase, subculturale”.
Dinu Giurescu, de 1 Decembrie: De 25 de ani nu facem decât să destrămăm ideea naţională
Academicianul şi istoricul Dinu C. Giurescu a declarat că ziua de 1
Decembrie înseamnă împlinirea unui program întreg de luptă politică şi
socială, însă de 25 de ani nu facem decât să destrămăm ideea naţională
şi ideea de stat.
"De 25 de ani nu facem decât să
destrămăm ideea naţională, ideea de stat. Facem tot ce putem ca să
desfacem unitatea naţională, nu să o întărim", a declarat Dinu C.
Giurescu, potrivit Mediafax.
Acesta
consideră că organizarea evenimentelor dedicate sărbătoririi Zilei
Naţionale a României, anul acesta, lângă Palatul Parlamentului trimite
cu gândul la "un regim democratic care face totul să destrame această
unitate".
"Important este cum percepe populaţia, opinia
publică ziua de 1 Decembrie. Că o facem lângă Palatul Parlamentului sau
la Arcul de Triumf, tot aia este. Atât doar că Arcul de Triumf simboliza
chiar unitatea naţională, pe când Palatul Parlamentului simbolizează un
regim democratic care face totul să destrame această unitate", a spus
istoricul.
El a precizat însă că ar putea fi făcute mai
multe lucruri, astfel încât percepţia românilor cu privire la ziua de 1
Decembrie să se îmbunătăţească.
"Să se înceapă întâi cu
manualele şcolare, cu manualele de istorie, care sunt alcătuite după
şabloane venite din alte ţări. Manualele de istorie nu-ţi redau istoria
României, ele redau nişte generalităţi, societate, dezvoltarea oraşelor.
Sunt nişte şabloane stabilite în Vest pe teme generale şi care au fost
reluate de ai noştri, nu ştiu de ce. Nu ştiu care au fost capetele
grozave care au imaginat că aşa se învaţă istoria României. Deci primul
lucru să începem cu învăţământul, care să dea o altă imagine istoriei
proprii. Şi după aceea presa să dea atenţie suficientă marilor
sărbători, nu în sensul patriotard, cum s-a dat înainte de '89, ci în
adevăratul lor înţeles. 1 Decembrie este unitatea naţională, este ziua
când s-a împlinit un program întreg stabilit încă de la 1848 de
revoluţionari, care au visat la o Românie aşa cum s-a creat ea în 1918,
peste hotarele atunci existente", a mai spus Dinu C. Giurescu.
http://www.antena3.ro/romania/dinu-giurescu-de-1-decembrie-de-25-de-ani-nu-facem-decat-sa-destramam-ideea-nationala-275459.html
Sunday, November 30, 2014
1 decembrie 2014- La Mulți Ani România! La Mulți Ani, români!
LA MULȚI ANI, ROMÂNIA! LA MULȚI ANI, ROMÂNI!
http://cnsc-forta3.blogspot.ro/2014/11/sa-nu-indrazniti-de-1-decembrie.html
vineri, 28 noiembrie 2014
SA NU INDRAZNITI DE 1 DECEMBRIE!
SA NU INDRAZNITI DE 1 DECEMBRIE!
“SECUI” CU NUME ROMANESTI VOR BANTUSTANIZAREA
FIINDCA NU MAI STIU CE SUNT: “UNGURI” SAU …. “MAGHIARI”?
Incalcand grav articolele 1 (Al.1), 2 (Al.1), 3 (Al. 1-3), 13 si 30 (Al.7) ale Constitutiei Romaniei, principiile democratiei europene, sustinuti de antipopa ungur Laszlo Tokes, care indeamna la rebeliune armata (“obtinerea prin lupta a autonomiei”), un grup de cetateni, constituiti in “Consiliul National Secuiesc”, solicita, in cea mai buna traditie hungarista, intr-o Europa care se viseaza unita si fara granite interioare, crearea unui bantustan”secuiesc” in interesul, nu al aproape disparutilor SECUI, ci al ….. “MAGHIARIMII”. Ce sa inteleaga bietul Consiliu European din acest talmes-balmes care amesteca SECUI, “MAGHIARI” si UNGURI, sau, mai nou, “CEANGAI”, adica termeni cu distincte conotatii etnice, istorice si politice? Ne mai vorbind de faptul ca “maghiaro” – ungaro – secuii in cauza poarta, in cele mai multe cazuri, nume care le atesta originea ….. romaneasca, gen Raduly, Coszokar, Columban etc.?
Cum de este posibil ca, intr-un stat european membru NATO si UE, un grup de fanatici, animati de anacronice visuri medievale de dominatie, sa tulbure viata unei natiuni si a continentului intreg, razvratindu-se impotriva EVIDENTEI, ISTORIEI si a CEASULUI EUROPEAN? Cuvantul cheie al explicatiei este DEZORIENTAREA. Bietii oameni, in majoritatea fosti ROMANI, care isi zic SECUI, dar care actioneaza ca UNGURI, sub numele de “MAGHIARIME”, habar nu au, in fapt, cine sunt!
Se stie ca, intre alte, multe, comori de intelepciune, inaintasii ne-au lasat mostenire expresia, grea de sensuri – “a fi mai catolic decat Papa”. Iar istoria cunoaste multe exemple de astfel de “catolici” care, avand un trecut si o apartenenta de ascuns, au excelat prin duritatea comportamentului fata de fratii si parintii pe care si i-au renegat!
Pe aceste coordonate se inscrie “maghiarimea” judetelor Covasna, Harghita si Mures careia ne-am gandit ca n-ar fi rau s-ai reamintim astazi, cand viseaza autonomii medievale in numele unor defuncti, din ce ape “a izvorat si cura”!
Thursday, October 9, 2014
AndradaDaciana - Despre mine si despre cei ce imi folosesc pseudonimul pentru a ataca alte persoane
Numele AndradaDaciana nu este numele meu real, ci este un pseudonim pe care l-am folosit cand mi-am deschis contul de youtube, la inceputul anului 2007.
Singurele mele pagini de internet, cu numele de AndradaDaciana, sunt urmatoarele:
https://www.youtube.com/user/andradadaciana , deschis in 19 ianuarie 2007, asa cum se poate vedea in sectiunea "about" https://www.youtube.com/user/AndradaDaciana/about
si
http://andradadaciana.blogspot.com , deschis undeva in primavara anului 2009, cu cea mai veche postare datand din mai 2009.
Am avut un cont de facebook, care insa avea o adresa numerica, asa cum erau toate conturile de facebook la inceput, si unde numele meu de user era AndradaDaciana. Contul respectiv a fost inchis acum cativa ani, si am povestit deja ce s-a intamplat.
http://andradadaciana.blogspot.ro/2012/04/contul-meu-de-facebook-fost-dezactivat.html
Nu am alte pagini pe facebook cu numele de AndradaDaciana, nici de Andrada, nici de Daciana.
Nu am pagina cu acest nume pe wordpress.
Nu am cumparat nici un domain name cu acest nume si nu ma intereseaza sa am un site cu acest pseudonim.
http://andradadaciana.blogspot.ro/2013/05/o-pagina-de-internet-cu-numele-de.html
La ora actuala nu am nici un site pe internet.
Nu postez comentarii la articole din ziarele/revistele online cu numele Andrada sau AndradaDaciana sau Daciana.De mai multi ani de zile nici macar nu mai postez comentarii pe net:
http://andradadaciana.blogspot.ro/2012/12/despre-persoane-ce-semneaza-cu-andrada.html.
Niste cunoscuti de pe net,mi-au spus ca exista site-uri cu numele AndradaDaciana sau pagini de facebook, din care sunt denigrate diferite persoane. Site-urile respective nu imi apartin si nu stiu cine sunt cei care le-au facut. Stiu ca e vorba de o grupare ce s-a ocupat cu distrugerea comunitatii romanesti de pe youtube si cu compromiterea nationalistilor romani ce activau pe youtube, insa nu stiu cine sunt membrii gruparii. Eu nu am intrat niciodata pe respectivele site-uri si nici nu voi intra.
Acel grup, in ultimul timp a fost cunoscut in spatiul online, in special pe facebook, cu numele de "FataDinDacia","MadeLnRomania", "Ecaterina Dochianu" insa, eu repet si am spus-o de nenumarate ori, ESTE VORBA DE UN GRUP, nu de o persoana.
Prima oara cand am intalnit acel grup, a fost pe undeva pe la inceputul anului 2008, pe youtube. Veneau cu aceeasi poveste, ca e o "femeie nationalista, atacata de jidanii cei rai". Si lumea chiar credea ca e o femeie..... Insa, citind comentarii mai vechi, am observat ca "femeia" respectiva, vorbea cand ca o femeie, cand ca un barbat ....... Pe vremea aceea, grupul avea o pagina cu numele de ElitaHeritage si alte variatii pe tema aceasta,apoi DonQuijote si alte variatii, apoi VladTepes si variatii, MadeLnRomania si variati, apoi EcaterinaDochian, apoi FataDinDacia, dupa care au inceput sa imi faca si mie clone si sa foloseasca numele de AndradaDaciana.
Clonarea mea in afara youtube-ului, de pe site-uri cu numele de AndradaDaciana.com etc, a inceput dupa ce Ariel Iacobini a inceput sa scrie despre mine pe pagina lui de net.
Ariel Iacobini, din motivele lui personale, a dorit redeschiderea subiectului si a postat pe pagina lui cpcar diferite informatii.
Urmatoarele lucruri sunt important de stiut:
Grupul activa pe internet, pe cele mai cunoscute pagini, ziare, forumuri, grupuri etc unde se adunau romanii. Cand a aparut youtube, au trecut pe youtube, iar cand facebookul a devenit cunoscut, s-au mutat pe facebook.
SCOPURILE GRUPULUI:
1. Compromiterea nationalistilor romani, pentru ca acestia sa fie etichetati ca "ANTISEMITI".
Membrii grupului "FataDinDacia" incarcau filme antisemite din zecile lor de conturi, dupa care le trimiteau si altor useri reali si le cereau sa reincarce si ei acele filme, astfel incat materialele antisemite sa fie repostate din cat mai multe conturi, reale, de pe youtube, iar Romania sa poata fi etichetata ca o tara antisemita si gruparile nationaliste romane sa poata fi persecutate politic, pe motiv de antisemitism. Puneau la filmele respective diferite etichete, label, ce permiteau celor ce monitorizeaza activitatea antisemita pe internet, sa gaseasca foarte usor acele filme. Filmele nu erau importante ca si continut, nu erau de calitate, ci erau facute cu scop provocator, nu educativ.
2. COMPROMITEREA SI DESTRUCTURAREA GRUPURILOR NATIONALISTE ROMANE DIN SPATIUL ONLINE SI DIN VIATA REALA
Alt scop era de a distruge increderea dintre membrii comunitatii romanesti si de a sparge grupurile nationaliste de romani de pe internet. Inscenau diferite chestii, pentru a provoca in mod artificial conflicte si resentimente intre membrii comunitatii romanesti. Imitau diferiti useri, si din conturi clone, ce pareau a fi ale cuiva, atacau alti membrii ai comunitatii romanesti. Mie mi-au facut foarte multe clone pe youtube, pagini ce pareau ca ar fi ale mele, pt ca aveau diferite linkuri ce apareau la mine pe blog de exemplu, imi imitau modul de a scrie, puneau filme sau chestii ce ma interesau pe mine sau care credeau ei ca m-ar interesa pe mine etc, imi pomeneau numele in diferite conversatii ca sa se creada ca si eu as participa la acele discutii etc, etc.
Am vazut la un momendat o pagina pe youtube ce isi listase la descriere aproape toate citatele date de mine in descrierea paginii mele de youtube, cele de la sectiunea about, si cateva in plus, ca sa dea impresia ca ei ar fi pagina originala si ca eu as fi doar o membra in acel grup :(
Din astfel de conturi create special pentru a parea ca apartin unor useri nationalisti, atacau diferite persoane, si dadeau vina pe userii imitati .....
Isi PREMEDITAU ACTIUNILE si DADEAU VINA PE ALTE PERSOANE sau ORGANIZATII pentru mizeriile facute impotriva comunitatii romanesti din spatiul online.
La un momendat, grupul folosea pozele unei blonde. Pana la urma s-a aflat ca pozele apartineau unei fete, Loredana, ce lucra la un post de televiziune turcesc, si s-a dat vina pe turci pentru activitatea antisemita si pentru atacarea comunitatii romanesti. Dar, turcii de la respectivul canal de televiziune, nu aveau legatura cu ceea ce se intampla pe youtube.
Apoi gruparea a imitat si s-a infiltrat intr-o grupare palestiniana ce activa pe internet, si tot asa , au incercat sa arunce vina pe musulmani si sa declanseze un conflict intre nationalistii romani si musulmani.......
Deoarce Gruparea "FataDinDacia" avea ca si tinta organizatiile nationaliste, iar in aceste organizatii majoritatea membrilor erau barbati, gruparea si-a inventat falsa imagine de "femeie neajutorata", atacata de "jidanii cei rai"..... In conturile de youtube, foloseau poze de femei, in special blonde, fotomodele, mai putin cunoscute publicului larg.
Chiar si pozele Biancai Dragusanu au fost folosite, pe vremea cand aceasta era cvasi-necunoscuta ........
Numele de Ecaterian Dochian si l-au luat dupa numele unei alte modele din Playboy, Cristina Dochianu, ale carei poze le-au folosit de-a lungul timpului, in conturile lor de youtube:
http://www.vedetetv.ro/_pics/gallery/thumbs3/fmwwix7edu.jpg
Ecaterina- e prenumele eroinei Ecaterina Teodoroiu, pe care l-au adaugat numelui de familie al vedetei Playboy. Asa si-au creat identitatea de Ecaterina Dochianu, o identitate falsa, in spatele careia sta un grup specializat in compromiterea si destructurarea grupurilor nationaliste de romani, din spatiul online.
Personal consider ca vina pentru discreditarea romanilor si a Romaniei, atat in spatiul online, cat si in mass-media internationala, apartine in exclusivitate Serviciilor Romane de Informatii, acestea esuand lamentabil in datoria lor de a mai apara tara..... Din pacate, din 1989 si pana in prezent, Armata si Serviciile au fost distruse in mod sistematic, iar ceea ce a mai ramas din Servicii este folosit in special in lupte interne intre diferite factiuni politice sau pentru a sluji interesele noilor ocupanti- corporatiile straine.
Se poate vorbi foarte mult pe acest subiect, si s-a tot vorbit pe acest subiect din 2009, insa eu ma voi opri aici, pentru ca e pierdere de vreme.
Una din chestiile dorite de gruparea "FataDinDacia" a fost chiar acesta, sa ne iroseasca timpul si energia in cautarea inutila a adversarului fictiv, in loc ca noi sa ne consumam timpul pentru a face ceea ce faceam pana atunci-aparam imaginea Romaniei si a romanilor in spatiul online, faceam filme istorice ca raspuns la denigrarile si mistificarile unora, organizam proteste fata de reportaje cu informatii false si denigratoare, ce erau publicate sau difuzate de diferite trusturi media din Vest. Noi, cativa romani de pe youtube, am reusit sa convingem BBC sau National Geographic sa elimine materiale ostile si jignitoare la adresa romanilor si Romaniei. Acele materiale faceau parte dintr-un veritabil razboi imagologic indreptat impotriva poporului roman, razboi ce ar trebui combatut in mod profesionist de Serviciile de Informatii, special platite si antrenate, iara nu doar de niste useri de pe net....
Cam asta am avut de spus despre acest subiect ...
Actualizare- 22 octombrie 2014
Tocmai am intrat pe blog si am vazut un comentariu ce astepta sa fie moderat pentru a aparea la acest articol. L-am citit, e plin de injuraturi si minciuni, in stilul tipic al gastii "fatadindacia".
Am lasat comentariul sa apara la articolul meu, deoarece cred in dreptul la libera exprimare si sunt din principiu impotriva cenzurii. Fiecare insa se exprima la nivelul sau si dupa caracterul sau......
Comentariul e plin doar de minciuni si injuraturi, pe care eu oricum nu dau doi bani, insa apare acolo o chestie ce trebuie explicata, despre relatia dintre mine si Ariel. Deci:
Ariel m-a contactat pe mine si nu invers. Eu nu auzisem in viata mea de el, nu stiam cine este. Nu m-a contactat doar pe mine, ci si alte pe persoane/useri de pe youtube, atacati de gasca "fatadindacia", pentru a afla ce s-a intamplat pe youtube si ce se stie despre acea gasca. Ariel doreste sa afle cine sunt membrii gastii, deoarece el si familia lui au fost atacati si hartuiti de acea gasca.
Pe mine m-a rugat mult timp sa scriu pe blogul meu despre acele lucruri.
El a facut un site dedicat acestei povesti si incearca sa informeze cat mai multa lume despre lucrurile urate intamplate pe internet, si despre mizeriile facute impotriva nationalistilor romani de catre diferite "servicii" sau "organizatii".
Subscribe to:
Posts (Atom)








