Wednesday, March 25, 2015

Program vizând ștergerea identității naționale a poporului român- Ioan Scurtu

Comentariul meu- parca ar fi marea revolutie culturala din China ......
Si pentru aia care tot il injura pe Ceausescu, un citat din acest articol:

"În 2013, am participat la lansarea cărţii „Palate din Bucureşti”, de Ion Narcis Dorin, prilej cu care am aflat că, în cei 25 ani de după 1989, s-au demolat mai multe monumente istorice şi de artă decât în 45 de ani de comunism. Guvernanţii, prin aşa-zisa “restitutio in integrum”, au deschis calea unor uriaşe abuzuri, la care s-a asociat din plin şi justiţia."


http://www.cotidianul.ro/prof-dr-ioan-scurtu-asistam-la-punerea-in-opera-a-unui-program-vizand-stergerea-identitatii-nationale-a-poporului-roman-255896/


Profesorul Ioan Scurtu, unul dintre istoricii de marcă ai ţării, este universitarul patriot şi de curaj, pe care-l preocupă pericolul în care se află identitatea românească, supusă unor atacuri nedemne şi lăsată pradă unor interese uşor de identificat.
„Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român”
După 25 de ani de libertate, asistăm la tentative vizibile de ştergere a identităţii naţionale, puse în practică de cei care „s-au săturat de România”. Trecutul este „rescris”, ca într-un cunoscut roman („1984”), iar studiul istoriei devine un fel de infracţiune, un demers „naţionalist”. Cine are interesul să-i văduvească pe români de cercetarea propriului lor trecut?
Se desfăşoară o amplă campanie mediatică, prin care se acreditează ideea că românii nu au capacitatea de a se conduce prin ei înşişi, nu au realizat nimic viabil de-a lungul timpului, istoria lor este o succesiune de mituri, de care trebuie să se debaraseze. Câţiva intelectuali, autoproclamaţi exponenţi ai societăţii civile, au acaparat mass-media (presă scrisă, TV, edituri, radio), desfăşurând o campanie intensă şi sistematică de denigrare a poporului român. Unul dintre aceştia, H.-R. Patapievici, scria: “În toată istoria, mereu peste noi a urinat cine a vrut”. Cu alte cuvinte, românii au fost pe post de closet public. Ca urmare, să-i scoatem din conştiinţa naţională pe Decebal, Ştefan cel Mare şi Mihai Viteazul, pe Dimitrie Cantemir şi Alexandru Ioan Cuza. Cine îndrăzneşte să-i evoce este un naţionalist, demn de dispreţul Europei şi al “societăţii civile”. România însăşi este prezentată ca o ţară demnă de scârbă şi dispreţ. Să nu se mai spună că avem o ţară frumoasă, cu imense bogăţii, care merită să fie cunoscută şi preţuită (aşa cum făcuse Papa Ioan Paul al II-lea, care a numit-o “Grădina Maicii Domnului”). Foarte activ şi mediatizat este Lucian Boia, care şi-a modificat radical discursul de dinainte de 1989, apreciind că istoria românilor nu este decât o succesiune de mituri. În opinia sa, românii nu au fost decât nişte anexe ale marilor imperii, incapabili să-şi construiască o istorie reală. Nici vorbă de vechime, continuitate, unitate, luptă pentru independenţă şi de alte asemenea “mituri”. Cei care susţin contrariul - A.D. Xenopol, Dimitrie Onciul, N. Iorga, Constantin C. Giurescu etc. etc. - sunt nişte naţionalişti, demni de tot dispreţul europenilor. Obiectivul lui Boia şi al susţinătorilor săi este clar: “Marile decizii pe care trebuie să le ia astăzi societatea românească reprezintă o ruptură faţă de trecut, faţă de orice trecut”. Cu alte cuvinte, românii să nu se inspire din faptele de demnitate naţională ale unui Ion I.C. Brătianu sau Nicolae Titulescu, ci să accepte tot ce li se cere. Poporul român are un trecut incert, a venit de nicăieri şi se îndreaptă spre niciunde. Doar duşi de mână, ca orbeţii, românii ar putea ieşi la liman şi, ca urmare, ei trebuie să acepte cu recunoştinţă tot ce li se cere din afară. Guvernanţii au acţionat în acest spirit. Au înstrăinat principalele bogăţii naturale, au încheiat contracte dezastruoase, au pus în operă privatizări scandaloase în favoarea străinilor. Românii au fost practic eliminaţi de guvernanţii de după 1989 din reconstrucţia economiei naţionale.
Una dintre direcţiile de ştergere a memoriei româneşti este abandonarea monumentelor istorice. Au românii vocaţia distrugerii a tot ce-i leagă de trecut?
Asistăm la punerea în operă a unui program vizând ştergerea identităţii naţionale a poporului român. În 2013, am participat la lansarea cărţii „Palate din Bucureşti”, de Ion Narcis Dorin, prilej cu care am aflat că, în cei 25 ani de după 1989, s-au demolat mai multe monumente istorice şi de artă decât în 45 de ani de comunism. Guvernanţii, prin aşa-zisa “restitutio in integrum”, au deschis calea unor uriaşe abuzuri, la care s-a asociat din plin şi justiţia. Au fost restituite clădiri istorice - care făceau parte din patrimoniul naţional - pe care proprietarii (mulţi dintre ei obţinând decizii judecătoreşti pe baza unor acte false) le-au demolat, pentru a face loc unor clădiri “moderne”, din beton şi sticlă. Evident că asemenea acte au avut loc cu implicarea Ministerului Culturii - care, culmea, se mai numeşte şi al Patrimoniului -, care are obligaţia de a păstra monumentele istorice şi de artă, precum şi cu ajutorul primăriilor, care au dat avize de demolare. După 1989, s-a mai înregistrat un fenomen curios, girat de guvernanţii de la Bucureşti: renovarea pe banii statului a unor clădiri monumente istorice şi apoi restituirea lor către proprietari, reali sau fictivi. Tratatul de la Trianon, din 4 iunie 1920, prevedea că bunurile care până la acea dată au aparţiunut statului maghiar treceau de drept în proprietatea statului român. Nesocotind acest Tratat, guvernele şi justiţia română au restituit multe clădiri unor etnici maghiari, după ce, prin grija miniştrilor Culturii (lideri ai UDMR), acestea au fost refăcute şi renovate cu bani grei de la bugetul statului român. Toate acestea, în timp ce numeroase castele, cazinouri, palate, cule româneşti au fost lăsate în paragină. Nici măcar în “Anul Brâncoveanu” (2014) nu s-au acordat fondurile necesare pentru refacerea unor biserici şi palate construite de marele domnitor.
„Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia, cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor”
Majoritatea oraşelor din Transilvania nu au statui, busturi şi alte monumente construite în ultimii 25 de ani. Dacă n-ar fi cele ridicate în perioada interbelică şi chiar în anii comunismului, pieţele ar fi dominate doar de eroii altora. Nu au găsit autorităţile postdecembriste figuri eroice în istoria românilor?
Pe întreg teritoriul Transilvaniei s-au instalat zeci de busturi şi alte monumente prin care sunt omagiaţi diverşi lideri maghiari. Între aceştia, şi un criminal de război, ucigaş de români, Albert Wass, omagiat la Odorheiul Secuiesc. De altfel, liderii UDMR nu s-au disociat niciodată de politica horthystă, nici de liderii lor comunişti. Cu complicitatea guvernanţilor români, în judeţele Harghita şi Covasna s-a constituit “de facto” un “ţinut secuiesc”, în care aplicarea legilor României este facultativă. În ultimii ani se acţionează intens pentru legalizarea acestuia şi constituirea unei enclave teritoriale pe criterii etnice. Confruntându-se cu această realitate, prefectul de Harghita a contestat în instanţă mai multe hotărâri ale consiliilor locale din judeţ, privind autonomia “ţinutului secuiesc”, deoarece încălcau Constituţia, care prevede că România este stat naţional unitar. Guvernul Ponta nu numai că nu a acţionat pentru impunerea legalităţii, ci l-a destituit, în august 2014, pe prefectul român, înlocuindu-l cu un prefect maghiar, susţinut de UDMR. Am fost recent în cele două judeţe şi am avut senzaţia că mă aflu în Ungaria. Presa, televiziunea, radioul, carţile din librării, toate făceau propagangă revizionistă ungurească. Nu numai în magazine, dar şi la chioşcurile de pe trotuar, se vând hărţi, vase, tricouri cu Ungaria Mare, în care Transilvania este parte a acesteia. Românii de aici sunt trataţi ca străini şi presaţi să plece cât mai repede şi cât mai departe. În acest timp, oficialităţile de la Bucureşti dau asigurări românilor că totul este în regulă, să nu se îngrijoreze, deoarece totul nu este decât o propagandă a “extremiştilor români”.
În curând, vom aniversa 100 de ani de la Marea Unire. La Alba Iulia nu există încă un monument dedicat acestui eveniment. Mai este timp pentru construcţia unui grup statuar sau a unei alei dedicate „măreţelor umbre” de la 1918?
Realizarea unui grup statuar, care să fie dezvelit la Alba Iulia cu prilejul centenarului Marii Uniri, ar trebui să constituie un obiectiv esenţial al guvernanţilor. Personal cred că un asemenea monument ar putea fi amplasat pe platoul din faţa Catedralei Încoronării. Şi în Bucureşti ar trebui să existe un astfel de monument, eventual în Piaţa Unirii. Asemenea opere necesită timp de gândire şi de execuţie, iar 2018 “bate la uşă”. Ministerul Culturii ar trebui să lanseze concursul, pentru a nu intra în criză de timp, dacă se doreşte cu adevărat inaugurarea unor asemenea monumente. Desigur, poate fi realizat şi un “rond special” - de felul celui aflat pe Câmpia Libertăţii de la Blaj sau în faţa Mausoleului de la Mărăşeşti. Idei pot fi multe, important este ca guvernul să ia iniţiativa şi să asigure susţinerea financiară.
„Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume”
Cum integrarea europeană este un fenomen istoric în curs, vă rog să comentaţi afirmaţia recentă a preşedintelui Johannis, care a spus că doreşte o „integrare completă” a României în UE. Să fie aici o trimitere la linia conservatoare, de pierdere a identităţii naţionale, promovate de Bruxelles?
În opinia mea, cei mai mulţi dintre politicienii români nu au înţeles ce înseamnă integrarea europeană. Slugarnici şi lipsiţi de coloană vertebrală, aceştia nu au negociat cu adevărat aderarea României la Uniunea Europeană, ci au acceptat tot ce li s-a cerut, pentru a demonstra că sunt “democraţi” şi deschişi spre “economia de piaţă”. Aceasta este principala explicaţie a faptului că, după aderare, România nu numai că nu şi-a consolidat statutul internaţional, dar a devenit o ţară fără o politică naţională, preocupată doar “să facă frumos” în faţa Bruxelles-ului. De aici şi un anumit dispreţ pentru România, care nu este tratată ca un membru cu drepturi depline, ci ca unul care nu merită să stea decât în colţul mesei şi să i se aducă mereu reproşuri. În consecinţă, eu înţeleg declaraţia recentă a preşedintelui României ca o hotărâre de a se înceta cu această atitudine faţă de ţara noastră şi de a fi tratată ca un stat care este pe deplin integrat în Uniunea Europeană. Eu nu înţeleg, prin Europa unită, un continent uniform, croit după un model al teoreticienilor de laborator sau impus de statele puternice şi mari. Eu doresc o Europă armonioasă, în care fiecare ţară vine cu propriile sale valori, o Europă a civilizaţiilor, a cetăţenilor egali în drepturi şi în obligaţii. În acea Europă, România îşi va avea locul meritat, prin mărimea teritoriului şi resursele naturale, prin populaţia ei inteligentă şi creativă, prin zestrea intelectuală şi trecutul său milenar. Cu condiţia ca liderii politici să scape de complexul de inferioritate de care sunt dominaţi în faţa “celor mari”, să acţioneze cu hotărâre pentru progresul ţării lor şi pentru o propagandă activă pe plan internaţional. Vreau ca istoria naţională să-şi capete locul cuvenit în şcoală, în mass-media, în societatea românească în general, pentru ca românii să fie mândri de trecutul lor, aşa cum sunt toate popoarele civilizate din lume. Atunci denigratorii de profesie, precum cei menţionaţi mai sus, nu vor mai avea succes şi nici credibilitate, vor deveni nişte epave jalnice într-o lume care-i cunoaşte cu adevărat pe români şi-i respectă aşa cum se cuvine.Am studiat programul TV publicat vineri 16 ianuarie 2015 şi am constatat că la TVR istoria românilor beneficiază de “5 minute de istorie” pe programul 2 (excelenta emisiune realizată de Adrian Cioroianu), în timp ce “Cultura minorităţilor” are câte o jumătate de oră în cinci zile din săptămână, pe acelaşi program. Partea “leului” revine emisiunilor ”Maghiarii de pe unu” (TVR 1) şi “Maghiarii de pe doi” (TVR 2), câte o oră şi jumătate de fiecare, trei zile pe săptămână. Şi se zice că TVR este “televiziune naţională!”.
Sunt tot mai mulţi cei care cred că salvarea identităţii naţionale, întărirea statului şi protecţia maximă a naţiunii ar putea fi înfăptuite doar de monarhie. Monarhia salvează România. Dv. ce credeţi?
Monarhia a avut un rol important în istoria românilor. Eu am publicat cartea Istoria românilor în timpul celor patru regi, patru volume, câte unul pentru fiecare rege: Carol I, Ferdinand, Carol II, Mihai, care s-a tipărit în patru ediţii, fapt de demonstrează interesul românilor pentru acest subiect. Evident, monarhii respectivi au acţionat în condiţii istorice diferite, iar personalitatea lor şi-a pus amprenta asupra politicii din cei 81 ani de existenţă a acestei instituţii. Propaganda monarhică actuală pune accentul pe activitatea lui Carol I, se vorbeşte puţin de Ferdinand - sub domnia căruia s-a realizat Marea Unire din 1918 - şi este ocultată domnia de 10 ani a lui Carol al II-lea, în timpul căreia România a realizat progrese spectaculoase (pierderea integrităţii teritoriale s-a datorat celor două mari puteri totalitare - Uniunea Sovietică şi Germania, iar insuficienta dotare a armatei este imputabilă întregii clase politice, inclusiv regelui). Se evidenţiază faptul că regele Mihai şi-a legat numele de actul istoric de la 23 august 1944, şi de opoziţia faţă de ascensiunea comuniştilor spre acapararea puterii în stat. Pe de altă parte sunt trecute cu vederea alte fapte: la 6 martie 1945 regele a semnat decretul de numire a guvernului Groza, la 9 mai 1945 a inaugurat statuia Ostaşului Sovietic eliberator, amplasată în faţa Guvernului României, la 1 decembrie 1946 a deschis lucrările Adunării Deputaţilor constituită în urma alegerilor falsificate din 19 noiembrie 1946. Istoria este complexă şi nu poate fi redusă doar la aspectele pozitive şi la speculaţii, aşa cum procedează adesea realizatorii emisiunii “Ora Regelui” de la TVR (pe când o emisiune “Ora Republicii”? Este o realitate că, în 1947, numai România mai avea un regim monarhic în această parte a Europei, iar la 30 decembrie, regele a trebuit să abdice. Evident, decizia a fost luată la Kremlin de I.V. Stalin, care a cerut să nu se recurgă la violenţă, având în vedere faptul că regele Mihai era decorat cu Ordinul “Victoria”, cea mai înaltă distincţie sovietică.Venirea regelui în România, după 1989, este un fapt normal, la fel şi onorurile de care se bucură. Pe de altă parte, mărturisesc că-mi displace rapacitatea unor membri (reali sau autoproclamaţi) ai Casei Regale, care s-au grăbit să intre în posesia a cât mai multe bunuri. Faptul că prinţul Paul a fost audiat la DNA în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri constituie o realitate mai mult decât penibilă. Guvernul Tăriceanu s-a dovedit extrem de culant când a decis să-i împroprietărească pe unii membri ai Casei Regale (adevăraţi sau închipuiţi) cu anumite bunuri care aparţineau statului român. La rândul ei, justiţia (independenta şi intangibila justiţie românească!) nu a luat în calcul faptul că, atunci când s-a călugărit, principesa Ileana (maica Alexandra) a renunţat la toate bunurile materiale (inclusiv castelul Bran, ce-i fusese lăsat moştenire de regina Maria) şi, ca urmare, a decis să fie restituit fiilor acesteia. Astfel, acest celebru monument istoric şi de artă a devenit locaţie pentru botezuri şi nunţi, iar piesele valoroase au fost evacuate în garnizoana grănicerilor, care şi aceasta urmează să fie retrocedată printr-un şiretlic juridic. După cum justiţia şi guvernanţii nu au ţinut seama de faptul că legea din 1884, pentru constituirea Domeniilor Coroanei, prevedea că regele benficiază de veniturile obţinute (uzufructul) de pe moşiile respective, şi nu era proprietar al acestora, care aparţineau statului român.
Un partid de pe scena politică a propus un referendum prin care românii să decidă dacă vor sau nu reinstaurarea monarhiei. Care este poziţia dv.?
Având în vedere contextul în care regele a fost nevoit să abdice, ar fi util un referendum prin care românii să se pronunţe dacă doresc ca România să fie monarhie sau republică. Totodată, trebuie să se ţină seama de faptul că toate constituţiile din vremea monarhiei ereditare (1866, 1923, 1938) prevăd: “Puterile constituţionale ale regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Majestăţii Sale regele Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul primogenitură şi cu excluderea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor. Coborâtorii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în religiunea ortodoxă a Răsăritului” (Constituţia din 1923, art. 77). Ca urmare - dacă s-ar reveni la regimul monarhic şi se va aplica acest articol - nici unul dintre actualii membri ai familiei regale nu poate ocupa tronul. În 1997, regele Mihai a numit-o pe principesa Margareta în calitatea de succesoare la conducerea Casei Regale, fapt ce ţine de organizarea internă a acestei Case şi nu de regimul politic din ţara noastră. Un rege al României trebuie să fie bărbat, prim născut, din familia de Hohenzollern, ceea ce pare a fi o imposibilitate practică. Sau, odată cu referendumul, să se renunţe la această prevedere constituţională, inclusiv în privinţa religiei, dacă este avut în vedere principele Nicolae, nepotul regelui Mihai, care şi-a oferit “serviciile” declarând: “Dacă ţara, românii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor”. Dar acestea sunt mai curând speculaţii, monarhia fiind o instituţie istoriceşte depăşită.
La capitolul figuri istorice controversate se află, din nefericire, mareşalul Ion Antonescu - pentru unii, criminal de război, pentru alţii, erou naţional. Ce se poate spune, în actualul context internaţional, despre această tragică figură a istoriei noastre moderne?
Ion Antonescu a fost un militar român care şi-a adus contribuţia la făurirea unităţii naţionale, în calitate de şef al Biroului Operaţii din Cadrul Marelui Cartier General. Apreciind rolul său în războiul din 1916-1918, regele Ferdinand l-a decorat cu cea mai înaltă distincţie militară - Ordinul “Mihai Viteazul”.A avut un rol important în cadrul delegaţiei române la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920), care a recunoscut, prin tratate, unirea Bucovinei, Transilvaniei şi Basarabiei cu România.În calitate de ataşat militar la Londra şi Paris, de şef al Şcolii Superioare de Război, de şef al Marelui Stat Major al Armatei Române, Ion Antonescu s-a remarcat prin exigenţă, corectitudine şi patriotism. şi-a asumat conducerea ţării în condiţiile dramatice de după sfărâmarea graniţelor României, când toţi politicienii, în frunte cu Iuliu Maniu, s-au dat deoparte, promiţându-i sprijinul. A crezut că, angajând România în război alături de Germania, poate reface graniţa de Est, eliberând Basarabia şi nordul Bucovinei ocupate de sovietici, dar până la urmă a eşuat.A aplicat în România politica antisemită dusă la extrem (holocaust), deportând sute de mii de evrei în Transnistria, dintre care 123.710 (după calculele lui Dinu C. Giurescu) şi-au pierdut viaţa. O asemenea politică nu poate avea nici o justificare, deoarece nu viza opozanţi ai regimului, ci bătrâni, femei, copii, bolnavi, pe toţi evreii în general, care au fost ridicaţi din casele lor şi trimişi peste Nistru (în Transnistria), unde au murit fără a fi avut vreo vină. Totuşi, nu poate fi trecut cu vederea faptul că în timpul regimului Antonescu a funcţionat, în Bucureşti, singurul Teatru Evreiesc din Europa şi că, la sfârsitul acestui măcel, în România trăia cea mai numeroasă comunitate evreiască de pe acest continent.
„G. Călinescu: «Personalitatea lui Iorga e covârşitoare»”
În fine, se cuvine menţionată o altă persona non grata pentru denigratorii poporului român: Nicolae Iorga. Se vorbeşte tot mai puţin de marele istoric, iar cine o face riscă a fi trecut în rândul „ciumat” al naţionaliştilor. De ce s-a ajuns aici?
Nicolae Iorga, ucis de legionari la 27 noiembrie 1940, în timpul guvernării Antonescu, a avut o uriaşă contribuţie la cultura românească şi universală. Larga sa recunoaştere pe toate meridianele globului îi irită pe “civiştii” care trebuie să susţină că poporul român este unul periferic, lipsit de valori autentice, că doar nişte naţionalişti, autohtonişti şi antieuropeni inventează “mituri”. A fost profesor la Facultatera de Litere şi Filosofie, director al Institutului de Studii Sud-Est Europene şi al Institutului de Istorie Universală (pe care le-a întemeiat), rector au Universităţii din Bucureşti, preşedintele Ligii Culturale Române, întemeietorul Universităţii Populare de la Vălenii de Munte, preşedintele Comitetului Monumentelor Istorice, directorul gazetelor “Neamul Românesc” şi “Neamul Românesc pentru popor” , al “Revistei Istorice”, al “Revue Historique des Études Sud-Est Européennes” (înfiinţate de dânsul), întemeietorul Casei Române de la Veneţia şi al Casei Române de la Fontenay-aux-Roses, preşedintele Partidului Naţionalist-Democrat, primul preşedinte al Adunării Deputaţilor de după Marea Unire (1919), preşedintele Consiliului de Miniştri (1931-1932), consilier regal (1938-1940), preşedinte al Senatului (1940). A fost membru al Academniei Române, al Academiilor din Stockholm, Cracovia, Santiago de Chile, doctor Honoris Causa al Universităţilor din Strasbourg, Lyon, Geneva, Vilnius, Orford, Paris, Bratislava, Roma, Alger, vicepreşedinte al Comitetului internaţional al Istoricilor.N. Iorga a scris 1.003 volume, între care istoria românilor în 10 volume, istoria Imperiului Bizantin, istoria statelor balcanice, istoria Imperiului Otoman, istoria românilor din Transilvania, istoria presei, istoria bisericii, istoria armatei, istoria comerţului, istoria învăţământului, istoria artei etc. etc. - multe dintre acestea publicate în limbi străine (franceză, germană).A fost un reputat istoric şi critic literar, autor a peste 40 de piese de teatru, cele mai multe cu tematică istorică etc. etc.După ce, în 1926-1928, a publicat 4 volume, intitulate Essai de synthèse de l' Histoire de l'humanité, în 1940 a început să scrie Istoriologia umană, la care tocmai lucra când a fost răpit de legionari. Ar fi fost o operă de căpătâi a întregii umanităţi.George Călinescu aprecia: “Personalitatea lui Iorga e covârşitoare”. Lucian Boia consideră că N. Iorga este un “naţionalist” şi un “autohtonist” al cărui mesaj este depăşit şi, deci, nefolositor. Daţi-mi voie să cred că George Călinescu a făcut o judecată de valoare ştiinţifică, în timp ce epigonul său s-a rătăcit în meandrele politicianismului de duzină.
Publicat Luni, 2 februarie 2015  de Ion Longin Popescu

Raoul Weiss - despre Rusia si Occident

Nu mai pot de ras :))  Desi subiectul e serios si tragic, totusi Raoul stie sa il prezinte intr-o maniera foarte amuzanta si usor de inteles. Oricum, eu fiind o "protocronista :))) convinsa ca limba romana se trage din getica literara, dar opunandu-ma vehement ideii ca limba maghiara se trage din sumeriana tarzie"  :))), sper totusi ca va exista si o a treia varianta, nu doar slugile Vestului sau ale Estului.

http://gandeste.org/general/raoul-weiss-departe-de-rusia-cu-dragoste-2/51568


Raoul Weiss, Departe de Russia, cu dragoste  



Iată că m-am saturat de discuțiile despre Rusia. Fiindcă sunt nu numai nesincere – ca majoritatea dezbaterilor politice. Dar sunt, mai ales, absolut inutile. În primul rând, sunt inutile pentru că am trecut de mult de la faza de „soft power„ la propaganda de război get beget. De fapt, vorbindu-se despre Rusia, n-am ieșit niciodată din faza propagandei de război. Fiindcă ceea ce numim „războiul rece„ – cu episoadele lui călduțe de tot – durează, de fapt, de cam 150 de ani. La început, într-o Europa încă dominată de monarhii mai mult sau mai puțin „constituționale„, nu se investea prea mult în camuflarea ciolanului. Vaches maigres pentru tismănenii vremii respective, care nu încasau nici un dolar de la nici un Rotschild pentru a spune de Rusia: nu ne smardoiam cu Rușii în Crimeea pentru că eram mai buni, ci pentru că eram cel puțin la fel de feroce, și absolut mândri de setea noastră de sânge colonial.

Puțin mai târziu, democratizarea Europei de Vest aducând cu sine nevoia de-a prosti pe proști, se înființează genul literar intitulat „admonestări împotriva Rusiei„, care, de la André Gide la Dan Alexe, a dat câtorva sute de prozatori neinspirați o oportunitate de reciclare stilistică și de reabilitare mercenară. Înainte de 1917 prindea destul de bine la proștii occidentali de stânga, îngroziți de „autoritarismul rusesc„ (în timp ce englezii inventau lagărul de concentrare în… Africa de Sud, iar belgienii decapitau într-o veselie prin tot Congo-ul); după 1917, același gen literar, rebrenduit în „admonestări împotriva dictaturii bolșevice„, s-a bucurat de un franc succes în rândul proștilor occidentali de dreapta, mai ales după ce au aflat că datoria de stat țaristă nu se mai rambursa (până atunci, burghezia republicană franceză n-avea destule mâini pentru a aplauda măcelărirea familiei Romanov, dar… „touche pas au grisby, salope!„). Urmează o mică pauză în concertul rusofob, prilejuită de o anumită lipsă de entuziasm a europenilor delicați față de grandioasele realizări civilizaționale, 100% nerusești, din Treblinka, Auschwitz, Dresda, Hiroshima și Nagasaki. La puțin timp, totuși, lucrările se reiau peste ocean, unde troțchiștii, total împăcați cu capitalismul, se cuplează cu maccarthyștii pentru a naște (cum arată magistral Kerry Bolton) monstrul neocon, care produce sinteza hegeliană a șmenozelilor anterioare: „Vezi, Dom’le, că problema cu rușii până la urmă nu era arderea bisericilor (un hobby îndrăgit și de bunicul meu), crearea omului nou (și noi acum tocmai la asta lucrăm, în California și Langley) sau abolirea proprietății private (o abolim la fel de bine, și fără grosolănii gen Gosplan, tot ce-ți trebuie este o bancă centrală „independentă„), ci totalitarismul. În timp ce noi deconstruim statul, și organizămfreedom-ul global prin multinaționale caritative, slavii ăia înapoiați sunt încă bolnavi de statism. Iar totalitarismul, prin definiție, nu poate fi decât de stat. Dacă ai impresia că te totalitarizează cineva în afara Rusiei cele statiste, înseamnă că n-ai pus suficientă încredere în free market. Înseamnă că de fapt tu ai tendințe totalitare. Înseamnă că ești aproape rus.„
Pe de altă parte, nici nu trebuie să idealizăm Rusia. Lipsa actorilor independenți de pe piața informațiilor referitoare la spațiul post-sovietic, îngrămădit de șarlatani gen Besançon sau Ernu, se datorează și faptului că Rusia, într-adevăr, este o țară relativ închisă și netransparentă. Drept consecință, oamenii bine școliți în limba rusa și în realitatea rusească, de obicei, sunt ori oamenii rușilor, ori agenții dușmanilor lor; tertium nu prea datur.
Am decis, deci, să urmăresc sfatul lui Dan Alexe, și să nu mai spun nimic de Rusia. Cine sunt eu să vorbesc despre Rusia? Nu vorbesc rusa. O citesc cu dicționare și dureri de cap, deslușind înțelesul cuvintelor pe baza unor cunoștințe precare de sârbă, plus elementele slave din română și maghiară (adică, de elementele slave pe care româna și maghiara le dețin aparent, deși ajunge o jumătate de oră de discuții pe Facebook cu patrioți din ambele tabere pentru a înțelege că una se trage din getica literară, iar cealaltă din sumeriana târzie). Nu am fost în Rusia în viața mea, nici o singură zi, nici la aeroport. O dată la Debrețin am vrut să agăț o rusoaică la ștrand; mi-a explicat, franc amuzată, într-o maghiară de talcioc, că la banii mei și la fesele sale, străduința mea confina cu demența. Cred că acesta a fost ultimul meu contact cu un reprezentant al hidrei moscovite, și recunosc că berea mea Soproni (200 de forinți) a fost plătită de ea, într-un gest de milă disprețuitoare care poate nu camufla nici măcar o intenție de cooptare în FSB.
Deci să vorbească ei, marii experți, să-și rentabilizeze bursele de studii de la Freedom House, NED și Open Society. Eu o să accept opinia experților, școlărește. Și anume: recunosc că Rusia e autoritară. Admit că Rusia e megalomană. Nu-i ajunge Siberia, vrea și Transnistria. Declar solemn că Rusia este dominată de o oligarhie cleptocrată. Mi s-a adus la cunoștință că Rusia nu are nici cel mai mic respect pentru drepturile cetățenești, viața omenească și Conchita Wurst. Semnez.
Și ce?
Și tabloul propus de experți seamănă comme deux gouttes d’eau cu portretul Occidentului de azi, unde m-am născut, unde am crescut, unde am trăit 30 de ani în 4 țări diferite, vorbind de fiecare dată limba țării respective aproape perfect (când nu era chiar limba mea maternă). O societate profund autoritară, unde am decis să părăsesc universitatea când l-am auzit pe directorul meu de doctorat, un burghez cultivat și ușor stângist, spunându-mi că „un individ nu poate avea dreptate împotriva unui minister„. Unde cenzura a fost reinstaurată sub ochii mei, de la promulgarea legii Fabius-Gayssot în 1990 (numită după un comunist francez, și menită în parte să ajute la ocultarea anumitor crime sovietice – fapt puțin comentat de tismănenii de pretutindeni…) până la interzicerea, anul trecut, a unui spectacol umoristic încă nejucat. Oare autoritarismul e mai puțin autoritar când este exercitat de femei sau de membri ai unor minorități etnice sau sexuale? Propaganda neocon, de fapt, se împacă de minune cu autoritarismul când acesta îi slujește interesele – interesul unui război la moarte împotriva creștinismului, tradiției „patriarcale„ șmd..
Recunosc că Putin, Nazarbaiev, Kadîrov și Lucacenco sunt dictatori, ajunși la putere prin alegeri înscenate. Iată o primejdie la care politbiroul din Bruxelles, care – cum s-a văzut foarte clar în cazul recent al Greciei – stăpânește Europa fără drept de apel, nu s-a expus niciodată, fiind oficial compus de lideri cooptați, nealeși și juridic iresponsabili.
Recunosc că Putin a exterminat poporul cecen, și îi sfătuiesc prietenos să se apuce mai serios de treabă în Ucraina, dacă vrea să rămână în competiția genocidară cu occidentalii, care nu mai pierd timp de mult cu mici masacre ranchiunoase în ogradă, ci măcelăresc industrial pe 5 continente, inclusiv prin armate private și jihadiști de omenie, cu fosfor alb în Gaza, cluster bombs pe Donețk și uraniu sărăcit în Serbia. Dincolo de superstiție și homofobie, Rusia este și grav înapoiată în tehnicile de omor în masă.
Iar privind România: da, așa este. Rusia vă vrea. Vă dorește. Vă poftește frumusețile mioritice ca un mujic libidinos și violator. Nu încape în Urali, vrea și apa Borsec și pârtiile inaugurate de Udrea. Și pe Udrea. Și flota. Și autostrăzile. Și chelnerițele lui Șoni. Ce-i Crimeea, dacă n-ai și Vama Veche? Sătuli de caviar, generalii ruși nu se vor opri până nu capătă o porție sănătoasă de mici la piața de vechituri din Cluj (din ăia din Someșeni, nu de la Selgros).
Ei bine, confruntați cu acest pericol destinal, dragi Români, aveți 2 (două) opțiuni.
Ori continuați cu această rezistență eroică, înnoind creditul FMI pentru a vă mări cu 20% investițiile militare (deși, cu Rusia ca dușman, un 2000% ar fi mai indicat) și sperând eventual că, până se enervează rușii de-a binelea, se va și accelera tectonica plăcilor în așa fel încât România să devină o insulă la câteva zeci de kilometri de Washington, sau cel puțin, că veți încape cu toții, inclusiv vaci, oi și capre, în locuința din Bruxelles a lui Dan Alexe. Fiindcă rușii cei răi și imperialiști poate vor fi învinși militar de axa binelui (deși până acum în istorie nu prea au fost), dar probabil nu fără să readucă în prealabil dincolo de paleolitic o bună parte din capetele de pod NATO din vecinătatea lor.
Ori vă împăcați jalnic și laș cu ideea de a fi stăpâniți și jefuiți în continuare de o oligarhie cleptocrată, de această dată slavofonă; de a munci ca robi pe șantiere moscovite în loc să curățați delicioase WC-uri londoneze, și de a urmări slugarnic directivele culturale date de vreun komintern străin – de această dată, retrograd și ortodoxist. Poate nici măcar de Pleșu n-o să scăpați, fiind el amfibiu, cu publicistica în Adenauer și sufletul în Eurasia îngerilor multilateral dezvoltați. Această soluție, lipsită de panaș și onoare, prezintă un singur avantaj mare și lat: mărirea probabilității să mai existe fizic peste 10 ani un spațiu neradioactiv-mioritic numit România, și locuit în mare de voi și de pruncii voștri cei dragi.
Autor: Raoul Weiss


Wednesday, March 4, 2015

Cati bani au fost cheltuiti ca elevii sa se reinscrie la ora de religie

http://activenews.ro/ministerul-educatiei-a-cheltuit-820-de-milioane-de-lei-pe-cererile-pentru-ora-de-religie-ce-se-putea-face-cu-acesti-bani-daca-nu-exista-decizia-ccr_1888981.html

Ministerul Educaţiei a cheltuit 820 de milioane de lei vechi pe cererile pentru ora de religie. Ce se putea face cu aceşti bani dacă nu exista decizia CCR

Autorul: Ioana Ivan în ActualitatePrima pagină 4 martie, 2015 

În data de 12 noiembrie 2014, Curtea Constituţională a hotărât modificarea procedurii de participare la ora de religie în şcoala românească. Astfel, această disciplină devine opţională, părinţii fiind nevoiţi să completeze o cerere tip până la data de 6 martie 2015 dacă doresc ca şi în viitor copii lor sa beneficieze de studierea acestei materii.
Mulţi părinţi şi profesori şi-au exprimat dezaprobarea faţă de această decizie oficială. Printre ei se numără şi profesorul de religie Daniel Pătrăşcanu care afirmă că noua reglementare nu face decât să cheltuie inutil resurse care puteau fi folosite altfel.
Pentru a dovedi acest lucru, profesorul Pătraşcanu(FOTO) face nişte calcule simple. Astfel, acesta afirmă că doar pentru redactarea şi punerea la dispoziţie a cererilor de înscriere la ora de religie s-a alocat suma de 82.200 de lei, adică 820 de milioane de lei vechi.
Acesta se întreabă ce se putea face cu aceşti bani. „Ce putea ministerul să facă cu aceşti bani? Poate 900 de ghiozdane complet echipate, ar fi determinat 900 de copii să nu renunţe la şcoală, reducând din rata îngrijorătoare a abandonului şcolar, a cărui cauză principală este sărăcia.
Poate achiziţia de centrale termice pentru câteva şcoli, care sunt finalizate, şi care nu sunt date în folosinţă pentru că nu mai sunt fonduri, ar fi reprezentat o modalitate mai înţeleaptă de folosire a acestor bani”, scrie el într-un editorial din Vrancea Media.
http://vranceamedia.ro/parintele-daniel-patrascanu-campioni-ai-democratiei-sau-atei-in-razboi-cu-dumnezeu/
Acesta spune că această sumă se va mări, pentru că Emil Moise, cel care a obţinut decizia CCR a cerut ca procedura de înscriere să se facă în fiecare an.
Profesorul Pătrăşcanu îl acuză de ipocrizie şi pe Remus Cernea, cel care în numeroase rânduri s-a plâns de tăierile abuzive de copaci.
„Pentru a obţine o tonă de hârtie este nevoie de 22 de copaci maturi, iar cele 5480 de topuri folosite pentru înscrierea elevilor la ora de religie, reprezintă 301 copaci mai puţin în pădurile patriei. Ca şi în celălalt luptător pentru libertatea de conştiinţă, susţineţi ca înscrierea copiilor la ora de religie, să se facă în fiecare an. Adică, mai pe româneşte, puneţi drujba, în fiecare an, pe alţi 300 de copaci”, afirmă preotul.
Daniel Pătrăşcanu le transmite un ultim mesaj celor care luptă pentru scoaterea religiei din şcoli: „domnilor, cu tot respectul, nu aveţi şi nu aţi avut niciodată în vedere progresul societăţii româneşti, mersul ei spre mai bine, sunteţi în război personal cu Dumnezeu şi încercaţi să atrageţi, pe cât mai mulţi români în lupta voastră”.

Tuesday, March 3, 2015

Susțin predarea religiei în școală

Susțin predarea religiei în școală.
Moralitatea și bunul simț sunt transmise de religie, nu de ateism.
Nu îmi pot imagina România fără bisericile ei, tot asa cum nu îmi pot imagina România fără Ștefan cel Mare, fără Eminescu, fără munții împăduriți, fără sârbe și hore, fără oua încondeiate, fără covoarele și scoarțele de lână. Azi munții sunt defrișați de străini fără suflet și fără Dumnezeu, cu ajutorul unor pseudo-oameni, educați în perioada comunismului ateu, muzica românească a fost înlocuită de muzica altora, în general comercială sau frivolă,  Istoria Românilor a fost scoasă din programa școlară și înlocuită cu Istoria Uniunii Europene, limba română este stâlcită de prezentatorii TV și înlocuită cu englezisme, oamenii de valoare ai neamului românesc sunt uitați- și ei și operele lor- în timp ce mintea ne e otrăvită doar cu subiecte frivole și lipsite de valoare. Doar religia încă nu fusese alungată din spațiul public. Dacă nu luptăm să ne păstrăm religia vie și o vom transforma într-un obiect de muzeu, vom deveni și mai săraci decât suntem acum și decât am fost vreodată, pentru că de data această nu suntem jefuiți doar de bunurile noastre materiale, ci se atentează la însăși sufletul nostru.

http://www.oradereligie.ro/

http://trinitastv.ro/









http://activenews.ro/comunicat-apor-numeroase-abuzuri-ale-directorilor-si-profesorilor-pentru-impiedica-inscrierea-la-ora-de-religie_1888689.html


Sunday, March 1, 2015

Raoul Weiss despre reactia romanilor la filmul "The Romanians are coming"

Doresc să precizez că sunt de acord cu ceea ce spune Raoul Weiss, și că și eu am spus de ani de zile, că nu țiganii sau noii imigranți ne strică imaginea în Occident, ci că mass-media occidentală duce, cu intenție,din 1990 încoace, un război furibund împotriva poporului român. Înainte de 1990, rușii și ungurii, dar și alți tovarăși din "blocul prieten" aveau grijă să ne distorsioneze imaginea și să ne falsifice istoria, în timp ce Occidentul, în goana lui după noi resurse și noi piețe de desfacere, ne ținea prelegeri la radio despre diferite personalități de origine română. Azi, mass-media occidentală pare a fi uitat și de Eliade, Brâncuși, Coandă, Enescu, Virginia Zeani, Viorica Cortez, Herlea sau mai noile Alina Cojocaru sau Angela Gheorghiu. Alina Cojocaru, a fost pentru un deceniu, prim balerina a Royal Ballet, în timp ce Angela Gheorghiu a fost cea mai aclamată soprană de pe scena de la Covent Garden.  În timp ce la Covent Garden, artiștii români erau aclamați, presa britanică avea grijă să ne prezinte ca fiind un fel de sub-oameni, rasă inferioară.

Războiul mass-mediei occidentale îndreptat împotriva noastră, este deosebit de periculos, din cauza lui românii fiind discriminați, tratați ca rasă inferioară, umiliți. Am citit socată că un indian, aflat in Italia, a fost omorăt, pentru că italienii au crezut că e român. Se întâmpla după cazul Mailat, când o tâlhărie sondată cu moartea accidentală a victimei, a fost prezentată de mass-media italiană ca fiind cea mai atroce crimă din istoria Italiei, cu mult mai oribilă decât tot ce a făcut mafia italiană de-a lungul timpului! ! !

 Eu am spus și repet- cu toții urlăm de indignare că un țigan care a furat bani dintr-un bancomat din Vest, este prezentat ca fiind român, însă nu am urlat și nu urlăm deloc de indignare, de fapt nici măcar nu murmurăm, când un "afacerist" civilizat din occident, dă o șpagă politicienilor, sau îi șantajează, amenință etc, etc, după care ne preia pe gratist băncile, resursele, infrastructura etc. Ce diferența e intre un țigan care fură si un bancher/elitist miliardar din Vest care fură? Diferența ar fi că țiganul fură de foame, în timp ce "miliardarul" din Vest fură pentru că se consideră superior celorlalți, este arogant, rasist, vicios, pe scurt are acele caracteristici tipice lui satan. Deci, din punct de vedere moral, țiganul este superior oricărui bogatas "civilizat" din Occident, ce participă la distrugerea și jefuirea altor țări.

Imaginea României în Occident, e stricată în mod intenționat de mass-media Occidentală, pentru a ni se nega condiția de ființe umane, ce au dreptul la respect, tratament egal, teritoriu etc.

Și am și câteva precizări de făcut

O parte a țiganilor din România, Bulgaria, Ungaria, sunt români aduși la sapă de lemn, de diferite conjuncturi politice asupritoare și rasiste, ce urmăreau pauperizarea elementului românesc și distrugerea sa. Aceștia sunt găsiți prin diferite sate foarte sărace. Țiganii autentici, sunt ăia îmbracați cu fuste plisate de mătase si cu fizionomii tipice de India. Ca și comportament însă, românii și țiganii se deosebesc. Este mai greu sa vezi români ocupandu-se cu " vrăjitoria, escrocatul, cerșitul " sau procentul ar fi mai mic la noi la români decât la țigani. Evident, excludem politicienii, aceștia fiind o castă aparte, ce depășește orice imaginație în materie de șmecherie,înșelătorie,ipocrizie, furt, mințit etc.

Scurta adaugare, 3 martie 2015- 

---Raoul spune ca romanii sunt perceputi ca tigani/inapoiati, pentru ca, la fel ca si tiganii,ar avea multi copiii, ceea ce insa nu este, din pacate, adevarat. Romanii au o natalitate foarte scazuta, sub limita necesara pentru a mentine constant numarul total al locuitorilor tarii. Avem o natalitate sub rata mortalitatii, si avem si imigratie masiva. Din acest motiv, Romania este in clasamentul primelor 10 tari care vor disparea ca si populatie ........  E foarte rar sa vezi familii cu mai mult de 1 copil. Zonele in care o familie de romani are mai mult de 1 copil, sunt rarisime in Romania de azi, si nu contracareaza declinul demografic accentuat, existent la nivelul intregii Romanii. ----- 
                                        Sfarsitul completarii de pe 3 martie 2015 



Și acum articolul lui Raoul

http://gandeste.org/general/raoul-weiss-eu-macht-frei-sau-de-ce-romanii-sunt-totusi-tigani/50867



De ce țiganii nu sunt romi?
Nu pentru că folosirea cuvântului „rom„ sau „rrom„ ar fi „o invenție a evreului maghiar Soros ca să ne confunde stăpânii cu țiganii„, cum spun tinerii frumoși pe Facebook în momentele lor de dacopatie electronică, după curățatul WC-urilor britanice.

Ci pentru că „rom„ face referire la o identitate etnică, cultural-rasială (exact ca „ruski„: rus etnic, față de „rusianki„: om din Rusia), pe care foarte mulți țigani au pierdut-o de mult – pe care mulți țigani, de fapt, n-au posedat-o niciodată (să ne gândim la țiganii beaș din Ungaria, al căror dialect este de fapt un dialect românesc medieval).

În țările balcanice și carpatice, „țigan„ face, de fapt, referință la o fostă castă de sclavi, din care s-a creat un strat social etnic dominat de elementul nord-indian „rom„, dar care nu s-a identificat niciodată 100% cu acesta. Dovezile dialectologice și genetice sunt multe – de pildă, când geneticienii descoperă, la țigani carpatici, material genetic din Africa de nord.

Odată pierdut și acel cvantum oricum precar și neunitar de cultură „romă„ (a meșterilor nomazi din India de nord), ce fel de cultură au preluat țiganii în marea lor majoritate? – Cultura sedentarilor săraci din jurul lor, deci, în România, majoritar cultura țărănimii românești. Aici nu vorbesc despre țărănimea împodobită gen brad de Crăciun cu kitsch tricolor protocronist, ci despre țărănimea arhaică adevărată, pe care marea majoritate a orășenilor români nu o cunosc deloc, nu că i-ar fi fost foarte greu să se intereseze de ea, ci pentru că prima generație urbanizată a decis să-și aplice propriului trecut un tratament pe bază de uitare și folclorizare.
De ce românii, totuși, sunt (volens nolens) țigani?
Prin urmare, ce vede un telespectator britanic (sau în general un om din lumea atlantică) când se uită la țiganii (unii deloc romi) din serialul de propagandă The Romanian are coming? El, evident, nu este sensibil la diferențele lingvistice sau vestimentare care l-ar ajuta să identifice „etnic„ țiganii, neavând nici un punct de referință, nici o bază de comparație. Ceea ce vede el sunt, horribile dictu, sedentari rurali cu mulți copii, familiști, sufletiști, cu icoane, jocuri și o eleganță vestimentară neadaptată normelor metrosexuale. Vede țărani români. Și, evident, se îngrozește, fiindcă orice trăsătură autentic românească, autentic ungurească, autentic sârbească – scurt: autentic eurasiatică – este, dintr-un punct de vedere atlantist, un semn de înapoiere gravă, un indiciu al tendințelor teroriste din barocul stalinisto-fascist.
Țiganul este – fără joc de cuvinte – latura întunecată a realității românești. Mai ales de când nepoții lui Ceaușescu (foarte bine portretați în episodul 2 din serialul menționat) s-au, în sfârșit, lepădat de tot kitschul mic burghez francofil („Petit Paris cu acordeon, platitudinile lui Camil Petrescu și alte monșerisme gălbenite), orășeanul român a rămas cultural blocat între arhaismul românesc (conservat în forma cea mai spectaculară de… țigani: singurii monolingvi din serial) și aculturarea anglo-saxonă: în The Romanian are coming, văzut cu ochi occidentali, pe lângă faptul că au avut parte de îngrijire stomatologică în țara lor, „românii„ nu se deosebesc de țigani prin trăsături pigmentare sau vestimentare, ci prin faptul că vorbesc cât de cât limba stăpânilor, și că imită, deși cu o stângăcie penibilă, habitus-ul lor cultural neoprimitiv și degenerat: case particulare de tip suburb, obezitate, haine de sport, tencuieli igienice creatoare de indigestie cromatică, mobile IKEA impersonal-„funcționale„, etc.. În schimb, toate elementele autohtone din acest amestec mutant numit „clasa de mijloc românească„ au un iz vădit țigănesc: manele cosmetizate și mișcările anemice din dansul aferent, emotivitatea familiștilor (prefăcută, dar și așa prea intensă pentru standardele individualismului atlantic), etc..
Diferența dintre „români„ și „țigani„, așa cum o percepe occidentalul de bază, este deci destul de apropiată de cea observată, în conștiința aceluiași occidental, dintre noțiunile de „negri„ (adică imigranți veniți din Africa, dar aculturați după ani buni în vreun port colonial înainte de plecare, și decenii de stat în Europa) și „africani„ (proaspăt ajunși, vorbitori de limbi tribale și mai ales prost aculturați în cultul confortului mic burghez, malthusianism și toleranța LGBT). Este destul de clar că țiganii sunt africanii lumii albe-ortodoxe, pe când „românii„ (precum și „sârbii„, bulgarii„ etc.) sunt negri: house niggerscoons, supuși omului alb prin viol consensual, achiesând democratic la propria înrobire, semnând prin votul Iohannis contractul internațional BDSM pentru Fifty shades of Feldgrau.
Entuziasmul Untermensch-ului român pe drumul lagărului
Elementul cel mai îngrijorător din serialul The Romanian are coming este că românii, în pofida titlului, nu sunt tratați dramatic ca o amenințare reală la adresa lumii atlantice: și hoția unora este prezentată mai degrabă ca rezultatul prostiei. Mesajul este foarte clar: românii nu sunt răi, sunt doar animali, creaturi inferioare, de multe ori simpatice, și uneori utile. Noi, occidentali, îi putem îndrăgi așa cum îndrăgim cu zi ce trece mai mult (fiindcă nu mai avem copii) câinii și pisicile. Dar din clipa în care am avea nevoie de blana sau de grăsimea lor… Știți voi ce urmează.
Iată o trăsătură stilistică comună între The Romanian are coming și propaganda nazistă din anii 30 despre evrei și alte „rase inferioare„: inferiorului nu i se recunoaște demnitatea unui dușman. Spre deosebire de evreul atotputernic pus în scenă de propaganda antisionistă de după război (desfășurată prioritar de rezistența islamică șiită la cuceririle sioniste și de aliații ei bolivariști din America latină), care pune accentul pe importanța istorică a rețelelor de putere evreiești în zonele de elită ale societăților occidentale, românul din The Romanian are coming și evreul din multe producții cinematografice naziste nu drege nici o conspirație mondială menită să înrobească arianul. Este dăunător prin lene, parazit din prostie, din fire, deci degeaba te-ai supăra pe el, oricum nu este bun nici de reeducare – spre deosebire de proletarul vestic, care s-a lenevit în anii wellfare-state-ului, dar care acum ar putea să scape de lepra românească, acceptând regulile neoliberalismului, abrogarea salariului minim, a dreptului muncii etc.. Iar presupunând că, și după disciplinarea proletariatului occidental, românii infestează în continuare străzile din metropolele dimocrăsii, este evident că Occidentul, ca și Germania nazistă acum 75 de ani, va găsi o soluție umanitar-igienică spre reducerea efectivelor de „paraziți„ (așa cum Junta de la Kiev numește deja ortodocșii rusofoni din Estul Ucrainei).
Reacțiile constatate în România și în „diaspora„ tinerilor frumoși față de difuzarea serialului The Romanian are coming, ilegitim vehemente, fiindcă bazate în întregime pe acuzația falsă după care s-ar face „o confuzie dintre români și romi„ (ceea ce nu este cazul, fiindcă occidentul nu gândește în termeni etnici, ci percepe absolut corect proximitatea antropologică dintre habitus-urile – bazate pe același conservatism eurasiatic – ale stratului „țigănesc„ și ale stratului „popular„ din populația României), arată foarte clar că românii, față de strategia de exterminare care inevitabil îi va viza pe termen mediu, nu vor reacționa majoritar ca evreii sioniști, prin solidaritate și rezistență organizată, ci ca micii burghezi evrei aculturați din țările occidentale în anii 30, care vomitau de ură față de imigrații evrei recenți, tradiționaliști crescuți în târgușoarele (stetl) din Polonia, Galiția sau Bucovina, cu șepci de blană și caftan negru, acuzați că le strică PR-ul evreilor „civilizați„, adică francofoni și cu cravate. La urma urmei, evreii respectivi, cu tot cu „civilizația„ lor second hand, cu școlile lor de dans și bune maniere și bunele lor intenții de cooperare civilizată cu ocupantul nazist, au urcat în trenul spre Birkenau împreuna cu „țiganii„ lor păroși purtători de caftane, în funcție de listele furnizate ocupantului tocmai de organizațiile lor comunitare, așa cum Occidentul de azi poate avea încredere în „clasa politică„ de la Port Bucharest pentru a colabora metodic și european la o gestionare biopolitică mai eficientă a populațiilor carpatice suspecte de baroc stalinisto-fascist.
Dat fiind faptul că subtilitatea rareori pune popoare întregi în mișcare, singura cale de salvare pentru poporul român ar fi o inversare radicală a mecanismului rasist: înlocuirea rasismului „descendent„ îndreptat împotriva „țiganilor„ (adică: împotriva propriului trecut rural-eurasiatic) cu un rasism „ascendent„, îndreptat împotriva stăpânilor coloniali occidentali, și în primul rând împotriva lumii anglo-saxone. Faptul că până acum românii nici n-au reușit să popularizeze vreun echivalent daco-roman al cuvântului „gringo„, spre a desemna, spre deosebire de generalitatea neutră a „străinilor„, rasa ocupanților alfa, îmi inspiră mari dubii în privința capacității lor de a scăpa de exterminare, în condițiile în care nivelul lor de ocupație mentală, de reeducare masochistă în spiritul identificării fantasmatice automate cu stăpânul sadic și cu plăcerea lui, merge mult peste toate glumele proaste din Fifty shades. Ura de sine dezvoltată de românii hipnotizați de Occident sub forma diabolizării țigănimii o să-și găsească concluzia logică în sinuciderea colectivă denumită pudic „integrarea euroatlantică„.
Autor: Raoul Weiss